Motto: „Dragostea este desenată în forma unei cerc”
Este o poveste de dragoste? Da. Este un film SF ? Da, și încă unul interesant, despre călătoria în timp sau mai bine zis despre cum se joacă unii cu timpul. Este, de asemenea, un film despre probabilităţi cuantice și variante ale unor viitoruri potențile. Needle in a timestack este toate acestea și mult mai mult, pentru că filmul, deși nu foarte bine cotat la raiting, (dar cine dă raiting-ul până la urmă?) este un unul cu mesaj, unul care te emoționează și te face să te gândești la propriile alegeri în viață.
Realizat de regizorul John Ridley, are ca sursă de inspiraţie cartea celebră lui Robert Silverberg cu același nume și îl are printre protagoniști pe Orlando Bloon într-un rol secundar oarecum negativ, pentru că în relativitate nimic nu e pur negativ sau pozitiv, și alți câțiva actori neconsacrați.
Motto-ul filmului este „Love is drawn in the form of a circle” , „Dragostea este desenată sub forma unui cerc„ și lasă loc de interpretări interesante și trimiteri radicale la simboluri. Cercul este un simbol al divinului, iar dragostea este cea mai puternica energie din univers, ceea ce în Rig-Veda, Imnul Creațiunii la hinduși, se spune că ar fi unit illotempore principiile la un loc, creând lumea.
În astrologie dragostea este reprezentată de Venus (desenată ca un cerc – spiritul cu o cruce dedesubt – materia), deci spiritul aflat deasupra materiei reprezintă forța iubirii.
Ne întâlnim așadar cu un viitor în care manipularea timpului le este la îndemână celor bogați și în care omul își pierde sistematic identitatea după orice val de timp care schimbă realitatea. Pe acest fundal se desfășoară povestea de dragoste și drama unui cuplu, care trăiește o iubire autentică, însă asupra căruia planează mereu frica că următoare buclă, posibil produsă de fostul soț bogat (Orlando Bloom) al protagonistei, îi va face să își piardă identitatea și să uite că s-au cunoscut vreodată. După oricare intervenție artificială în cronologie cei doi își verifică cu disperare viețile pentru a descoperi dacă ceva s-a schimbat și a salva relația cu orice preț. Însă până la urmă duşmanul apare de după colt, iar această realitate se modifică generându-se un cu totul alt trecut și cu totul alt prezent, unul în care cei doi protagoniști nu s-au cunoscut niciodată. De aici lucrurile se complică și mai mult și deja intrăm în determinismele destinului. Filmul ne arată că sufletul își amintește ceea ce mintea nu mai știe. El simte intuitiv că a pierdut ceva undeva, ce ceea ce este nu trebuia sa fie așa, ci trebuia să fie altfel, deși nu mai știe exact ce.
Este foarte interesant cum, pe de o parte ne lovim de o reprezentare dramatică a teoriei probabilităților cuantice, pe de altă parte de o paralelă cu legea reîncarnării care lasă sufletului portițe deschise despre amintiri care nu știi ce caută acolo și cine le-a pus, dar care sunt memorii ale unor conexiuni ce doar la nivel astral sunt percepute și pierdute la reîncarnare.
Titlul m-a trimis la una dintre teoriile fizicianului Nassim Haramein care explică existența într-un mod fractalic și presupune că dacă un fractal se regenerează la infinit în aceeași formă el va genera același model existențial, cu alte cuvinte viața va merge în continuare pe același tiparm, cum o fi el. Dacă însă în factal se introduce un element care schimbă o singură secvență, întregul sistem se va restructura în alt fel. Ne imaginăm o piatră aruncată pe luciul unui lac sau modul în care cu un bețișor poți trasa un model într-o cană de cafea sau pe o planșă de pictură, rupând continuitatea. Același lucru îl spune și titlul filmului tradus aproximativ „Un ac într-o buclă temporală„ sau „Un ac într-un car cu fân al timpului„ ca să o facem mai românească. Și da, conform celor spuse mai sus e suficient un ac, un moment, un gest, o privire, un pas care să schimbe întreaga realitate și chiar o face conform fizicii cuantice. Filmul ilustrează foarte bine aceste concepte și merge mai departe spre ideea că în drumul pe care fiecare trebuie să-l facă indiferent câte cotituri va avea și cât timp va trece, nodurile de destin vor fi mereu atinse pentru ca ele sunt inevitabile.
Filmul este bine făcut, dispunând de tehnologii potrivite epocii și genului, cu personaje plăcute, deși nu vorbim de actori consacrați decât într-un singur caz, cu efecte calitative, te ține în priză chiar dacă înțelegi sau nu mesajul din spatele poveștii. Este o producție, emoționantă și îmbină excelent zona SF cu cea filozofică, cuantică și cu o poveste de viață, pentru a fi plăcut de urmărit. Îl recomand mai ales celor care nu vor filme cu eroi, bătăi și aceleași teme reiterate de cinematografia americană și care doresc să se relaxeze.
Un ac într-o buclă temporală ne arată că e posibil să nu ne încarnam în alte corpuri una după alta, conform metempsihozei clasice, ci să retrăim la infinit într-o multitudine de secvențe ale unor universuri paralele probabile sau posibile, aceeași experiență în același corp, aceeași viață, până vom atinge perfecțiunea. Vizionare plăcută!
