Aerotaxiul ateriză lângă bloc. Adam a pus degetul pe cititorul de amprente, costul călătoriei i-a fost debitat din cont, abia apoi ușa s-a deschis și a putut ieși. Avea un plan pentru ziua de față. Prima zi de libertate. Planul era simplu. Pentru început: sex nebun cu soția sa. În sfârșit fără grabă, fără obligații cu termene expirate care să-l streseze și probleme presante de rezolvat. Și, cel mai important, fără comunicatorul companiei. Era cel mai enervant lucru din lume. Nu știa niciodată, fie zi, fie noapte, când glasul ușor răgușit al șefului îi va răsuna în minte. Sau chițăitul secretarei cu o nouă sarcină urgentă de finalizat. Tocmai când te lași purtat de plăcere în timp ce strângi sânii iubitei care te călărește, super excitată, sau când te lăfăi relaxat în cadă, tocmai atunci nenorociții ăia îți vibrează în ureche:

– Domnule Robinson, avem o nouă misiune pentru dumneavoastră. Problema este foarte urgentă, vă rugăm să vă prezentați într-o oră la sediu pentru detalii suplimentare.

Și, deși era sătul până peste cap de asta, mereu sfârșea prin a se îmbrăca și se duce la companie. Acolo unde primea informațiile:

– Deci, acesta este CX-760, mergi la sediul 5.6 XC. Sunt o grămadă de șoricari acolo jos. Ben te așteaptă deja în elicopter.

Robinson era uimit că făcuse asta atâția ani. Dar și mai surprins era de faptul că erau doar două săptămâni de când asta începuse să-l sâcâie. Zi de zi, ca un abces umflat care va trebui să pleznească ca puroiul să se poată scurge.

Un proces dureros care se va sfârși cu o decizie.

– Mulțumesc, dar nu voi accepta misiunea, i-a spus azi șefului de departament, spre propria-i consternare.

Șeful și-a încrucișat brațele la piept. Devenise livid.

– Cum așa?

– Uite așa. Îmi dau demisia.

Șeful s-a scărpinat în petecul de chelie și a mormăit.

– Nu poți face asta.

– Ba pot. La revedere.

Oare cu ce drept această vită cheală permanent transpirată, fapt relevat de pete umede de pe cămașă și mirosul grețos din birou, cu ce drept acest om de nimic încerca să-i spună lui că nu poate face ceva.

Intrând în holul întunecos, Adam s-a hotărât că, după o partidă de amor pasională, o va scoate pe Polly la Crockett, pentru o friptură de carne de crab. Delicioase fripturi crocante! Și chiar dacă știa că nu era cu adevărat carne de crab, i-a chiorait stomacul la gândul deliciilor gustative de diseară. Și la dracu dacă era doar un conglomerat de nano particule provenite din materie organică reciclată, important nu să se gândească la ce este, ci să o mănânce, să se concentreze pe gustul divin al preparatului.

Trăiască libertatea!

Stând în fața apartamentului a pus degetul pe senzor și ușa s-a deschis cu o alunecare silențioasă. A intrat încetișor dorind să-și surprindă soția. A comandat mental distrugerea tuturor hainelor și ele s-au transformat într-un nor de nano particule care au zburat spre sertarul destinat.

Gol, Adam s-a apropiat tiptil de ușa dormitorului. De dincolo răzbăteau gemetele potolite ale lui Polly.

– Oh, săraca de ea se simte rău, s-a încruntat Robinson și a apăsat cu degetul mare senzorul.

Ușa a culisat fără zgomot și el a văzut…

Polly făcea sex cu un bărbat.

Adam a strigat, năucit de priveliște.

Speriată, Polly a sărit jos de pe iubitul ei, care s-a dovedit a fi chiar el sau, oricum, cel din pat arată identic cu el.

– A4B5HC7VX, a spus cel din pat și ochii lui Adam s-au întunecat brusc.

Polly, gâfâind, se ridică încet în picioare.

– Isuse, m-a speriat de moarte, râse ea.

– Ei bine, ridică din umeri Robinson cel din pat, se pare că clona-muncitor are o cădere nervoasă. Crede că este eu. Probabil că va trebui să comand alta.

După un timp clona dezactivată a ajuns în cuva de regenerare. De data asta Adam nu a mai activat funcția de energizare. Până nu vor instala clonei o personalitate dotată cu un pachet de amintiri false, era mai bine ca ea să rămână oprită.

Adam prefera să numească androizii clone deoarece stratul lor exterior era format din celule clonate ale stăpânului. Nu știa de ce, dar îi era greu să se gândească la ele ca la niște mașini.

Avea încă de dat un telefon la serviciu pentru a explica celui care se ocupa de clone că avusese loc o defecțiune și de aici toată agitația. Dar asta putea să aștepte, chiar acum Polly îl aștepta goală în pat. În scurt timp era din nou în acțiune, înfipt adânc în adâncimea ei umedă, bucurându-se de gemetele ei, de parfumul cărnii de femeie, de moliciunea pielii ei catifelate. Dar momentele delicioase nu au durat mult. După câteva minute au auzit un strigăt de furie și disperare venind dinspre ușă.

Robinson s-a întors ca fript iar Polly a țipat de groază.

 

Traducere din engleză, Cătălina Popescu