Se ridică din pat și deschise larg ferestrele ca în casele tradiționale și templele japoneze pentru a admira natura. Jupiter arăta superb. Putea foarte bine să fi fost creația unui pictor. Nuanțele pătrundeau armonios una într-alta, amestecându-se ușor precum acuarelele.

Cerul era plin de stele în dimineața aceea. Nu-i venea nici acum să creadă ce învățase la facultate la ora de astronomie săptămâna trecută. Odată, ca în basme, cerul se aprindea dimineața, lumina ziua și se stingea noaptea. Lumea nu arătase întotdeauna cum o știa el. Se întrebase adesea care era locul lui în lumea aceasta, dar nu se gândise cum ar fi fost viața lui dacă ar fi trăit pe vremea cerului iluminat. Probabil ar fi mers la plajă și ar fi lenevit acolo, încălzindu-se de la planeta de foc. Nu ar fi mers peste tot, de altfel ca toți ceilalți, însoțit de o pasăre de foc prin oraș, ca să-i ofere a cărare luminoasă înaintea pașilor.

În dimineața aceea, Jupiter ocupa trei sferturi de cer. Se putea merge în siguranță în pădure, pentru că numai spiritele bune Îi întâmpinau în ziua aceea.

Hans era un tânăr nu cu foarte mulți prieteni. De aceea preferase să își găsească un cerc restrâns de spirite ale naturii în pădure în timp ce practica shinrin-yoku, sau îmbăierea în energia naturii, obicei preluat de la japonezi. Discuta cu spiritele despre filosofie. Acestea erau foarte deschise la diverse subiecte, cum nu văzuse la nimeni în jur. Natura și filosofia erau atât de apropiate una de alta.

Nu-și închipuise că va trebui să învețe calcule sau latina, și nici să studieze geometria în spațiu. Toate acestea însă erau în programă, alături de cultură și civilizație, literatură, psihologie, istorie, geografie, botanică, zoologie, anatomie, chimie fizică, limbi străine și, bineînțeles, astronomie. Era o combinație de științe umaniste cu realiste. Mai era o materie legată de cristale, sau pietre semiprețioase, și ceva aromaterapie. Acestea din urmă fuseseră materiile lui preferate la școala de magie. I se părea că, de fapt, toate puteau fi incluse ca ramuri ale filosofiei, domeniu care cuprindea totul, explicând totul.

Odinioară, magia era separată de științe, ba chiar ridiculizată. Așa cum fusese psihologia.

Deși avea puțini prieteni, Hans nu era neinteresat de ceilalți. Observa multe în jur. Își imagina adesea clipuri video pe muzică așteptând prin stații sau prin diverse instituții. Altfel, nu știa cum s-ar fi descurcat. Își mai punea căștile cu muzica în urechi și privea în jur. Parcă totul se mișca perfect în armonie cu melodia și îi asigura un videoclip pentru versuri. Nu evada, dimpotrivă, devenea și mai implicat în tot ceea ce îl înconjura. Înțelegea mai bine oamenii și preocupările lor. Își dădea mai ușor seama de limbajul corpului și anticipa ce urmau să facă în momentul următor.

Domeniul care-l atrăgea era studiul științific al viselor. Demult, magia era totul în analiza viselor. Credințele populare și vrăjile se regăseau în vise, care reprezentau o cale de trecere de la realitate la fantezie. Pe parcurs, fanteziile au fost date deoparte. Nu doar din domeniul viselor, ci și din domeniul aspirațiilor personale. Lumea începuse să funcționeze precum roboții. Unele formulare ajunseseră să aibă o rubrică unde trebuia să dovedești că nu ești robot. Era vorba de o testare. Eroii din basme mereu treceau peste mai multe încercări pentru a ajunge unde doreau. Spiritualitatea și filosofia lipseau roboților. Învățaseră ce erau emoțiile, dar nu aveau profunzime interioară. Pe Hans nu-l motivau să lucreze pe viitor cu ei ca pacienți în psihanaliză, cum îi atrăgeau pe ceilalți colegi, dornici să interacționeze cu evoluția tehnologică pe viu.

Roboții nu erau deocamdată primiți la școala de magie. Foarte rar și în puține domenii învățau și la universitate împreună cu ființele umane. În trecutul lumii, fuseseră făcute discriminări pe rase umane.

Roboții nu aveau dileme și crize existențiale. În plus, niciodată nu puneau întrebări. Trebuia să îi întrebi tu mereu ca să dea un răspuns și abia atunci aveai impresia că gândesc. Unde le era curiozitatea despre explorarea lumii pe care o avea Hans? Nu simțea că s-ar putea conecta vreodată cu adevărat la ei. Spiritele kami, în schimb, puneau diverse întrebări și se putea autoanaliza cu ajutorul lor. Erau și foarte simpatice. Luau diverse forme: de licurici, de pokemoni, de inorogi, de chipuri zâmbitoare.

Pentru a practica analiza viselor, Hans se baza pe psihanaliza lui Sigmund Freud, Carl Jung și Alfred Adler. Majoritatea simbolurilor, însă, le găsea prin credințele populare și cultură. Pentru a practica, avea nevoie de autoanaliză. Aceasta implica lucratul cu propriile vise.

Cel mai bun loc pentru a se explora pe sine și propriile vise era în pădure. Era, până la urmă, un loc inițiatic din timpuri străvechi. Hans își lua manualele pentru studiul viselor și le parcurgea în tihnă. Ajunsese la capitolul poeților vizionari aparținând Romantismului englez.

Prin conexiunea spirituală cu pădurea, Hans putea realiza momentele de revelație, când avea parte de iluminare. Credea că era o experiență esențială în formarea sa ca psihoterapeut. Bineînțeles că, pentru a-i putea înțelege pe alții, întâi trebuia să te înțelegi pe ține însuți, că să practici psihoterapia. Pădurea îl ajută să se simtă una cu natura, exact ca poeții romantici. Și el avea o imaginație bogată, și se gândea cum, pătrunzând în lumea viselor, oricine putea avea experiențe de iluminare, descifrându-și propriile dorințe. Legendele și realitatea nu mai erau separate când era vorba de vise. Se stabilea o punte între două lumi, aparent diferite, la fel cum Jupiter, planeta și zeul, nu erau nici ei atât de diferiți. Planeta Jupiter putea fi văzută ca făcând parte din realitatea care putea fi studiată științific, calculată, din perspectiva astronomiei, dar, în același timp, în astrologie avea simbolistică mistică, mai ales când venea vorba de zodii și alte credințe populare. Conducătorul zeilor din Olimp putea fi identificat cu planeta, mai ales în acele perioade când planeta ocupă trei sferturi din cer. Asigura, în mod cert, condițiile pentru cunoașterea de sine. Putea fi un psihanalist care te făcea să te simți protejat și ascultat. Îi asigura lui Hans o conexiune aparte cu pădurea și spiritele ei.

Hans se întreba pe unde ajunsese cu inițierea în aventura sa. Căutând pokemonii prin pădure a ajuns, la un moment dat, la o stâncă unde se afla o sabie cum nu ar fi crezut că era posibil să arate, în cele din urmă, o armă. Sabia nu era decât o unealtă a morții și a violenței, crezuse el. Totuși, arăta precum o bijuterie, încrustată cu lapis lazuli și aur. La început nu reușise să o urnească, însă, pe măsură ce timpul trecea și afla câte ceva în plus despre mersul lumilor reale și fantastice, a reușit să o scoată din stâncă, precum regele Arthur din legendă. Nu era sigur că era aceeași sabie. Fusese, însă, ghidat de un pokemon prin pădure după îndelungi căutări și rătăciri pe tot felul de poteci pe care nu mai pășise până atunci. Hans bănuia că pătrunsese în profunzime în propriile dorințe și fantezii, și atunci avea acces la cheia unor mistere. Forma sabiei nu arăta, pentru el, ca o cruce, și nu sugera, astfel, o amuletă care să-l protejeze, ci arăta precum o cheie a unor mistere personale. Un psihanalist adevărat ar fi ajuns la ele. Unui robot i-ar fi trebuit mai mult timp. Își dăduse seama, din interacțiunea cu o fată android, cât putea fi de superficială. Îl frapase modul în care ea nu gândea dincolo de ceea ce se vedea concret. În același timp, nu toate ființele umane erau și meditative, și nici nu dovedeau capacitatea pentru gândirea critică. Modul în care ființele umane se deosebeau de androizi rămânea, în cele din urmă, neclar, deși Hans credea că putea recunoaște un android după incapacitatea de a putea vedea spiritele kami din pădure. Un android nu le-ar fi putut explica existența, neducându-le semnificația dincolo de aceea de simple insecte, fie ele și licurici. De asemenea, androizii nu erau niciodată tulburați de frumusețea nepământeană a planetei Jupiter.