Debuturi cu succes la Clubul de Arte S.F. şi F. „Helion”, în cele două reuniri din luna februarie

 

În zilele de 10 și 24 februarie, reunirile clubului „Helion”, ce s-au desfășurat în Sala „Orizont” a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara, au consemnat două debuturi în literatura fantasy. Este vorba despre două tinere talente, Izabela Radosevici și Valentina Botezatu, care au adus celor prezenți două proze interesante, promițătoare pentru viitorul lor în universul acestei literaturi.

A fost, mai întâi, Izabela Radosevici, cu proza, intitulată provizoriu pentru reunirea clubului, „Birdwatching” („Observarea păsărilor”), apoi, în următoarea reunire, Valentina Botezatu, cu „Triada umbrelor”.

Textul Izabelei Radosevici este inspirat de poezia lui Allan Poe, „The Raven”, poezie care i-a plăcut foarte mult în liceu, atunci când a citit-o, iar cel al Valentinei Botezatu, de un vis, „mai exact, un coșmar”, așa cum a mărturisit, înainte de a da citire prozei, celor prezenți.

Dacă textul Izabelei Radosevici cuprinde elemente din folclorul românesc, legate de înmormântare, începutul prozei fiind marcat de acest obicei, cel al Valentinei Botezatu poate fi interpretat ca un text din care cititorul ar putea desprinde un drum inițiatic care trece prin suferință pentru a atinge calea luminii.

În ambele proze, atmosferele ce răzbat din cele două texte sunt tensionate, macabre, încordate, scenele horror cuprinzând cititorul. Proza Izabelei Radosevici este una cu o construcție interesantă ce se bazează pe imagini decupate care se înșiruie secvențial în text și dau impresia de eclectism uneori. Întreaga scriere poate fi împărțită în două secvențe mari, una de început, în care cititorul este introdus în atmosfera încărcată a priveghiului, în care sunt prezente  personajele, apoi în momentul în care se săvârșește ceremonia înmormântării, iar cealaltă secvență este una de final, în care cititorul intră în universul unuia dintre personaje, Lazăr, fost prieten cu decedatul, Petru Jura, cu zbaterile lui de a se smulge din niște angoase legate de un trecut mai puțin liniștit, trecut care-l urmărește în camera lui de acasă, sau, poate, acea cameră poate fi și o carceră, o închisoare, în care Lazăr a ajuns pentru a săvârși pedeapsa unor nelegiuiri care nu se desprind exact din text, dar care ar putea fi zărite de cititor printre rânduri.

„E un text, în totalitatea lui, simplu, dar perfect citibil de orice tip de persoană. Mie îmi plac textele astea. În funcție de ceea ce vreau să demonstrez cu textul, prefer să citesc un text simplistic, relativ, din punct de vedere al limbajului, decât să mă duc la unul mai greu pe care să stau cinci săptămâni.

Vreau să specific că Izabela scrie și gândește mult în engleză și cred că în multe părți din texte o să găsiți expresii, poate, uneori, traduse mot à mot. Are un ton sobru, se creează, prin repetiții și prin întărirea unor cuvinte, o confuzie voită, repetiții care întăresc, induc starea aceasta de angoasă, de psihoză.

Mi se pare că a punctat bine «the dark romaticism» și mi se pare că l-a încadrat binișor, acolo, în text, și că a adus cumva și o urmă din asta autohtonă în text. Mi se pare că înmormântarea e o combinație între una din vest și una de la marginea Balcanilor. Mi se pare că pe toată durata textul a avut acest «stream consciousness» pe care-l arată prin monolog, dialog, gânduri pe care le are uneori personajul, poate în mintea lui și le spuse uneori cu voce tare. Fluxul ăsta al conștiinței se pare că se vede bine în text. Cred că în ultimul timp poate auzim mai puțin de acest «stream of consciousness» în texte, sau așa mi se pare mie cel puțin. Senzația de apăsare, constant, de încărcare din asta emoțională, de la începutul textului până la sfârșit, și-l păstrează. Mi s-a părut bine scris în ideea în care nu anticipezi sfârșitul.

Îmi place ideea asta în care sfârșitul se termină cumva în coadă de pește (Eliade are texte de genul ăsta), și mie îmi place foarte mult când sfârșitul poate să fie, de fapt, un început.

Referitor la ideea de păsări, cu ciori, coțofene, mi se pare că le-a încadrat bine și există o legătură între ele, și legătura este una de tip sacru sau superstițios sau nu știu, pentru că fiecare, în diferite locuri ale lumii, înseamnă prevestirea morții”, a spus Marius Dimcea, coleg al Izabelei, cei doi tineri lucrând acum împreună la un roman, o poveste din care, cu siguranță vor prezenta într-una din reunirile Helion-ului.

„Proza este originală, chiar dacă are câteva elemente care sugerează apropierea de anumite chestiuni livrești. Vedem câteva reminiscențe romantice ale lui Poe, vedem, de asemenea, influențe din filmul lui Hitchcock, «Păsările». Există acolo un transfer de imagine și forță din asta sugestivă, dar, dincolo de atingerea asta, așa, istorică, zic că ar fi de aplaudat faptul că această proză e bine condusă și există acest crescendo al descoperirii tensiunii. Deci, nu e o chestie care să vină zvâc, așa, se construiește bine.

Mi-a plăcut foarte mult imaginea aceea când cad penele păsărilor și se adună, și disperarea lui Lazăr, ca și cum își privește moartea în față, sau imposibilitatea ieșirii din acest prezent. Asta este o chestiune glorioasă a prozei, pe care vreau să o subliniez.

Cred că ai atuuri bune să devii o prozatoare remarcabilă și sunt foarte curios să aștept următoarele prezențe feminine la noi în club”, a spus, printre altele, referindu-se la acest text, profesorul Cornel Secu, președinte Asociația „Helion”, co-fondator al „Helion” S.F. Club.

„Mie mi-a plăcut foarte mult acest text propus de Izabela, care am înțeles că este debutant, dar nu cred că este debutant. Poate este debutant la «Helion», dar nu cred că este debutant în general, pentru că aceasta nu este o proză de debut. O proză bună, de «ne-debut», după debut.

Este foarte bine scris, foarte bine controlat textul, are cursivitate, are atmosferă, are pasaje aproape poetice, sau chiar poetice. Toate acele repetiții care la început m-au determinat să cred că ar fi o scăpare din partea autorului, aducându-mi o stare de confuzie, citind textul mai departe am aflat că ele își au locul acolo tocmai ca să accentueze atmosfera aceasta. Se întâmplă ceva și încă nu știm ce. Am încercat să anticipez finalul. Nu am reușit decât mult spre sfârșitul prozei. Eu zic că autorul de astăzi are mână formată pentru proză, e incontestabil. Nu cred că aici voi fi contrazis. Că nu este o proză science-fiction, nu contează pentru debut.

Ce-i găsesc cel mai bun acestui text, este atmosfera pe care o creează. E constant foarte densă și foarte puternic bine condusă. Eu te felicit pentru acest debut!”, a spus, printre altele, scriitorul Costel Baboș referindu-se la proza citită.

Despre proza tinerei debutante, președintele „Helion” S.F. Club, scriitorul Adrian Chifu, a spus că, „se vede că Iza a citit foarte mult, și fraze și expresii din ceea ce a citit se regăsesc aici. Este ca un fel de chatGPT. A citit, are în spate o foarte mare bibliografie și se aruncă expresii care sună bine, cuvinte, care, după părerea mea, sunt gratuite.

Proza este scrisă liric, este scrisă foarte poetic. Este foarte blândă, foarte catifelată scrisă, foarte cu expresii căutate, să fie cât mai convolute, pentru că n-are idee în spate. De la un capăt la altul îți arată niște lucruri…, pentru mine au fost o suită de tablouri luate din filme, din „Păsările”, din „Corbul”, nu au constituit un univers propriu, n-au constituit un univers pe care eu să-l țin minte”.

Opinii despre proza citită au fost rostite și de ceilalți participanți la reunire, Ionuț Manea, Răzvan Stoicovici, Delia Costea, toate aceste opinii fiind ascultate cu atenție de Izabela Radosevici care la final a mulțumit celor prezenți și a spus că i „se pare folositor” tot ce s-a spus despre textul prezentat și că este conștientă că mai are de lucrat la acest text.

„Triada umbrelor” este o povestire plină de suspans, mister, în care scenele horror au un loc însemnat. Titlul povestirii se referă la o așa-numită sărbătoare pe care autoarea a creat-o anumit pentru textul scris, totul avându-și începutul într-una din călătoriile ei astrale (vis). Aflată într-o lume rurală, total străină de stilul ei de viață, autoarea trăiește visul asemeni unui drum inițiatic în care o veterană a acelei lumi o conduce pentru a-i arăta cum se petrec lucrurile în această sărbătoare a răului.

„Mie mi s-a părut un text extraordinar de bun, pentru că, nu doar că e un text apăsat, dar e un text cu un foarte mare impact asupra imaginației omului. Vali merge pe un text pe care eu îl citesc în general (cam genul acesta de texte citesc) și mi se pare că s-a încadrat foarte bine în stil. Mi se pare că are o frazare bună, mi se pare că scrie bine atât pe propoziție, cât și pe fragment, mi se pare că și delimitează bine momentele, dar le și încadrează unul cu celălalt, în așa fel încât nu-ți pierzi esența textului”, a spus, printre altele, în luarea de cuvânt din timpul reunirii, Marius Dimcea, despre proza Valentinei Botezatu.

„Este un text care are multe lucruri foarte bune, dar are și câteva chestiunii care țin de o anumită scăpare, de o anumită neglijență. E un text cu pasaje foarte bune, dar ceea ce este foarte important este felul în care tensionează sau în care vibrațiile acestea nocturne sunt extrem de puternice, și eroina principală creionează foarte bine această groază care vine din toate părțile”, a spus, printre altele, în cuvântul rostit, Cornel Secu, președinte Asociația Culturală „Helion” și redactor-șef al revistei „Helion”, varianta print.

„Textul lasă tenta de mister. Nu știm exact ce se întâmplă, iar aici vine aportul fiecărui cititor și-l antrenează să-și imagineze ce ar putea să se întâmple în acest text. Asta este una dintre calitățile care mi-a plăcut foarte mult și, mai ales procesul… poate să fie inițiatic, dar nu știm exact încă, până nu-l termină Valentina de scris”, a spus Delia Costea în cuvântul rostit.

Finalul prozei este unul care se încheie cu bine pentru personajul principal, care reușește să parcurgă întregul drum inițiatic fără să fie atins de grozăviile pe care le întâlnește, salvat fiind de „ochii” unui copil care, se pare, avea să sfârșească, asemenea veteranei care a fost, un timp, alături de personajul principal și care a sfârșit arsă, în urma ei rămânând o movilă de cenușă.

Ambele proze vor fi publicate în revista „Helion”, varianta print, rubrica „Debut”, „Birdwatching”, ediția întâi din 2023, din luna martie, iar „Triada umbrelor” în următoarea ediție a acestei reviste. Sigur, ambele vor putea fi citite mai apoi și pe varianta on-line a prestigioasei reviste.