Anul acesta îl revedem pe Indy, aka Indiana Jones, aka Harrison Ford, în cea mai recentă aventură din serie: Indiana Jones and the Dial of Destiny. Dacă v-ați obișnuit deja cu povestea, cu încurcăturile hazoase, urmăririle prin piețe, temple și alte locuri dintre cele mai neașteptate, tunelele și construcțiile antice subterane ale căror mecanisme complicate necesită abilități de expert în limbi antice și o condiție fizică de invidiat pentru a fi deschise, atunci, e bine de știut, că veți avea parte de aceleași lucruri și aici.

Filmul, care nu se dezice de constanta poveste, parțial aventură, parțial fantastică, element care condimentează acțiunea, ni-l readuce în prim plan pe eroul binecunoscut, de data aceasta și bătrân, cum este actorul în realitate, dar și tânăr, pentru prima oară reconstituit digital. Despre acest lucru unii vor susține una, alții alta, unii vor strâmba din nas alții din cine știe ce, eu însă pot spune că mă bucur să îmi mai văd încă o dată unul dintre actorii preferați în rolul lui de-o viață, fără a trebui să mă mulțumesc cu cine știe ce diletant care să îi ia locul cu forțe proaspete.

Deși am văzut filmul la calitate destul de proastă, am observat un singur inconvenient al acestei „reîntineriri” tehnologice: pierderea unor elemente de mimică caracteristice marelui actor, pe care îl cunosc ca pe palma mea încă din copilarie din seria Star Wars și, bineînțeles, din celebra saga aici menționată. În rest, aplaud aceat demers care poate salva multe lucruri, dacă nu este folosit abuziv înlocuind actorii reali cu totul și pierzând însăși natura jocului actoricesc care face arta cinematografică în sine.

Să povestim pe scurt: profesorul Jones este tocmai ieșit la pensie, aproape divorțat, după căsătoria promițătoare din filmul anterior cu femeia care îi plăcuse de-o viață, acest lucru datorându-se morții în războiul din Vietnam a fiului lor. Nu am putut să nu observ aceasta întorsătură de situație, cum a fost eliminat „urmașul” posibil al personajului, un potențial pretendent la un alt fel de Indiana Jones. Dar eh, se pare că tehnologia a triumfat și s-a ales reproducerea chipului eroului în tinerețe în detrimentul înlocuirii lui. Profesorul este vizitat de o tânără, fiica unui fost amic, care îi fură, nici mai mult nici mai puțin, decât Mecanismul de la Antikythera, o piesă de muzeu controversată care, se spune în film, poate facilita călătoria în timp. De aici începe aventura, alergăturile spumoase după fătuca care vrea să facă un ban din antichitatea celebră, vâzându-o la bogătași arabi, cu nelipsiții nazy „răspopiți” pe urmele lor, condusi de Jurgen Voller, interpretat de genialul actorul danez Mads Mikkelsen. Prezența naziștilor, ca un laitmotiv în toată seria Indiana Jones, este pe de o parte o amprentă specifică poveștii, pe de altă parte o temă consumată. Dacă ne place sau nu, rămâne la latitudinea fiecărui privitor să decidă.

Lucrurile se prelungesc până în epoca lui Arhimede însuși, perioadă unde Indy vrea să și rămână…și cam atât am de gând să vă spun despre acțiunea filmului. În rest, dacă sunteți un fan al acestei saga și vă plac aventurile fantastice încumetați-vă să-l vedeți, pentru că merită.

Filmul are cateva puncte slabe pe care nu poți să nu le obsevi, am vorbit deja de mimica actorului în formatul digital, reiterarea obositoare a naziștilor, unele elemente neverosimile ca faptul că un copil pilotează un avion fără a avea pregătire prealabilă (temă recurentă, de altfel, în filmele americane unde oricine învață să piloteze sau să conducă ad-hoc), unele elemente de scenariu aproape identice tematic cu cele din filmele anterioare ș.a.m.d..

În ciuda acestor neajunsuri realizarea este spumoasă și nu se dezice de a transmite binecunoscuta stare plăcută pe care au oferit-o și cele anterioare. În plus nu mi-a trezit tentația de a exclama, ca la multe alte continuări, „ultimul film e mai prost decât cele vechi”, pentru că nu este. Dacă stai să pescuieși vei găsi cu siguranță defecte destule, dacă însă vrei să vezi un film lejer, relaxant și familiar, să plutești puțin în afara contingentului și să alergi după aventuri din fotoliu tău, atunci cu siguranță că te vei regăsi în acestă nouă producție. Vizionare placută!