La 25 aprilie 1977, caporalul Armando Valdes a fost subiectul unui transfer spaţio-temporal şocant pentru cei din apropierea sa.

Incidentul s-a petrecut lângă o unitate militară din Chile. La o apli­caţie, Armando Valdes a dispărut brusc în timp ce trecea printre nişte stânci, fiind căutat zadarnic de cei şase soldaţi aflaţi sub comanda lui. S-a dat alarma, însă un sfert de oră mai târziu, când cer­cetările erau în plină desfăşurare, caporalul şi-a făcut apariţia, la fel de neaşteptat. Avea o barbă de şase milimetri lungime, iar ceasul său arăta că trecuseră cinci zile. Valdes nu-şi amintea nimic şi nu era con­ştient de vreo ab­senţă din lumea noastră, nici măcar cu durata de câteva secunde…

„Trecutul şi viitorul sunt două concepte pur arbitrare, ce nu există în reali­tate“, afirma Keith Floyd în cartea sa „Of Time and Mind“. Un simplu exerciţiu filosofic, foc de artificii al inteligenţei? Până acum, mintea omenească s-a dovedit singurul „instrument“ care poate pă­trunde în adâncurile insondabile ale Universului – prin analiză logică şi abstractizare, prin crearea unor modele compensatorii pentru ceea ce nici un laborator n-ar putea reproduce la vreo scară: Infinitul. Rezul­tatele obţinute au început să capete tot mai multe confirmări din domeniul matematicii şi cel al fizicii relativiste. Reevaluarea noţiunii clasice de „timp“ încearcă să rezolve vechea dilemă: este acesta o variabilă sau o constantă?

energy-body

Energia e absolută, timpul nu. Dimensiunea temporală apare prin dispersarea energiei în diferitele Universuri. Cum dispersia nu poate fi uniformă, nici timpul nu va fi constant, reprezentând doar un evaluator al schimbărilor intervenite în densitatea energiei.

În Universul nostru, timpul este perceput drept a patra dimensiune şi reprezentat printr-o spirală într-o desfăşurare infinită… Pentru civilizaţia terestră, orele, seco­lele, mileniile se scurg, teoretic, constant şi inexorabil. Totuşi, chiar în interiorul acestui sistem închis, no­ţiu­nea de „curgere a vremii“ rămâne polisemantică, subsumând două categorii distincte de timp: obiectiv şi subiectiv. Timpul obiectiv, fizic, va fi înregistrat de apa­ratele de mă­sură (mecanice sau electronice) ca invariabil. În schimb, timpul subiectiv, perceput de con­ştiinţa umană, pare a se scurge în mod dife­rit. Senti­mentele intense (fericire, durere, tristeţe) pot „varia“ curgerea vremii pentru acela care le încearcă. O altă formă de dilatare sau lapsus temporal se produce în perioadele de somn, când ceasul biologic poate fi accelerat ori încetinit, în funcţie de trăirile onirice (vise sau coşmaruri).

Deci mintea omenească poate percepe timpul nu ca pe o succesiune neîntreruptă de clipe, zile, ani, ci în segmente defazate – fragmentare condiţionată de emoţiile observatorului şi înregistrată doar mental şi numai de către acesta. Dacă legea trecerii imuabile a timpului – cauzalitatea – poate fi ocolită, ce s-ar în­tâmpla în cazul unei infirmări totale? Atunci, trecutul, prezentul şi viitorul ar fi percepute ca un întreg, într-o simulta­ne­itate care pare astăzi debusolantă. Ar însemna că începutul, evoluţia şi sfârşitul Univer­su­lui coexistă, interacţionând şi recreându-se perpetuu.

Ipotetica simultaneitate ar anula, în anumite con­diţii, discor­danţa între lumi situate la niveluri ener­ge­tice diferite. Faimoasele punţi Einstein-Rosen au fost concepute ca un sistem teoretic de legături în hiper­spaţiu. Canale de comunicaţie şi tranzit între găurile negre şi cele albe, acestea ar permite salturile între locaţii din acelaşi Univers – aflate la distanţe care le fac, practic, inaccesibile –, ori între realităţi din dife­rite dimensiuni (lumi paralele) sau defazate temporal.

Într-un asemenea Multivers complex şi interactiv, cu un număr in­de­­­­finibil de dimensiuni, dizolvarea in­stan­tanee şi silenţioasă a ma­teriei, urmată de rematerializarea ei în aceeaşi formă, ar însemna efectua­rea unui salt între două realităţi, tranziţie de care adesea martorul nu este conştient sau o constată mai târziu, după indicii exterioare.

Unii martori au trecut acci­dental prin tuneluri temporale care i-au trimis – pentru o săptămână ori un ceas – într-o dimensiune unde vremea curge altfel şi… nu lasă amintiri.

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!