Masa retrasă de pe terasa localului a devenit centrul universului. Din patru direcții diferite, patru mușterii șleampăți se zoresc spre scaunele așezate la umbră. Vibrează aerul de tensiune, se pare că fiecare vrea masa numai pentru el. Zgomotul de mobilier târșit estompează sunetele ciudate scoase de ciudații clienți, fluierături, pocnituri, scârțâituri și zumzete. Așezați simultan, se privesc cu ură nedisimulată.
─ Să folosim limbajul băștinașilor!
O propunere de bun-simț menită să reducă poluarea sonoră de sunete bizare. Liniște nefirească, se putea auzi musca cum bâzâie dacă din boxele în surdină nu se văieta în ghearele morții o voce ce tânguitor își plângea viața. Of, viața mea!
─ Urâtă situație, comentă cu lentoare cel mai solid. Acum ce urmează? Ne batem?
─ Nu e locul potrivit, propun să-i imităm pe localnici și să nu scoatem armele la vedere. De acord? Toți au încuviințat tăcuți cu mâinile sub masă. Unuia i s-a desprins o ureche, altuia un ochi a luat-o la vale într-o lentă alunecare spre vârful nasului, iar celui de-al treilea îi căzu căpățâna pe masă cu salturile și sunetele unei mingi de ping-pong.
─ Lăsați armele pentru numele Părinților Creatori! Vreți să fim descoperiți? Ați uitat că am șase brațe perfect funcționale? Hai să ne aranjăm costumele mimetice!
─ De parcă nu știm că ești hexacariot! Drojdie tentaculară! Dar ai dreptate. Dacă în adâncul timpului am fost aliați împotriva invaziei vegetale și avem aceiași Părinți, poate ne punem de acord de ce ne luptăm unii cu alții de atâtea cicluri galactice. Punctul de vedere monoinelaților…
─ Nu asta ar trebui să povestim, ci cum vedem lumea ciudată din colțul ăsta îndepărtat al galaxiei. Nimeni nu-i poate lua de aliați. Mie îmi place aici, am experimentat sexul cu băștinașii. E grozav. Mai ales să fiu femeie. Primesc mai mult.
─ Ești grețos ca orice pangolit. Două creiere, două orificii, două inimi. Parcă ai fi combinația dintre moluște și celenterate. Nici nu-mi vine să mă divid de scârbă.
─ Trec peste răutățile spuse, mie-mi place aici, chiar m-am căsătorit cu o localnică, e pentru relații deschise, am o libertate de gen și de exprimare nelimitată. Ca primul ajuns pe planetă, tu ce părere ai mineratodule?
─ Mediul deși ostil, e propice. Vegetalele lor nu sunt agresive. Hrana lor e compatibilă cu nevoile organice. Când e ceea ce ei numesc iarnă, intru în hibernare, stau bolovan pe marginea drumului, urmăresc o radiație de divertisment, noră pentru mama, parcă.
─ Oho, obiceiurile lor de curtare! Ăștia nu au respect pentru intimitatea înmuguririi.
─ Nici pentru mononucleoza ovipară! Ce mi se pare groaznic, au organizația oamenilor în negru ce se ocupă de xenomorfi. Dacă există și ne monitorizează, suntem în pericol cu toții.
─ I-am căutat, dar nu i-am găsit! Am observat că nu le plac adevărurile demonstrate.
─ Eu i-am văzut, și-au răzuit noroiul de pe încălțări pe mine, umblă cu două bucăți perpendiculare de metal în membrele superioare și stropesc cu apă pereții caselor și pe ceilalți oameni care se pare că se tem de ei. Dacă ne depistează?
─ Nu au cum! Când particip la câte o orgie de-a lor pe întuneric, le spun că sunt extraterestru, ei râd și-mi zic că au ajuns odată cu mine pe planetă în aceeași navă. Cine să-i înțeleagă? Nu ne descoperă nimeni!
─ Ce e de făcut? Decât să murim în război, nu ar fi mai bine pentru noi să trimitem rapoarte înspăimântătoare?
─ Oricum ne interceptăm comunicațiile, nu e un secret. Raportăm cu toții că aici e groaznic, molime, instabilitate, ignoranță criminală, fenomene extreme, armament nuclear, vegetație, apă în exces, putem să exagerăm, au contacte cu civilizații intergalactice și multidimensionale… Dacii de exemplu, că numai asta vorbesc. Nu-i așa?
─ Și dacă se dorește anihilarea planetei cu otrava universală?
─ Ei bine, un nor de alcool nu cred că e o problemă pentru ei. Ar ploua două zile cu vodcă și ar fi mahmuri o săptămână.
─ Atunci, cum să procedăm? Să uităm de jurăminte, de datoria față de specie? Cum ne punem noi de acord, dacă suntem diferiți?
─ Propun să oprim scanarea telepatică și traductoarele de ascultare. Dacă ne comandăm un singur fel identic, înseamnă că ne putem înțelege. Discutăm după ce ne vedem comanda sau ne luptăm. De acord?
O chelneriță tânără s-a înființat lângă masa lor.
─ Bună ziua, numele meu e Sorina. Cu ce vă servesc?
─ Mici!
─ Mici!
─ Mici!
─ Mici!
─ Cu pâine și muștar?
─ Pâine și muștar.
─ Pâine și muștar.
─ Pâine și muștar.
─ Pâine și muștar.
─ De băut ce doriți?
─ Două beri.
─ Două beri.
─ Două beri.
─ Două beri.
Așteptarea în tăcere a comenzii. Nici o mișcare. Dar la vederea farfuriilor și a halbelor, iarăși s-a pornit un cor de țiuituri, pocnituri, fluierături. Și-au repornit dispozitivele, au consumat încântați, plata separată, cash, cash, cash, cash, au fumat câte o țigară cu ochii lipiți de fundul chelneriței. Altă viață!
─ Armistițiu!
─ Armistițiu!
─ Armistițiu!
─ Armistițiu!
─ Amice, ai să-mi dai și mie o țigară, două?
Un cerșetor răsărit la masa lor de nicăieri cu o pungă la gură din care trăgea cu nesaț. Din greșeală, când a scos pachetul de la piept, deghizarea mimetică a fost dezactivată și o bilă mov cu șase tentacule a apărut din senin.
─ Mulțumesc! Să-ți deie Dumnezeu sănătate. Mai bine îmi dai tot pachetul și nu mai fuma, că arăți ca dracu’!
