Penitența mea locuiește la etajul șapte. De sus, văd
lumea cum se cuibărește
într-un tablou cu tramvaie, hoteluri de lux, plopi verticali și oameni care se feresc unii de alții.
În cameră, din fotoliul Ikea văd masa de sticlă.
Pe masa de sticlă stau
într-o dezordine suportabilă: manuscrisele mele, telecomanda, ciocolata belgiană, lupa, crema Nescafé Brasero, cutia de răchită cu medicamente, biscuiții petit beurre, paharul cu apă Izvorul alb, file rupte dintr-un calendar cu tot felul de însemnări grăbite /Sun Bin – „Arta războiului” / Freud – „Jurnalul psihanalitic al unei tinere fete”/ Dino Buzzati / Bulgakov / agrafe / soluție dinți / Editura Cartex / lopată geam / uscător mic / fructe / unt / pește / deodorant / burete de bucătărie/ evantai / ferigă/.
Pe peretele din față văd două îndemnuri:
„Mergi drept, nu ieși din rând!” (tata);
„Nu plânge, să nu lași amprente…” (mama)
