Editoriale

1. Ce mai cumperi, cititorule?, de 

Acest text se putea intitula foarte bine și „Ce mai vinzi, autorule?”, deoarece reprezintă fețele în oglindă ale unor întâmplări deosebite, punând față în față scriitori cu cititori, producători de carte cu utilizatorii ei, vânzătorii cu cumpărătorii. Întrebările, deloc retorice, pornesc de la experiențe recente, avute de mine și de câțiva apropiați ca autori implicați direct în distribuirea, difuzarea, plasarea, vânzarea, sau cum vreți să-i mai spuneți, propriilor volume. Am să mă refer direct la cele întâmplate la Bookfest Timișoara, târg de carte desfășurat în perioada 19-22 aprilie 2018. Patru persoane ne-am organizat într-un stand de autor. Ideea a apărut într-o discuție între Lucian-Dragoș Bogdan și Daniel Timariu. Împreună am pus acest proiect în operă, asocierea Cătălinei Fometici la acesta fiind un demers firesc și subînțeles. Desigur, un stand de carte cu numele unor autori pe el, care să se și ocupe de vânzarea cărților este, poate, un pic cam mult, chiar și pentru niște creatori de frumos, cunoscând faptul că artiștii în general sunt mai vanitoși.

2. Este SF-ul românesc în criză?, de 

Anul 2017 a fost destul de zgârcit cu creația românească în domeniul science fiction. Abia cinci sau șase dintre cărțile apărute merită să fie luate în seamă. A fost, evident, un an cu mai puține apariții în volum, repet, pe componenta SF, deoarece câțiva dintre autorii cu nume în domeniu s-au manifestat, destul de energic, în alte genuri, fantastic/fantasy (cu toate subcategoriile dorite) fiind cel câștigător, și aș aminti repede câteva nume: Rodica Bretin, Lucian-Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Daniel Timariu sau Cătălina Fometici. Însă cărți bune au fost semnate și în arealul detectivistic (policier), fiind publicate și câteva volume „fără siglă”, din clasa main-stream.

3. F-SF 2018 – o (scurtă) privire, de 

O furie creativă caracterizează lumea F-SF românească. Am simțit acest lucru la autori precum Dănuț Ungureanu, Marian Truță, Daniel Timariu, Lucian-Dragoș Bogdan, Cătălina Fometici, Florin Giurcă, Dan Doboș, Teodora Matei, Anamaria Ionescu, Ciprian-Ionuț Baciu, Miloș Dumbraci, Silviu Genescu, Alex Lamba sau Aurel Cărășel. Și Mircea Opriță își continuă proiectele și a anunțat unele noi. Nu sunt doar autori de F-SF, dar gravitează aproape, oameni prezenți la diversele întruniri ale anului 2018. Pentru că despre anul scriitoricesc este vorba. Nu s-a încheiat, dar primele idei de bilanț există. Cea mai importantă realizare (ca să-i spun așa!) o reprezintă tocmai această poftă de scris a autorilor menționați. Poate mai sunt și alții, ceea ce este un lucru bun. Prezenți în volume proprii, cu unele scrise în colaborare, precum și cu texte în diverse culegeri și antologiii, scriitori F-SF români arată că au oase de prozatori, că nu scriu la întâmplare și că au o activitate structurată. Dincolo de scrisul efectiv, ei sunt prezenți adesea la întâlnirile cu cititorii, provocând și stimulând aceste activități. Este un lucru foarte important să scrii, dar la fel de important este să te promovezi, să-ți vezi publicul, să ți-l apropii, să câștigi om cu om, cu eforturi îndelungate, uneori cu rezultate contradictorii: deoarece întâi trebuie să convingi pe cineva să citească, apoi să te citească pe tine (desigur, după ce a cumpărat cartea!).

Povestiri

1. Pulsar, de 

Ann Druyan își ridică palma de pe placa de granit. Noaptea fuseseră minus zece grade, iar peste zi soarele blurat nu reușise să smulgă nicio lacrimă întinderii de gheață. Acum, odată cu înserarea, revenea gerul. Cu alte cuvinte, mișcarea atomilor încetinea.

Sub palma înghețată căldura pierdută crease o amprentă, de parcă ceva din ea, poate linia vieții, ar fi încercat să străbată structura stabilă a mineralului.

2. Ziua în care am dezgropat cerul, de 

– Au fost vremuri bune, dragii mei. Pe atunci exista Soare, și ploaie și păsări. Pe atunci ne cățăram în copaci. Nu mă credeți? Fie, dar vă zic sigur,  nu e minciună. Întrebați-vă și bunicii.

Un ultim felinar abia mai pâlpâia. Încă vreo câteva minute și se pronunța oficial stingerea. Voi mă credeți pe cuvânt, nu? Adică… știți voi… nu a fost dintotdeauna așa. Înainte de Uniune. E o poveste foarte amuzantă. Exista o vreme în care eram cu toții liberi, în care oamenii descopereau lucruri, călătoreau. Au trimis sonde dincolo de Calea Lactee, au întemeiat așezări pe Alfa Centauris, Marte nu mai era de mult o necunoscută în ecuația universală. Am câțiva frați care locuiesc acum acolo și trăiesc foarte bine. Cel puțin așa cred… nu i-am mai auzit de ceva ani. Și toate astea până să apară Uniunea. Sau UPT (Unitatea pentru Prezervarea Terrei). Se presupunea că avea să fie un pas înainte, o schimbare radical pozitivă a vieții, dar ne-am înșelat.

3. La revedere, domnișoară Ruth!, de 

— Ruth, mă luase mama în primire pe un ton mustrător, așa cum nu o mai făcuse demult. Nu mai tot vagabonda atâta! Mai stai și pe acasă, că ești fată mare de acum.

— Dar ce am făcut? i-am răspuns cam neatentă, pentru că eram sătulă de poliloghiile ei. Mă tot uitam către ușă, ca să o pot șterge cât mai repede de acolo.

— Păi asta e problema, că umbli pe toate coclaurile, Dumnezeu știe pe unde. Acasă nu faci mai nimic. Începea să ridice tonul, ceea ce nu era de bine. Hai să stăm de vorbă, să vedem ce este de făcut că nu prea mai răzbesc singură.

Traduceri

1. Inelele de pe Marte, de 

— Nu te poți ascunde de mine, Jack, am zis în microfonul din cască. Pot contacta baza prin radio și să le cer coordonatele costumului tău.

— Ba p-a mă-tii, Malcolm, mi-a răspuns și apoi a refuzat să mai spună ceva.

M-am ținut pe urmele lui, încercând să nu mă mai gândesc de ce fusesem abandonat de cel mai bun și vechi prieten de pe două planete și de robotul său excavator, Nellie. M-am concentrat mai degrabă pe exersarea țopăitului prelung pe care-l învățasem chiar de la el, cu luni de zile în urmă. Un ritm lipsit de grație și naturalețe, despre care insistase că era metoda cea mai eficientă de mers. Iar dintre toți oamenii de pe Marte, nu era vreunul care să fi hălăduit pe-afară mai mult decât Jack.

2. Sângele fiicei mele, de 

— Ești cel mai tare, frățioare!

Sardar Singh îl plesni pe Asim peste umăr, iar acesta se împiedică și icni.

— Da’ ce noroc pe capul tău, yaar! Eu șapte fiice am făcut, șapte cățele nefolositoare! Că Lalli a mea e-o iapă rodnică, dar nuuu, nici măcar una dintre ele nu a moștenit-o și n-a sângerat vreun strop. Dar tu? Drept la țintă încă din prima încercare, ei? Hoțoman norocos!

Sardar îi făcu viclean cu ochiul. Asim se uită împrejur, bănuitor, sperând că nu i-a auzit nimeni. Tocmai când în sfârșit îi zâmbea și lui soarta, a dat drept peste bârfitorul districtului.

— Păi cum de…

Asim se opri. Își scoase batista brodată, împăturită cu grijă, o desfăcu și-și șterse fruntea asudată. Își trecu degetele prin părul gelat ca să-l aranjeze și încercă să se îndepărteze de vecinul gălăgios.

3. Ultimul romancier (sau șopârla moartă în curte), de 

Dimineață îmi ridic pantoful și dau de-un pui mort de șopârlă. Zace pe spate, cu burta roz-străvezie și măruntaiele la vedere. Pesemne că am călcat-o când m-am întors acasă, călăuzit de stelele împrăștiate în chip ciudat pe boltă. Sau poate s-a vârât sub pantoful meu, ca să-și dea ultima suflare în timp ce eu dormeam. Iată un mugur din arborele genetic cu un milion de ramuri ce nu va înflori niciodată. Un animăluț solitar pe o planetă ce geme de viață.

În aer plutește o boare sărată cu iz de alge. O pasăre planează în înaltul văzduhului spre răsărit. Iau șopârla și o îngrop la rădăcina unui cocotier. Curând o să-i împărtășesc soarta. Recunosc că mi-e teamă.

Interviuri

1. „Acum trăim într-o altfel de lume, ceva mai stranie, mai nebună decât toate” – Lucian-Vasile Szabo în dialog cu Ovidiu Bufnilă, de 

Care este legătura dintre mass-media și science fiction? Cât de fantastice sunt știrile în presa românească și mondială?

Dintotdeauna, acel arhicunoscut, știați că, ați auzit că, a incitat imaginația oamenilor, scriitorilor sau jurnaliștilor. Ființa umană e înclinată din cele mai vechi timpuri să ficționeze, să înflorească, să inventeze știri bubuitoare. De ce nu? Dacă stai să privești universul cu atenție, pare plictisitor de-a dreptul. Așa că dacă ai chef să transmiți o știre fantezistă, de ce nu? Trebuie să avem simțul umorului și să nu fim naivi. Naivitatea se plătește infinit. Am scris sute de proze în stilul unei știri și mi-a plăcut foarte mult. Și acum fac lucrul (ăsta) astăzi și întâlnesc oameni care citindu-le chiar cred că ce am scris e perfect adevărat. E ca și cum aș da viață unui univers paralel. E fascinant. Am lucrat în presa scrisă, radio și televiziune. Cunosc universul mass media ca pe buzunarul meu. E o lume frumoasă și uneori tragică. E în firea lucrurilor ca unii se să amuze fără pricină sau alții să inventeze atentate, lovituri politice sau dramolete care n-au existat pentru a-și face interesele. Să nu uităm, rasa umană e ghidată de multe interese…

2. „În viitorul îndepărtat supremația nu mai pare a fi deținută de evoluția biologică, ci de cea tehnologică, virtuală!” – Daniel Botgros în dialog cu Lucian-Vasile Szabo, de 

Dragostea virtuală este mai puternică decât dragostea fizică. Cum populăm o lume virtuală?

Ca în romanul meu! Așa au dispărut oamenii și au apărut terrienii: superinteligenți, puternici, quasinemuritori dar… replicați, ”treziți”. Acesta pare a fi viitorul. Dragostea din pixeli duce, iremediabil, la o civilizație precum puteți citi în „Adam”. Măreață, dar sterilă, în accepțiunea noastră. O lume virtuală o populăm cu ființe virtuale. În viitorul îndepărtat supremația nu mai pare a fi deținută de evoluția biologică, ci de cea tehnologică, virtuală. Aceasta este, probabil acel next level evolutiv pentru om. Următoarea ființă va fi exclusiv artificială sau nu va fi deloc, ca să citez formulări clasice. Până atunci, însă, mai sunt pași. Mai întâi vom fi hibrizi. Dar, hahaha, să nu anticipăm…

3. Cristian Vicol în dialog cu Lucian-Vasile Szabo, de 

Volumul tău de povestiri se numește Sfârșitul inocenței. De ce? Trebuie să ne așteptăm la vremuri grele?

Da, cel puțin la o reducere a… democrației. Eu sunt un pesimist de cursă lungă, dar încerc să mă lecuiesc prin scris. Tocmai de aceea, în prozele din Sfârșitul inocenței am negociat alternative ale viitorului sau ale trecutului, deseori în cheie funestă. De fapt, în afară de o singură proză, toate au o rezolvare tragică. Totuși, per ansamblu, ca să mă îmbărbătez, fac eforturi să cred că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile. Cel puțin generația noastră…

Filme

  1. Westworld – de la inteligență artificială și conștiință la prostie naturală și procese de conștiință (partea I), de 
  2. Filme și seriale SF & Fantasy – noutăți
  3. Mitul uitat al Ultimilor Jedi, de