Dacă la Enfield agresorii invizibili îşi exprimau destul de confuz intenţiile, cel care a invadat locuinţa lui Charles Burden avea un ţel bine definit: o dorea pe fiica acestuia, Deborah. Şi era gata să facă literalmente orice pentru a o avea. (Nigel Blundell, „Ghostly Friends and Lovers“, Bounty Books, 2003).

 

În 1979, Charles Burden (62 ani) era spălător de ferestre, slujbă din care îşi întreţinea soţia (Catherine, 56 ani), fiica (Deborah, 17 ani) şi fiul vitreg (Bradley, 8 ani). Într-o zi ce părea ca oricare alta, Charles se afla la sediul firmei unde lucra, când a primit un telefon de la soţia lui. Cu o voce din care răzbătea spaima, Catherine l-a implorat să vină imediat acasă, la locuinţa aflată în Bournemouth (Dorset, Anglia).
„Am intrat şi nu mi-a venit să cred! Televizorul era pe podea, farfuriile zburau prin cameră, masa plutea peste covor şi o cutie de biscuiţi a trecut pe deasupra capului meu, spărgându-se de perete… În hol, caloriferul s-a desprins din zid şi era să-mi cadă pe picioare, iar când am vrut să telefonez la poliţie, o mână nevăzută mi-a smuls receptorul.“
Chemaţi de vecini în casa familiei Burden, poliţiştii au asistat cu stupefacţie la deplasarea unui dulap masiv din bucătărie, care s-a răsturnat apoi, fără ca nimeni să-l fi atins. Unul dintre ofiţeri a declarat ulterior: „N-am mai fost vreodată martor la aşa ceva. Dacă nu vedeam cu ochii mei, n-aş fi crezut.“
După ce câinele familiei, labradorul Panda, a fugit într-o dimineaţă scheunând şi nu s-a mai întors, iar Deborah a fost lovită de cordonul metalic al duşului în timp ce făcea baie, Charles Burden a hotărât că era timpul să acţioneze. L-a chemat pe Fred Oliver, un preot de nouăzeci şi cinci de ani, care a confirmat ceea ce familia deja ştia: „Există un rău în această casă. Ceva care se hrăneşte din frica oamenilor.“
Bătrânul prelat a rostit câteva rugăciuni, apoi a poruncit entităţii malefice să părăsească imediat locul! Părea că exorcismul a „prins“ fiindcă, după plecarea preotului, nu s-au mai produs nici un fel de manifestări, iar familia Burden a putut să îşi reia cursul normal al existenţei.
Însă nu era decât un răgaz – sau o etapă din jocul de-a pisica şi şoarecele. Trei zile mai târziu poltergeistul ataca iarăşi, cu reînnoită ferocitate. Deborah s-a trezit dimineaţa, simţind că nu poate să respire. O fiinţă nevăzută îi apăsa pieptul, sufocând-o, apoi i-a sfâşiat cămaşa de noapte. La ţipetele ei, părinţii au dat buzna în cameră şi au scos-o cu greu de acolo. Charles Burden a descris evenimentele ce au urmat într-o declaraţie detaliată, aflată în arhivele poliţiei din Bournemouth:
„De data asta toate mobilele au fost mutate din loc, izbite de perete şi răsturnate. Televizorul a fost azvârlit din nou pe jos şi s-a făcut ţăndări. Mă uitam ca paralizat la dezastrul din sufragerie, când şifonierul s-a năpustit spre mine şi abia am apucat să mă feresc…“
Familia a recurs atunci la singurul lucru care le mai rămăsese de făcut: urmând exemplul labradorului, Charles, Catherine, Deborah şi Bradley au părăsit casa unde „obiectele o luaseră complet razna“. În timp ce treceau pe lângă ea, o uşă de metal ce stătuse ani întregi rezemată de zidul grădinii a căzut, gata să îi strivească…
După câteva zile fugarii au revenit, dar nu singuri. Îi însoţeau doi investigatori psihici care, după ce au cercetat toate încăperile casei, din subsol până la mansardă şi după ce au meditat îndelung în aşteptarea mesajelor din eter, au găsit vinovatul.
Se părea că spiritul unui adolescent pe nume Ian se îndrăgostise de Deborah încă de când aceasta era mică. După ce fata a ajuns la pubertate şi a început să se întâlnească cu băieţi, pretendentul spectral a intrat într-o criză de gelozie furibundă. Ca să-l potolească, „psihicii“ au efectuat un ritual exorcistic complex şi au sfătuit familia să plece de acasă pentru cel puţin o lună.
Întrucât comportamentul intrusului faţă de Deborah (afecţiune alternată cu furie, uneori cu o brutalitate aproape sadică) tindea să confirme ipoteza, familia Burden şi-a părăsit locuinţa pentru mai multă vreme – iar când s-a întors, entitatea nu şi-a mai făcut apariţia…