Întâmplat în pragmaticul secol XX, „miracolul“ din piaţa centrală a oraşului Nymburk (Cehia) a fost confirmat însă de cel puţin o sută de persoane.

Miezul zilei de 21 august 1968, când invazia so­vietică punea capăt „Primăverii de la Praga“ a fost anunţat de douăsprezece bătăi ale orologiului din ve­chiul turn al primăriei. Oamenii s-au oprit să le as­culte, privind cu o uimire tăcută cum se mişcau limbile ruginite ale ceasului. Abia după un sfert de oră au în­cremenit din nou – aşa cum stătuseră în ultimii ani.

„Mecanismul nu era înţepenit sau defect, ci… lipsea“, a scris Milan Masaryk, ziarist la un săptămânal local şi martor al evenimentului. Cu cincisprezece ani îna­inte, interiorul ceasului fusese demontat, scos şi de­po­zitat la subsol. Dar cum procedeul de restaurare s-a dovedit complicat şi costisitor, reparaţia s-a amânat… un deceniu şi jumătate.

„A fost ca şi cum ar fi bătut inima oraşului îndoliat“, spunea unul dintre locuitorii aflaţi în piaţă în acel sfert de oră neverosimil, când orologiul a prins glas, sfidând timpul şi vitregiile istoriei. Scepticii au considerat că nu putea fi vorba decât de o halucinaţie colectivă, declanşată de tensiunea insuportabilă a mo­mentului. Alţii au şoptit că fusese unul din multiplele acte de rezistenţă pasivă în faţa ocupanţilor, prin care cehii îşi manifestau deschis dorinţa de a-şi decide singuri soarta…

De ce anumite obiecte se întorc peste veacuri? Să fie doar apariţii întâmplătoare, aşa cum un val din o mie ajunge mai departe pe plajă? Şi ce „mecanism“ declanşează incredibilul – dimensiunile insonda­bile ale timpului sau capacităţi încă neexplorate din na­tura umană?

Un singur lucru este cert: trăim într-un univers al cauzalităţii. Există o motivaţie a fiecărei acţiuni, o finalitate spre care tinde orice eveniment – chiar dacă ea rămâne, uneori, dincolo de orizontul de percepţie al logicii…