„Strada era pustie, ciudat de liniştită. Şi întreagă. Nici o clă­dire mutilată de bombardamente, nici măcar un geam spart. O rafală prelungă, urmată de împuşcături răzleţe, mi-au amintit unde mă aflam: în Namur, oraşul pe care îl recu­ce­ream de la nemţi, casă cu casă. Le-am făcut semn oamenilor mei să mă urmeze şi mi-am armat pistolul-mitralieră, pornind spre piaţă… N-am văzut tancul german decât în ul­tima clipă: fumegarea ţevii, rotirea aparent înceată a turelei. Apoi… Bubuitura, uruitul zidăriei ce se năruia peste mine, molozul care mă orbea, mă sufoca.

Eram prins sub dărâmături şi, printre vălătucii de praf, am des­luşit colosul metalic ce se apropia, zdro­bind cărămizile cu un scrâş­net sinistru. Ceilalţi erau morţi şi am înţeles că voi pieri acolo, în după-amiaza de 4 septembrie 1944. Închisesem ochii, când am sim­ţit grinda care îmi strivea pieptul mişcându-se. Cineva a ridicat-o, trăgând-o la o parte. S-a aplecat şi atunci i-am văzut chipul. A fost un şoc care, în loc să mă în­cremenească, m-a dezmeticit. Şenilele tancului veneau spre noi, tot mai aproape… – m-am rostogolit, m-am târât, am fugit printre ruine. Ajuns la adăpost, m-am uitat în urmă: salvato­rul dispăruse. Şi am ştiut deodată de unde îl cunoşteam pe omul acela în uniforma roşu-albastră din Primul Război Mondial: era tatăl meu“.Rodica-Bretin---Salvatorul

Foto : Infanteria aliată la periferiile oraşului Bruxelles: trupe franceze dotate cu echipament şi arme americane (arhiva Dan Apostol).

După doi ani în care luptase în Forţele Franceze Libere alături de englezi, Lucien Serrault punea din nou piciorul pe pământul natal în „Ziua cea mai lungă“ (6 iunie 1944). Primul oraş recucerit de francezi a fost Bayeux. A urmat Cherbourg (27 iunie) şi conso­lidarea capului de pod din Normandia. La 15 august, aliaţii au debarcat şi pe coasta provensală a Franţei, înaintând pe Valea Rhônului. După Marsilia şi Toulon a venit rândul Parisului, eliberat la 25 august de Re­zis­tenţă şi de Divizia 2 Blindată a generalului Leclerc. Trupele franceze şi engleze au forţat apoi trecerea Senei, intrând în Bruxelles (3 septembrie). Ur­mă­torul obiectiv pe harta strategică a ofensivei din Nord a fost Namur, oraş care, pentru căpitanul Lucien Serrault, era să însemne capătul drumului.

La 20 august 1914, locotenentul Antoine Serrault căzuse eroic într-o bătălie purtată în acelaşi oraş. Trei decenii mai târziu, fiul era gata să împărtăşească soarta tatălui… Însă Antoine – locotenentul de infanterie secerat de gloanţe când Lucien abia împlinise un an – a hotărât altfel…

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!