
Vineri, 8 septembrie, cu începere de la ora 18, Clubul de Arte S.F. şi F. „Helion” deschide calendarul reunirilor pentru anul literar 2023/2024. Astfel, cei mai fideli membri ai clubului vor fi reuniți în Sala „Orizont” a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara, pentru a dezbate proza originală citită de tânăra scriitoare „Gabi” Gabrinov.
Povestirea se intitulează „Moștenitorul sabiei”, va fi citită de autoare în prima parte a reunirii, în partea a doua urmând discuții pe seama prozei.
„Lumea începuse deja să se adune. Veniseră oameni de toate soiurile, de la slujbașii săraci, cu hainele peticite la nobilimea din alaiul Căpățânii Kruchik. Unitatea regală intră pe porțile cetății tocmai când răsărea soarele, astfel că armurile lor, scăldate în lumina turbată, păreau făurite din aur topit. În fruntea lor mărșăluia generalul Ferbum, temutul spadasin care conducea războaiele în numele reginei. Salută ceremonios Căpățâna și pe sfătuitorul Gok, apoi se așeză la masa pregătită special pentru el, în vreme ce soldații rămaseră în picioare, adunați în spatele lui”, fragment din povestirea fantastică „Moștenitorul sabiei”, de „Gabi” Gabrinov.
„Gabi” Gabrinov este pseudonim-ul literar pentru Gabriela Anghel, a debutat literar în anul 2016, în revista „Helion” on-line cu povestirea ,,Îngerii”, de-a lungul timpului publicând proză scurtă fantastică în revistele „Egophobia”, „Proezia”, „Galaxia 42”, „Liternautica”, „Zugzwang” şi „Catchy”. De asemenea, a contribuit cu poeme în antologia colectivă „Nova Poetica”, apărută în 2022 la editura „Literagraf”.
A absolvit cursul despre scris al Academiei Minore sub îndrumarea scriitorului Andrei Crăciun și a câştigat premiul I la Festivalul Internaţional de Creaţie Literară de la Câmpina, cu proza scurtă ,,Ploile din mai”.
După epuizarea discuțiilor pe seama prozei citite, punctul trei este marcat de stabilirea programului reunirilor clubului până în decembrie 2023, iar punctul patru al reunirii este rezervat pentru recrutarea de noi membri.
Reunirea va avea loc atât în format fizic, cât și în format on-line, prin intermediul aplicației „Google Meet”, datele de acces putându-se obţine prin mesaj pe e-mail la adresele helionsf@yahoo.com și redactiahelion@gmail.com sau pe mesaj privat la Helion SFclub.
Foto: afișul reunirii „Helion” S.F. Club, afiș realizat de Adrian Chifu