anamaria-ionescu-camera-obscuraCamera Obscură, de Anamaria Ionescu
Editura Tritonic, 2015
Format: 13×20 cm, 150 pag.

Anamaria Ionescu a devenit cunoscută prin intermediul romanelor și povestirilor mystery & thriller din seria Sergiu Manta. Un personaj atipic, un asasin plătit, mereu dornic de aventuri și, culmea, de justiție. Accentuez acest ultim aspect al personajului central din opera ficțională a autoarei, deoarece frământările lăuntrice, dorința de dreptate și echitate, sunt un leit motiv și în volumul de debut al Anamariei Ionescu Camera Obscură.

Publicat inițial în anul 2009, la editura Nico, volumul a fost republicat în 2015 la editura Tritonic. Cele șapte povestiri se constituie în tot atâtea vederi dintr-o viață obișnuită. Pentru că personajele autoarei sunt oameni simpli, prinși în monotonia, văzută de multe ori ca o capcană, a vieții. Micile detalii, descrierile unor locuri, de cele mai multe ori sordide, crează o atmosferă plăcută, care ajunge să te prindă în plasă:

Firul lung și sclipitor părea că domină întreaga încăpere. Era drept și subțire, iar la capătul său făptura mică și agitată țesea întruna, fără oprire. Nu peste multă vreme firul acela va deveni o încrengătură fină și totuși respingătoarea de fire, pe care în mod eronat o numim plasă [..].

Povestirile sunt scurte și foarte scurte, fără ca acest aspect cantitativ să afecteze povestea în sine. În A fost să fie tânăra Lavinia se vede prinsă la mijloc între doi părinți, fiecare cu povestea lui. Călătorie în familie readuce în primplan familia, ca personaj central, unul blazat în monotonia de zi cu zi. Situația devine explozivă când soția se decide să facă o călătorie de plăcere la Timișoara. Un fragment din această povestire poate fi folosit și ca un motto al întregului volum:

— Știu că tu ai impresia că eu nu văd nimic în afară de munca mea. Dar nu e așa. Știu că tu te zbați ca totul să fie bine acasă. Cu copiii. Și apreciez asta. Am știut și de cărți. Le-am citit și mi-au plăcut. Cred că merită publicitate. Vreau să te ajut. O să facem publicitate în stil mare. Numai că eu nu știu cum să spun ceea ce simt. Pur și simplu nu știu…

Nu e ușor să ai o familie, pare a spune Anamaria, dar e mult mai greu să-ți exprimi sentimentele așa cum le simți, mai ales după ce viața ți-a dat nenumărate șuturi în fund. Și nu pentru a merge înainte.

Nu aș vrea să fac un clasament al acestor minunate mici proze. Fiecare aduce ceva nou, o idee, o întâmplare, fiecare este o gură de aer prospăt și în același timp ne lovește prin banalul situației. Povestiri mainstream, ce decupează părți din realitate fie pentru a ne reaminti că trebuie să trăim, fie pentru a ne povesti cu timiditatea debutului, despre sentimente, vise și dorințe ascunse.

Șapte povestiri, șapte întâmplări cotidiene, chiar dacă unele traversează timpul, arătând talentul Anamariei Ionescu încă de la debut. Atenția pentru detaliu, dialogurile credibile, intriga atent construită prefigurează viitoarele romane detectiviste, gen în care autoarea excelează.