„Podcast” este un cuvânt compus, imaginat de Ben Hammersley, ca un hibrid între „iPod” (cunoscutul player de muzică și apoi de conținut multimedia, de la Apple) și „broadcast” (program de radio, emisiune). Termenul a fost lansat într-un articol din „The Guardian”, în jurul anilor din preajma trecerii dintre milenii. De-a lungul timpului, firma Apple, apoi Shae Spencer Management, LLC și, în final, o altă firmă, Personal Audio, s-au luptat la Oficiul American de Patente și Mărci, și apoi în justiție, pentru a fi deținătorii de drept ai termenului, până când în 2015, Oficiul de Patente a tranșat speța în favoarea utilizării libere a cuvântului.

Podcastul, așa cum îl știm astăzi, și-a început periplul în lumea media prin 2003, ca o variantă online a show-ului de radio. Dacă la început au fost pur și simplu înregistrate emisiuni radio și oferite pe internet, ulterior s-a trecut la înregistrarea  unor emisiuni în studiou, cu scopul precis de a fi difuzate doar online. Formatul lor era similar cu cel al programelor radio: talk-show-uri și interviuri. La scurt timp, în 2005, au apărut și podcasturi SciFi, ca să folosim terminologia americană, printre primele fiind „Escape Pod„, care se autoititulează „The original Science Fiction Podcast” (Primul podcast SF).

Odată cu trecerea timpului s-a diversificat și formatul de prezentare, care s-a extins, apărând o largă paletă de formate.  Voi încerca să fac o listă, fără pretenții exhaustive, dar cât mai completă, a genurilor podcasturilor Science Fiction, Fantasy și conexe, pentru a putea cuprinde o imagine cât mai comprehensivă a acestui fenomen media.

O panoramă (probabil) incompletă

Arhive Radio
 
Dacă ar fi să luăm ca etalon istoria audio a genului SF, primele forme de manifestare sunt emisiunile de teatru radiofonic. De la început îmi vine în minte emisiunea radiodifuzată produsă de Orson Welles, într-un stil pe care astăzi l-am numi „reality show”, adaptând cartea „Războiul lumilor” de H.G. Wells. În seara de Halloween (!) de 30 octombrie 1938, în perioada de maximă de popularitate a radioului, ca sursă de știri pentru mase, o transpunere realistică a cunoscutului roman, la rețeaua Columbia Broadcasting System, a produs panică generalizată, pentru că radioascultătorii care nu au prins începutul piesei de teatru chiar au crezut că marțienii invadează Manhattan-ul.

Dincolo de acest episod emblematic, au existat serii de teatru radiofonic extrem de populare, în spațiul anglo-saxon de pe ambele margini ale Atlanticului, care astăzi sunt revalorizate sub formă de serii de podcast, pentru aerul lor antic, dublat de faptul că cele mai multe au ieșit de sub incidența dreptului de copyright.

Exemplu: Relic Radio Sci-Fi (Old Time Radio)

Revista audio SF

Termenul este oarecum impropriu, fiind o traducere mot-a-mot a termenului din engleză. Polisemantismul „magazine” presupune o colecție de articole/părți cu caracter eclectic, pe o temă dată. Astfel, o revistă audio este un podcast care conține o multitudine de teme/rubrici: interviu, analize, știri, recenzii, talk-show-uri, etc.

Exemplu: SF Signal, The Galactic Imaginarium/Galaxia imaginarului

Filme SF
 
Este un subgen relativ popular, dedicat în întregime filmelor SF și/sau fantastice, ori genurilor conexe (Horror), cuprinzând știri, propunere de trailere, recenzii de film, talk show-uri, interviuri etc.

Exemplu: Science Fiction Movie Podcast

Geek

Este o denominație extrem de populară în arealul pop-culture, deși de multe ori este folosită doar în conjunctura conținutului științific („A person who is single-minded or accomplished in scientific or technical pursuits but is felt to be socially inept.”- Webster Dictionary) . Cu toate acestea, termenul este deseori alăturat sintagmei SF/SciFi (SciFi Geek). Cuvântul este, de multe ori, interschimbabil cu cel de „Nerd”, având o semantică asemănătoare.

Podcasturile care se folosesc brandul „Geek/Nerd”, legat de SF, vor aborda nu numai literatura de gen, dar și fenomenele conexe de cultură pop: benzile desenate, filmele, jocurile pe computer, cosplay etc., toate cu teme SF sau F, glisând deseori spre horror. De obicei aceste podcasturi au format de „revistă”, acoperind o largă modalitate de exprimare (știri, recenzii, talk-show-uri, etc.)

Exemplu: Geek’s Guide to the Galaxy

Teatru SF

Este un gen de podcast care se confundă cu un alt subgen: „Reeds”, sau lecturi. Dacă la lecturi e vorba de o singură voce, teatrul SF, deși de  cele mai multe ori nu este denominat astfel, este o transpunere dramatizată a unei proze de gen, cu mai mulți actori (de multe ori amatori), incluzând efecte sonore și muzică.

Exemplu: Against the Crowd

Roman

Există acest subgen dedicat în exclusivitate prezentării serializate, sub formă audio, a romanelor. De obicei se înființează o serie de podcasturi care lecturează capitolele unui roman, parțial sau în întregime. Aceste capitole pot fi asamblate ulterior într-o carte audio (audiobook), oferită contra cost sau gratuit.

Exemplu: The 7th Son Trilogy

Proze scurte SF sau fantastice

Este un subgen extrem de popular, care presupune citirea, dramatizată sau nu, a unor proze scurte SF.  Probabil cel mai popular este Escape Pod (amintit mai sus), care continuă să existe după mai bine de 13 ani de activitate online.

Exemplu: Dunesteef

Lumi imaginare

O categorie foarte interesantă sunt podcasturile legate de lumi imaginare, din serii de romane, serii de benzi desenate, serii de filme artistice etc. Foarte populare sunt podcasturile dedicate serialului Dr. WHO,  apoi universului DC Comics, și lumii Star Wars sau seriei Twilight Zone.

De obicei aceste podcasturi sunt realizate de fani, dar dintre aceștia se desprind aceia care sunt cu adevarat talentați și imaginativi în producția audio, reușind să adune o mulțime de urmăritori.

Exemplu: Earth Station DCU Podcast

Nostalgic

Sunt podcasturi destinate filmelor, benzilor desenate sau literaturii SF din secolul trecut , din perioada interbelică sau din perioada dinainte de anii ’80, pentru cei care gustă aerul lor retro.

Exemple: B Movie Cast Podcast

Literare

Există podcasturi dedicate în întregime literaturii SF&F, analizând fie un anumit subgen (proză scurtă, roman etc.), fie abordând genul din perspectivă generalistă, cu știri, reportaje la lansări de carte, recenzii de carte și interviuri cu autori.

Exemplu: Science Fiction Book Review Podcast

TalkShow

Acest subgen foarte popular în domeniul radioului a pătruns și în podcast, unde există permanent invitați care dezbat împreună cu gazda diferite teme, motive, subiecte de actualitate din domeniu SF&F.

Exemplu: Sci-Fi Talk

De autor

Podcastul de autor este o bună modalitate de a-ți crea o bază de ascultători care ulterior pot deveni cititorii și clienții tăi. Este o modalitate ieftină și eficientă de a-ți consolida brandul de autor SF&F, după cum spune acest articol.

Exemplu:  Cory Doctorow’s Craphound.com

Dedicate autorilor de SF&F

Am rămas uimit de numărul mare al podcasturilor pentru scriitori, fie că sunt dedicate exclusiv scriitorilor de SF&F, fie că abordează arta scrisului în general.

Exemplu: Odyssey Wrinting Workshop

Fan Fiction

Lumea Fan Fiction este una mult mai largă și mai cuprinzătoare decât știu sau și-ar dori tagma celor care denigrează fenomenul. Acesta a pătruns și în zona podcastului, unde fanii se dezlănțuie în a broda istorii alternative la lumi populare, de la cele având clare înclinații erotice, la podcasturile dedicate copiilor (cum este cel din exemplul de mai jos).

Exemplu: The Methodes of Rationality Podcast

Minorități SF&F

Titlul este înșelător, el se referă la abordarea genului de către cei care se autodefinesc ca și subgrup, cum ar fi consumatoarele de SF sau SF-ul de culoare (afroamerican, spre exemplu). Deși este o segregare artificială, fenomenul trebuie amintint, pentru că el constituie e subnișă a podcastului SF&F.

Exemplu: Woman Talk SciFi

Am epuizat subiectul?

Probabil nu. Deși am dorit ca această abordare să fie cât mai cuprinzătoare, sunt convins că mai există subgenuri ale podcastului SF&F pe care nu le-am luat în considerare. Cum lista rămâne deschisă, sunt receptiv la orice sugestie voi primi în viitor, pentru a fi inclusă în acest „bestiarium” al podcastului lumilor ficțiunii speculative.

 

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!