Molly şi Dobby Giles – Bristol, Marea Britanie, 1762
Când, în primăvara lui 1762, în locuinţa sa au început să răsune bubuituri – ca şi cum zidurile ar fi fost lovite de nişte baroase uriaşe, familia Giles nu bănuia că aceasta era doar uvertura, iar manifestările terifiante abia urmează. Cele două fiice, Molly (10 ani) şi Dobby (8 ani) aveau să devină curând ţintele predilecte ale unor atacuri poltergeist de o cruzime ieşită din comun. La unele episoade a fost martor Henry Durbin, unul dintre primii investigatori ai acestui fenomen care, la jumătatea secolului al XVIII-lea, continua să fie considerat drept o manifestare demonică.
Odată, Dobby a început să strige că vede o mână „desprinsă de trup“ apropiindu-se de gâtul surorii ei. Durbin era de faţă şi a descris ce a urmat: „Am văzut pielea de pe gâtul fetiţei retrăgându-se în interior, devenind albicioasă, cu urme de degete adâncite în carne. Chipul lui Molly s-a înroşit brusc, apoi s-a învineţit, ca şi cum ar fi fost strangulată“ (Roger Boar, Nigel Blundell, „The World’s Greatest Ghosts“, 1986, Octopus Publishing Group Ltd).
Cu altă ocazie, Henry Durbin a consemnat un atac la fel de violent asupra lui Dobby: „Vorbeam cu ea, când a fost muşcată. Urmele de dinţi s-au ivit între umeri şi gât – era cu neputinţă să şi le fi făcut singură, mai înainte, şi nimeni nu se apropiase de ea în ultimele minute“. Altă dată, chiar sub ochii săi, Molly a fost înşfăcată de plete de o mână nevăzută şi târâtă afară din cameră, apoi aruncată pe scări „ca o păpuşă de cârpe“.
Atacurile au durat câteva luni, fetiţele fiind puternic traumatizate de abuzurile fizice la care erau supuse, chiar în prezenţa unor martori – apoi au încetat la fel de neaşteptat şi inexplicabil cum începuseră…
Sunt copiii sau adolescenţii mai vulnerabili, mai expuşi unor asemenea fenomene? Pare firesc să fie aşa… Şi totuşi, întâia victimă a unui poltergeist din epoca modernă a fost un bărbat matur, ce nu se încadra în tipologia familiară deja cercetătorilor.
