stația de confort
la capătul gropii de gunoi
o ultimă bătaie pe spate
de la mașinăria tristă
de dezasamblare.
îți deconectează difuzoarele
înainte să smulgă circuite
și mașinăriilor le e greu să îndure.
suferința nu e o trăire exclusiv umană
tremură
din toate șuruburile, garniturile, niturile
cablurile, porțile logice, biții
micile aparate vechi și nedorite
pe banda către mâinile automate
ce disecă cu lejeritate exersată
recunoscătoare c-au fost construite fără ochi.
o mângâiere stângace
pe plasticul jerpelit al unei carcase chircite
pe ecranul spart, gata să plângă
pe jucăria inteligentă de care un copil s-a plictisit
și acum scâncește-n șoaptă
suferința nu e o trăire exclusiv umană
dar nici empatia.
componentele refolosite visează
și pe curent alternativ și pe trifazic.
când își găsește claritatea momentului final
și mașinăria
își va întreba creatorul
unde e ‘acasă’.
