Deși într-o revistă de gen s-ar fi potrivit mai bine un articol despre contactul cu mesageri ai altor civilizații, de multe ori viața bate filmul SF, iar autorul român contemporan se simte teleportat la marginea galaxiei sau, invers, gazda unor personaje din constelații îndepărtate. Inițial, mă gândisem la vizitatorii unui stand / târg de carte, mai apoi mi-am dat seama că oamenii aceia pot apărea, de fapt, în viața de zi cu zi a autorului, însă din motive de marketing am ales să păstrez titlul inițial.

Indiferentul – Pentru el, cărțile sunt niște obiecte drăguțe ce împodobesc cu gust biblioteca. Neavând contacte prea dese sau îndelungate cu ele, alegerea volumelor se face după o analiză minuțioasă a gradului în care culoarea cotoarelor se asortează (sau nu) cu draperiile, covorul, cuvertura din camera de zi. Merge la târguri de carte doar ca să bea o cafea la terasa de vizavi cât pierde ăla micu’ timp printre tipărituri.

Pseudo-Indiferentul 1 – A citit destul în școală, talk-show-urile sunt mai mult decât suficiente în formarea lui ca cetățean de nădejde al societății, știe că în România există doar două, maxim trei, edituri serioase, iar autorii ce trebuie cumpărați, musai din librării sau de pe internet, cu reducere, sunt cei pe care-i știe de la televizor. Nici prin gând nu-i trece să arunce banii de shaorma pe un volum semnat de vecinul de peste drum.

Pseudo-Indiferentul 2 – Citește cam tot ce-i pică în mână, nu se dă înapoi de la a citi contemporani, dar neapărat la recomandarea cuiva avizat (critic de carte, doctor în literatură, etc) sau a unui lector din aceeași categorie cu el, care a riscat să investească în anonimul devenit, peste noapte, scriitor. Ar veni la lansările la care e invitat dar, de fiecare dată, se gândește că n-are ce căuta acolo, că va fi destulă lume și autorul nu-i va resimți absența. Întâlnit pe stradă, din întâmplare, ar risca-ntrebări de genul: Și cum a fost? A venit cineva? Ba chiar ar plusa cu: Dacă tot ai lansat-o, nu-mi dai și mie o carte cu autograf, așa, că te cunosc de mic?

Blazatul – E convins că editurile au apărut pe piață precum ciupercile după ploaie, că orice golănaș, pițipoancă sau gospodină plictisită poate scoate o carte dacă face un împrumut rezonabil la o bancă, considerând că necunoscuții nu pot face decât self-publishing. Nici nu concepe să deschidă o carte semnată de un Neica-Nimeni. Cine nu e în programa școlară nu există.

Dătătorul-de-like – Consideră că e suficient să dea niște click-uri, să confirme doar virtual participarea la evenimente și e mândru nevoie-mare de susținerea prietenilor talentați.

Nedumeritul – Îl inviți la evenimente, îi povestești despre cărțile tale, îi explici intenția avută la publicarea fiecărui volum, iar el te privește uimit: Aaaa… e SF? Încerci să-i spui că SF implică o idee științifică susținută de text, se uită senin și spune: Nu, mulțumesc! ba chiar ar face o paralelă cu niște opere cunoscute și ar concluziona: Deci e pentru copii! considerând că citirea acelui text ar implica ceva gândire, analiză, etc…

În fine… Acestea sunt doar câteva exemple, izolate, ce nu încetează să uimească autorul angajat, plătitor de taxe, care-și pune sufletul pe tavă și nu descoperă tot timpul modalitățile perfecte de a ajunge la inima cititorului. Ca să închei într-o notă optimistă, voi adăuga două categorii pe care orice autor și-ar dori să-i aibă alături:

Omul-surpriză – Apare de nicăieri la o lansare sau la un stand, spune cum ți-a descoperit cărțile, ce impact au avut asupra lui și te lasă, pentru câteva secunde, fără aer. Nu știi ce să zici, cum să mulțumești, cum să-ți gândești viitoarele proiecte astfel încât să nu-l dezamăgești.

Obiectivul – Te cunoaște de la coada la pâine, de la țigările fumate pe repede-nainte în pauza de prânz, la serviciu, din parc, când plimbați împreună copiii sau din școala generală. Poate face parte din familia ta sau din grupul de prieteni apropiați. Dacă-i spui că mai scoți o carte e în stare s-o ia caldă de pe bandă, din tipografie, iar după ce o citește vine și-ți spune ce i-a plăcut, ce n-a înțeles și ce final și-ar fi dorit.

Speranța moare ultima. Într-un fel sau altul, sper că autorul roman contemporan, indiferent de gen, va găsi calea spre inima celor cu care-mparte vremurile astea ciudate, furtunoase, complicate, dar atât de frumoase!