lucian-vasile-szabo-cartea-interviurilor-sfChiar dacă în publicistica rezervată genului SF interviul nu apare la fel de frecvent ca în revistele propriu-zis literare, îl vom afla și aici, iar în Helion Online, începând din vara anului 2010, e prezent chiar număr de număr. Inițiativa i-a aparținut prozatorului și criticului Lucian-Vasile Szabo, care, meticulos și constant, și-a testat colegii cu un set de întrebări „provocatoare”, unele „fixe” și universal repetabile, altele adecvate la persoană și la obiectivele speciale de interes ale fiecăruia dintre cei intervievați. Discuțiile acestea amicale se păstrează, firește, în arhiva revistei electronice, ceea ce mă împiedică să le declar pierdute într-o dimensiune vagă și greu accesibilă pentru cei deprinși cu lectura tradițională, odată trecute dincolo de momentul „fierbinte” al publicării lor. Totuși, materialele, diversitatea dinainte previzibilă a opiniilor exprimate în ele, ca și remarcabilul fond de idei născute în conjunctura abil stimulată de inițiatorul interviurilor meritau să ne fie readuse sub ochi în forma clasic organizată a culegerii de texte tipărite. Ceea ce se și întâmplă în volumul Cartea interviurilor SF, publicat în seria sa de „Comunicare Media” de către Editura Tritonic (București, 2018). Evocând liniile directoare pe care și-a construit proiectul, Lucian-Vasile Szabo menționează în prefața cărții câteva gânduri asupra cărora e cazul să medităm, fiindcă exprimă factorul de noutate menit să impună partenerilor de discuții condiții nu doar familiare, ci și marcate de originalitate.

„De la început, aceste dialoguri au fost concepute oarecum neconvențional, pentru a oferi informații despre activitatea fiecărui intervievat în parte, dar și pentru a le stârni imaginația cu provocări despre evenimente și posibilități surprinzătoare. Din acest motiv, elementele biografice sunt lăsate de o parte, referirile la lucrările publicate fiind și ele puține. A contat latura creativă, imaginarul fiecăruia dintre intervievați, în acest sens fiind stimulați să creeze efectiv scenariile unor întâmplări extraordinare, spre exemplu, o întâlnire personală cu un extraterestru ori manevrarea unei mașini a timpului. Desigur, imaginarea unor variante de viitor nu putea lipsi, cum nu puteau fi ocolite previziunile privind locul fiecăruia în aceste scenarii posibile.”

Prin repetarea unora dintre întrebări, L.-V. Szabo, conștient de faptul că toți cei abordați vor emite răspunsuri neîndoielnic diferite, le tratează pe acestea din urmă ca „viziuni alternative despre aceeași chestiune pusă în discuție”. Până și această modalitate servește, astfel, obiectivul general al proiectului, care rămâne invitația de a „da frâu liber imaginației”, în ciuda faptului că partenerii de dialog pleacă, fiecare, de la o altă experiență personală. În fine, ca să se vadă „colaboratorii” de substanță ai autorului de proiect în construirea acestui volum aflat în progresie geometrică și, prin forța lucrurilor, neterminat (seria interviurilor ar putea continua, poate chiar va continua cu alte prezențe active în SF-ul românesc actual), îi pomenesc și eu cu prioritate pe cei dispăruți între timp și a căror lipsă cuvintele lor din volum o fac și mai regretabilă: eminentul critic și teoretician Cornel Robu, scriitorii George Anania, Liviu Radu și Marcel Luca, precum și ferventul – până nu demult – animator al anticipației în spațiul radiofonic, Ștefan Ghidoveanu. Acestora li se adaugă un număr important de persoane implicate în fenomenul SF prin cariere lungi și de regulă consistente, între care scriitorii Silviu Genescu, Dan Doboș, Michael Haulică, Costel Baboș, George Lazăr, Lucian Ionică, Cristian-Mihail Teodorescu, Dănuț Ungureanu, Marian Truță și Lucian Merișca, graficienii Marian Mirescu și Viorel Pîrligras, criticii Cătălin Badea-Gheracostea și, printr-o anume dimensiune a scrisului său, Radu Pavel Gheo, editorii Mugur Cornilă, Bogdan Hrib, Horia Nicola Ursu. Evident, și alții, dar lista e deja lungă și substanțială. Dintre aceștia din urmă mai trebuie pomeniți măcar Roxana Brînceanu, Liviu Surugiu, Daniel Timariu, Ștefana Cristina Czeller, autori încă tineri, afirmați în forță în anii din urmă, și ale căror opinii, așa cum justificat observă antologatorul, „contribuie la unitatea prin diversitate a întregului”.

Răspunsurile lor luminează chestiuni importante privitoare la SF-ul românesc, unele de interes general, altele cu explicație în accidentul autobiografic care produce efecte esențiale pentru operă. George Anania aduce dovezi privitoare la nașterea și funcționarea redutabilului cuplu de autori pe care l-a format împreună cu Romulus Bărbulescu, iar informația cea mai surprinzătoare este că până și romanele semnate de cei doi separat poartă amprenta scrisului împreună, chiar dacă nu în aceeași măsură cu cărțile recunoscute public ca aparținând „scriitorului bicefal”. Pornind de la editarea primelor sale cărți, Ovidiu Pecican face o radiografie senin-amară a cenzurii din „deceniul dictaturii sinistre a tovarășului Nicolae”, dar consideră că și acum „e greu de publicat așa cum se cuvine”, însă „pretextul lipsei de inspirație rămâne alibiul diletanților”. Liviu Radu descoperă o pendulare ritmică a genului nostru, ca și a altor genuri, între literatura populară și cea elitistă: întrucât „devine tot mai greu să-l uimești pe cititor, autorii recurg la trucuri din ce în ce mai tehnice, care nu mai atrag pe oricine”. Aflat în plină lansare a proiectului său intitulat „Seniorii Imaginației”, Mugur Cornilă face publice avantajele unei colaborări „filozofice” și practice între editori, scriitori, cititori și fani, colaborare capabilă să miște SF-ul românesc din inerția neputincioasă unde l-a antrenat virajul spre profitul capitalist al editorilor de după 1990. Un scriitor și totodată gazetar profund interesat de politica reală și de posibilele ei speculații anticipate, Dan Doboș, comentează cât se poate de serios perspectiva alegerilor prezidențiale din 2014 (încă viitor la data interviului).

„Cu siguranță, nu le va câștiga Traian Băsescu, ceea ce va da societății românești un spațiu de reflecție. Fiindcă nu deciziile economice, nu corupția și nici măcar modul manipulatoriu de exercitare a puterii sunt principalele noastre probleme astăzi. Ca un jurnalist care îl urmărește pe Traian Băsescu de pe vremea când era deputat de Vaslui, eu cred că tarele pe care le-a transmis societății noastre sunt esența conflictuală și disprețul organic pentru rafinamentul intelectual. Cred că aici va avea domnul Băsescu o problemă cu istoria și nu în privința vreunei case atribuite în chip imoral.”

În schimb, întrebat despre viitorul ficțiunii politice, craioveanul (prozator și desenator de bandă desenată) Viorel Pîrligras simulează mirarea:

„Ficțiunii? Politica a stat întotdeauna la aceeași masă cu ficțiunea, nu invers. Adică vreau să spun că cei 50 de ani de comunism au fost cea mai puternică distopie ficțională. Prin 1981, când am citit orwellianul 1984, n-am fost deloc impresionat: lumea de acolo nu era cu mult diferită față de cea în care trăiam, era de admirat la acea carte doar latura anticipativă. Spectacolul politic de azi, de la noi, nu este nici el lipsit de ficțiune, atât de mult pare rupt de realitate. Cât despre politica internațională, amintește la fiecare pas de opera SF și pare o ficțiune bine trasată de un scriitor competent.”

Cartea interviurilor SF amestecă într-un procent variabil seriozitatea gravă și umorul virat spre amuzament, tonul fundamental serios și tonul glumeț, uneori chiar în același interviu. E interesant să constatăm că tocmai la provocările menite să stârnească imaginația prin elemente dintre cele mai familiare anticipatorilor răspunsurile sunt adesea evitate, deturnate prin ricoșeuri comode, de parcă autorii și-ar păstra soluțiile pentru prozele proprii, sustrăgându-se din „joaca” menită să-i transforme pe ei înșiși în personaje. Care ar fi cea mai mare „tâmpenie” întâlnită în SF? Mulți simulează că ar fi dat peste atât de multe încât, vorba lui Dan Doboș, „n-are Internetul atâta spațiu cât să le enumăr”, alții consideră că un clasament al stupizeniilor nu merită să fie făcut (Ștefan Ghidoveanu), mai puțini riscă să indice câte o carte anume (Silviu Genescu: Robinsonii Cosmosului de Francis Carsac), alții văd neroziile în traduceri aproximative ale termenilor de specialitate: câmpuri magnetice prin „pajiști magnetice”, cum descoperă undeva Pîrligras), iar Cristian-Mihail Teodorescu, care este și un distins fizician, stabilește aberația supremă într-o născocire ce atinge domeniul său profesional: „capcana pentru antimaterie” dintr-un roman de Dan Brown. La capitolul plimbări personale cu mașina timpului, răspunsurile evoluează iarăși între notele grave și cele amuzate (inclusiv amuzante). Ștefana Cristina Czeller ar vizita Egiptul antic ca să-i surprindă pe extratereștri ridicând piramidele, iar viitorul „l-ar încerca măcar din sută în sută de ani”. Roxana Brînceanu ar șterge din istorie sclavagismul și cruciadele. Lui Bogdan Hrib „i-ar fi făcut mare plăcere să stea la o vorbă lungă, pe înserat, cu Adam și cu Eva”. Mai cumpătat în aventura sa temporală, Liviu Surugiu se mulțumește cu România interbelică și promite să nu schimbe nimic din trecut, „de teamă să nu stric totul. E destul de greu să fii Dumnezeu”.

Parcurgând răspunsurile „alternative” la diverse provocări inteligent aruncate în scenă, cititorul află lucruri interesante despre fandomul mai vechi și mai nou, despre relația SF-ului cu presa, despre dorința multor autori de azi de a răzbi pe plan internațional, precum și tacticile imaginate în acest scop, ca și piedicile ridicate în calea unui asemenea proiect. Ideea generală este optimistă, SF-ul de azi este tot atât de viu ca SF-ul românesc dintotdeauna, în ciuda schimbării formelor de manifestare a „mișcării” din domeniu, sub presiunea libertății de expresie și a erupției noilor tehnologii mediatice. O spune răspicat Cătălin Badea-Gheracostea:

„Nu cred în reculul, ci în revirimentul SF-ului românesc […]. Scriitorii români de gen să facă bine să iasă la bătaie – să fie insistenți la edituri, să vină la premieri, la lansări, să își facă site-uri de promovare personale etc. Anticipația în sine nu are imaginație, ci scriitorii de… Acum am fost rău. Dar e imaginație, tenacitate nu prea e, și nici ambiție. Cititorul nu s-a schimbat. Numărul cititorilor și timpul pentru lectură s-au schimbat. Iar aici includ și lectura de informare, de educare. Nu poți să ai un cititor competent de SF dacă acela citește numai SF.”

Inspirată și utilă inițiativa lui Lucian-Vasile Szabo! Cartea interviurilor SF este nu atât un instrument de evaluare critică sau sentimentală a domeniului, cât unul de radiografiere a poziției autorilor noștri de toate vârstele față de SF-ul pe care îl cultivă.

 

Cartea interviurilor SF – Lucian-Vasile Szabo
Editura Tritonic, 2018