Titlu original: Sleep at your own Risk

de Frank Roger

 

Henry se trezi, surprins. S-a încruntat când a auzit vocea unei femei anunțând ceva în spaniolă. Spaniolă? Cu un zbor American Airlines de la Amsterdam la New York? A urmat o scurtă pauză după mesaj, iar apoi vocea aceleiași femei a spus în engleză, cu accent: „În câteva momente vom ateriza pe Aeroportul Internațional Lee Harvey Oswald din New York. Sperăm că ați avut un zbor plăcut și vă mulțumim pentru că ați ales să zburați cu Aerolinas Norteamericanas.”
Fiori reci curgeau pe șira spinării lui Henry. Pe frunte îi ieșeau în evidență stropii de sudoare. A înghițit cu oarecare dificultate și s-a gândit: Ce dracu se întâmplă aici? Ce s-a întâmplat cu Aeroportul Internațional John F. Kennedy? Și cu American Airlines? De ce făcuseră anunțul mai întâi în spaniolă? Și de ce, pentru numele lui Dumnezeu, a fost, din câte observa, singurul din avion care a găsit toate astea neobișnuite, ca să spunem blând…
Poate că nu ar fi trebuit să doarmă în avion, tot drumul de la Schiphol… Nu, a fost o idee ridicolă. Trebuie să existe o explicație logică. Deocamdată,  accepta orice se întâmpla ca normal și  încercă să-și găsească orientarea în această lume nouă și ciudată, atunci când se simțea pregătit.

A trecut fără probleme de vamă și de imigrație (de fapt, abia i-au aruncat o privire la pașaport și i-au făcut cu mâna să treacă), și-a luat bagajele, a părăsit terminalul aeroportului și a chemat un taxi roșu aprins. În timp ce era dus la hotelul său (numele de pe scrisoarea sa de rezervare era diferit de cel pe care și-l amintea), a observat că toate taxiurile erau roșii. Desigur, se gândi el. Nu erau taxiurile roșii aprinse tipice pentru peisajul stradal din New York!? De fapt, taxiurile galbene ar fi fost neliniștitoare, în acest moment.

Iată, spuse șoferul, într-o engleză cu accent străin, puternic. „Piața Revoluției. Și aici este hotelul tău, La Casa de San Miguel.” Henry a scos din portofel câteva bancnote de cinci dolari și, în timp ce le-a înmânat șoferului, a observat că fiecare bancnotă avea efigia lui Che Guevara. Ce naiba, se gândi el coborând din taxi. Che Guevara pe o bancnotă de cinci dolari? A invadat Cuba Statele Unite sau așa ceva? Și cum rămâne cu numele acestei piețe, „Plaza de la Revolución / Piața Revoluției”? Nu-și amintea de vreo Piață a Revoluției în New York. Și nici nu-și amintea orașul ca oficial bilingv. Era sigur că va afla ce înseamnă toate acestea, la timp. S-a înregistrat, a luat liftul până la etajul al patrulea și și-a găsit refugiu în calmul reconfortant al camerei sale. Căscă, hotărî că poate folosi de un pui de somn scurt, de acomodare cu fusul orar. Se întinse pe pat și adormi aproape instantaneu.

*

S-a trezit a doua zi dimineață și a înjurat din cauza timpului pierdut. Nu putea fi atât de obosit… Oricum, acum era prea târziu pentru a face ceva în privința asta. A sunat la compania pe care trebuia să o viziteze, doar pentru a afla că nu răspunde nimeni la acel număr. Răsfoind paginile galbene, nu a găsit nici o mențiune despre companie. De fapt, păreau să existe mai puține lucruri familiare acolo de pe când el vizitase  New York-ul pentru afaceri,  chiar de mai multe ori.
A coborât să ia micul dejun și i s-a adresat unui chelner ce vorbea o limbă pe care nu o înțelegea. Cu siguranță nu era spaniolă. Portugheză, poate?! A terminat de mâncat și a scos din portofel două bancnote de cinci dolari. A văzut că acum aveau un negru pe ele și cuvintele Banco da America. Portugheză, bine. A ieşit afară, a observat că piaţa se numea acum Praça da Liberdade. Nu se vede nicăieri ceva în engleză. Nici vreun alb pe stradă, în afară de el.
S-a plimbat printr-un parc din apropiere, lăsându-și gândurile să hoinărească liber. De fiecare dată când se trezea, lucrurile se schimbaseră. Somnul trebuia să fie indiciu. Auzise despre oameni ale căror vise afectau realitatea, dar nu avusese niciodată vise ciudate și acele povești erau oricum o prostie. „Trebuie să mă întorc acasă cât mai repede posibil”, a decis el. Oricum nu pot face afaceri aici și cine știe ce riscuri îmi asum dacă rămân aici… Bineînțeles că a trebuit să-și reconfirme zborul de întoarcere. Spera că va merge totul bine. S-a întors la hotelul său, care acum se numea Sao Joao del Rey, pentru a-și verifica biletul și a suna agenția.
Numele companiei aeriene era acum unul portughez. A sunat la numărul menționat pe bilet, dar doamna de la celălalt capăt nu vorbea engleză, iar portugheza ei rapidă pur și simplu era prea mult pentru el, așa că a închis. Spre uimirea și îngrijorarea lui crescândă, l-a luat din nou somnul. Ceva era în neregulă cu el aici și nu avea idee despre ce era vorba. Se forța să rămână treaz, dar în zadar.

*

Când s-a trezit din nou, s-a repezit afară să vadă dacă mai au loc schimbări care să-i dovedească teoria. Avusese dreptate. Acum erau doar femei de culoare pe străzi, iar roiurile de biciclete înăbușau orașul, în loc de mașini. Toate semnele și panourile erau într-o limbă arabă. Somnul venea acum în rafale scurte, într-o succesiune din ce în ce mai rapidă.  Lumea în schimbare din jurul lui devenea mai stralucitoare și mai bizară cu fiecare trezire: acum lumina roșu închisă a soarelui inunda peisajul străzii, apoi oamenii erau tot alt fel de  oameni, sau arhitectura și orizontul orașului nu arătau ca nimic de ceva care să-și amintească, parcă direct dintr-o pictură suprarealistă. O dată aerul era abia respirabil, iar cu altă ocazie, căldura apăsător de umedă era prea intensă pentru a fi suportată. Realitatea a devenit un caleidoscop care se învârtea nebunește, care nu avea nici o legătură cu lumea, așa cum o cunoscuse el dintotdeauna. Se întreba cum se vor sfârși toate acestea și dacă va supraviețui acestei nebunii aparent fără sfârșit.

*

Apoi s-a trezit în propriul dormitor, cu lumina soarelui dimineața devreme căzând oblic prin perdelele întredeschise. Totul părea normal. Și el însuși se simțea destul de bine. Fusese totul un vis, un coșmar teribil? Nu știu, mi s-a părut prea real. În timp ce se ridica în picioare s-a auzit o bătaie în uşă şi a intrat o femeie, urmată de un bărbat.
„Doctore, uite, e treaz”, a spus femeia.
Văd că deja te simți mai bine, îi spuse bărbatul. Deci tipul era doctor. Asta însemna că fusese bolnav? Amintiri vagi i-au ieșit la suprafață, în minte, prea difuze pentru a le înțelege. Și cine era această femeie?
„Ce s-a întâmplat?” a întrebat.
Te-ai oferit voluntar să iei aceste noi somnifere experimentale”, a răspuns doctorul. Ai dormit lemn, timp de trei zile, dar credem că ai suferit ceva efecte secundare. Halucinații puternice și extrem de tulburătoare. Există unele dovezi că ele au dus la „denaturarea realității”, așa cum o etichetăm, adică o influență perturbatoare asupra percepției senzoriale, chiar și când dormi. Dar nu trebuie să-ți faci griji. Avem totul sub control acum. Vei fi sub observație pentru o vreme, bineînțeles. Îți sugerez să te relaxezi câteva zile. Și nu ezita să suni dacă simți că e ceva greșit sau neobișnuit, orice crezi că ar trebui să știu.”
— Bine, spuse Henry. O să țin minte.

Doctorul și-a luat rămas bun și a plecat. Femeia îi aruncă lui Henry un zâmbet cald și părăsi și ea camera, fără îndoială, pentru a conduce doctorul. Câteva minute mai târziu se întoarse, se aşeză pe pat şi îl sărută.

O, dragă, mă bucur că ești bine din nou. Eram foarte îngrijorat. Doctorul mi-a spus că vei fi bine.

Apoi l-a sărutat din nou, și din nou, cu pasiune crescândă. Pe chipul ei a apărut un zâmbet obraznic, ea și-a trecut o mână prin păr, într-un mod extrem de senzual, și l-a sărutat pe buze.

Dragă, spuse ea în șoaptă, aș vrea să mă asigur că ești cu adevărat din nou în formă. Ea și-a descheiat bluza, și-a dat jos pantofii, și-a prelins pe coapse pantalonii și sutienul și s-a urcat în pat lângă el, apoi a alunecat deasupra lui.
La jumătatea preludiului Henry mai avea câteva îndoieli. Ar fi trebuit să-i spună doctorului că nu a fost deloc căsătorit, că a fost burlac toată viața? Că nu a văzut niciodată această femeie care părea a fi soția lui? Nu este ceva ce doctorul ar fi vrut să știe? Nu făcuse vreo greșeală acum?
Dar apoi femeia și-a tras corpul moale și cald lângă el, invitându-l să-și schimbe pozițiile și, în timp ce el se pregătea să accepte invitația ei și să cedeze pasiunii care începea să îl stăpânească, gândi: Nu, am făcut ceea ce trebuie. Nu există nici un motiv pentru care ar fi trebuit să-i spun doctorului.

 

 

Traducere: Adrian Bancu

Credit foto: Monstera