În Valea Jiului,
Un capăt de drum
Nu există.
E doar închipuirea
Unor cutezători că
Momentul când vor coborî
Din racheta cu patru roți
Le va aduce tihna.
Însă, realitatea este
Că vor începe
Să despice
Cuvintele ce le vor descoperi
În mii de sensuri.
Aici, în Valea Jiului,
Unde ideile au devenit
Cândva
Motiv de dispută,
Când mai lentă,
Când mai acută,
Copacii încă verzi,
În prag de iarnă,
Fac apel
La o înaltă
Conștiință.
Vestigiile
Ce strâng
Astăzi aprecieri
Cu miile,
În universul media,
Ce se tot extinde,
Poartă dureri de neînchipuit,
Din pagini rupte și îngălbenite,
Pagini ce-au fost martore
La obuze, blasfemii
Și ospețe
Care, de fapt, n-au fost ospețe.
Și trec pe aici,
Zi de zi,
Noapte de noapte,
Puhoi după puhoi,
Licărire după licărire,
Beep după beep,
E-mail după e-mail,
Călători din toate zările.
Unii fug de frici,
Alții caută necunoscutul,
Alții cercetează necunoscutul,
Alții redefinesc necunoscutul.
Și-n tot acest tumult,
Lupii unor aspre ierni
Se mai aud.
Dar colții cui
Mai dau fiori?
Al făpturilor de odinioară,
Ori al postărilor
Aflate la frontiera
Dintre fermitate,
Îngăduință
Și valuri înveninate?
În Valea Jiului,
Comorile
Adevărate
Sunt mai presus
De ceea ce vedem.
Ele s-au echipat cu
Scutul subtilității,
Un scut greu de găsit
Și mult mai greu
De lămurit.
