Translation State – Ann Leckie

Ann Leckie a debutat în 2013 cu „Ancillary Justice”, roman care a câștigat toate premiile de profil importante – „Hugo”, „Nebula”, „Arthur C. Clark”, „Locust” și altele. Odată cu acel roman ea deschide o space opera a Imperiului Radch, cu navelor sale controlate de IA-uri și cu ancillaries – trupuri umane golite de identitate și manevrate ca niște marionete de IA-ul navei de care aparțineau. Pentru „Ancillary Justice” nu am suficiente cuvinte de laudă, deci o recomand.

 

„Translation State” este un roman de sine stătător desfășurat în același univers, dar la niște mii de ani distanță, când Imperial Radch este în declin, măcinat de lupte intestine iar principala preocupare a speciilor inteligente este Tratatul. Tratatul, inițiat de Radch cu Presger, o specie inteligentă agresivă. Tratatul este semnat de toate speciile inteligent cunoscute, dar la momentul deschiderii cărții se află încă în negocieri, la el dorind să adere și IA-urile foste nave/stații spațiale divorțate de Imperiul Radch. Presger este un tip de inteligență incomprehensibilă oamenilor și restul speciilor, care nu înțelege noțiunea de individualitate și deci negociază nu cu indivizi ci cu specii. Comunicarea directă este imposibilă așa că, pentru a facilita relațiile diplomatice, există Traducătorii Presger, un melanj de material genetic uman și Presger, ai căror adulți dețin mai multe trupuri cu un aspect exterior uman coordonate de aceeași minte.

 

Romanul se dezvoltă prin vocile a trei personaje: Enae, Reet și Qven. Cartea demarează lent cu un Enae Athtur nevoit să-și părăsească casa pentru a pleca să rezolve dispariția, în urmă cu 200 de ani, a unui Traducător Presger. Pe Stația Rurusk el îl întâlnește pe Reet, un orfan care se află în căutarea propriei identități și a apartenenței la un grup etnic. Crescut de o familie adoptivă iubitoare, împreună cu alți copii adoptați, el simte că este diferit, iar incapacitatea de a-și defini și încadra diferența îl frustrează teribil. Reet se dovedește a fi progenitura Traducătorului căutat. Moment în care traducătorii îl revendică, răpindu-l. În paralel, Qven, un adolescent traducător, intră într-o încurcătură și adulții decid să-l „împerecheze” cu Reet. Adolescenții sunt ca niște atomi cu un electron liber pe ultimul nivel energetic. Doar punându-l la comun cu electronul liber al altui atom devin stabili formând o moleculă.

 

În baza Tratatului, Reet ar putea să aleagă, având în vedere că a crescut într-o familie umană, din ce specie face parte – e om sau alien. De aici povestea capătă tracțiune. Comitetul care administrează Tratatul primește cererea prin care Reet să fie declarat uman. Membrii lui se poziționează în două tabere: Ambasadorul Presger și Ambasadorul Radch consideră că Reet este alien, restul consideră că este uman. Cu aceeași configurație genetică, Reet și Qven nu pot fi mai diferiți decât sunt, unul crescut printre oameni nevoit să-și gestioneze idiosincraziile, dar liber, iar celălalt crescut într-un mediu strict controlat, știind că utilitatea sa este stabilită de adulți.

 

Mai soft decât „Ancillary”, îmbibat de umanism, cartea vorbește despre oameni și caută cu obstinație valori umane în toate personajele, aproape că le impune. Doar Presger este exclus, el este asemenea unui divinități transcendentale, oarbă și surdă la felul de a fi al muritorilor, a cărei dorință se poate face auzită doar prin intermediul unui oracol.

 

Personajele sunt conduse de interese diferite. Detestabilii Radchaai, exploatatorii a mii de lumi, blocați într-o lumea rigidizată în ceremonial și datorie, iau partea Traducătorilor preocupați de propria puterea, de prelungirea indefinită a propriilor vieți și de monopolul asupra „talentului” de a creea scurtături prin spațiu-timp.  Radchaai sunt nefericiți cu dorința IA-urilor de a deveni parte a Tratatului. Translatorii insistă că adolescenții lor sunt extrem de periculoși lăsați liberi în lume. Părinții adoptivi ai lui Reet sunt construiți în jurul ideii de familie – mereu acolo când ai nevoie de ea, mereu dispusă să te încurajeze să-ți găsești propria cale. Reprezentanții celorlalte specii parte ale Tratatului au fie un dinte împotriva Radcha, fie sunt îngrijorați de puterea lor combinată cu a traducătorilor și susțin partea unui outsider pentru a demonstra că pot. IA-ul Sphene e acolo cu un interes în simbionții mecanici folosiți de Geck. Pentru el decizia Comitetului în privința umanității lui Reet, și a lui Qven, prin extensie, este importantă. Ideea lui de a înlocui ancillary cu simbionți e una lăudabilă moral. Iar Enae, disciplinatul, implicatul, cultivatul, diplomatul Enae, cu deteminarea de a-și duce la bun sfârșit misiunea, cu deschiderea de a ajuta dezinteresat pe alții este, abia la sfârșitul cărții mi-am dat seama, un fel de Bilbo Baggins. Plecat într-o aventură cumva tras-împins, pentru ca apoi să se imerseze complet în acțiune, să-și facă prieteni și la sfârșit să revină cu bucurie acasă.

 

Cartea e despre căutarea identității, despre apartenență, despre familie, despre prieteni, despre a nu fi singur. Mai este despre libertate. Libertatea alegerii chiar când determinismele par de nedepășit. Personajele sunt credibil construite. În ceea ce privește cuplul Reet-Qven călătoria prin spațiul non-euclidian în care evenimentele blochează participanții la dezbatere este și o descindere în propriile lor temeri, nevoi și dorințe. Sunt însă și lucruri lăsate un pic în aer, un pic necredibile. Autoarea lasă niște ițe destrămate, e posibil să-și propună să le lege cumva în altă carte. Finalul mi s-a părut că este cam prea grăbit, de la punctul culminant la totul-e-bine-când-se-termină-cu-bine și toată lumea pleacă la casele lor a fost destul de abrupt.

 

E cu happy-ending, e faină, suficient de provocatoare, cu suficient de multe lucruri la care să meditezi apoi și are un vibe pozitiv.

 

Eu am citit-o în format electronic, pe Kindle, e disponibilă aici.

„Ancillary Justice” în română o găsiți aici. În engleză aici, iar în format electronic în engleză aici.