Photo Credit: Pixbay.com
Viitorul omenirii este în cosmos, că vrem, că nu vrem. Este o cale naturală, evolutivă, a oricărei specii inteligente din Univers. Viața este ca un virus, se schimbă, se adaptează la condițiile întâlnite, fără oprire.
Faptul că explorarea spațiului, locul unde vom ajunge indiferent de ce gândim acum, se face pe moment doar împinsă de la spate de bani, sau considerente pur politice, nu arată decât stadiul încă animalic de gândire al nostru, al oamenilor. Suntem conduși de instincte, chiar dacă nu ne place să acceptăm acest lucru. Toate acestea se vor schimba în timp, dar nu mult.
Suntem obișnuiți să luăm lucrurile de bune, să nu ne întrebăm prea mult de ce și cum. Noi, ca specie, autodenumiți Homo Sapiens, suntem într-o continuă transformare, înceată, la nivel de zeci de mii de ani. Totuși, evoluția noastră nu ne va permite să ne modificăm prea mult fizic și nici psihic. Vom avea aceleași instincte și peste 20.000 de ani, când strănepoții noștri vor privi către Terra din galaxia Andromeda. Și ei vor fi mânați de dorința de a avea putere asupra altora, de a avea cât mai multe lucruri pe lângă ei, să nu ducă lipsa de nimic, să spună altora că știu ei mai bine cum să-și educe copii și să nu li se spună cum să o facă. Doar că vor avea o tehnologie infinit mai bună și în mod sigur și modificări genetice. Va interveni procesul de adaptare la condițiile anumitor planete, pe care urmașii noștri le vor coloniza, pe cale naturală sau prin inginerie genetică. Dar la baza tot Homo sapiens vor fi. Societatea descrisă în serialul Star Trek este una utopică și nu este viabilă pentru mentalitatea oamenilor. Utopia va rămâne doar o poveste frumoasă și un vis pe care îl putem avea din când în când. Nu este un lucru rău, doar că nu trebuie să ne stăpânească prea mult. Că vrem să ne autodepăsim, să fim mai buni, mai drepți și mai curajoși este un gest nobil din partea noastră, chiar dacă nu vă ajuta prea mult, cum nu a ajutat până acum dealtfel. Este ca și cum ai cere unei pisici să contruiască o bicicletă, nu spun de rachetă. Nu va putea pentru că în primul rând o depășește conceptul de Bicicletă, îi lipsește puterea de a deduce logic anumite lucruri din lumea înconjurătoare. Iar pisicile inteligente ale lui Cordwainer Smith vor avea alte treburi de făcut decât să repare biciclate. Viitorul este destul de clar, în sensul că prea mari lucruri nu se vor întâmpla. Nici măcar contactele cu alte civilizații nu ne vor schimba prea mult conduită. Vom fi comercianți care vom încerca pe orice cale să tragem spuza pe turta noastră cosmică, înșelându-ne între noi, făcând, ca de obicei, alianțe efemere, fără scrupule, fără o prea mare implicare emoțională și intelectuală. Individualismul n-o să dispară decât în momentul în care ultimul Homo Sapiens, transformat fizic în cine știe ce arătare o să-și dea duhul, călare pe agoniseala sa de-o viață, cât o fi fost ea de lungă.
Cand am scris omenire nu m-am referit la Homo Sapiens, ci la alta specie, care va veni dupa noi. Peste 20.000 sau 30.000 de ani. De aceea, ce putem totusi face este sa pavam, atat cat ne pricepem, drumul pentru cei ce vor veni. Sunt sanse mari ca ei sa o ia pe un cu totul alt drum, mai rapid. Dar macar vom fi noi cu constiinta impacata. Vor avea o cu totul alta mentalitate, alte instincte, vor vedea lucrurile dintr-o cu totul alta perspectiva. Noi vom trai printre ei, asa cum omul de Neanderthal a trait printre noi. Si ne vom pierde in negura istoriei viitoare. Praful si pulberea.
