Când astronomii au descoperit cometa P / 2016 BA14 (PANSTARRS), în anul 2016, acesta a fost confundată cu un asteroid, dar observațiile ulterioare au arătat că era de fapt coaja arsă a unei comete care a călătorit foarte mult timp prea aproape de soare, astfel încât și-a pierdut aproape toată gheața.
O echipă de astronomi de la Observatorul Astronomic Național din Japonia (NAOJ) și de la Observatorul Astronomic Koyama de la Universitatea Kyoto Sangyo, în luna martie a anului 2016, a folosit telescopul Subaru pentru a monitoriza cometa pe măsură ce se apropia la 3,6 milioane de kilometri de Terra, acesta fiind o ocazie rară de a obține o vedere, relativ de aproape, a unei astfel de comete ciudate aproape de sfârșitul vieții sale. Astfel au descoperit că suprafața P / 2016 BA14 este acoperită cu molecule organice și granule mari de filosilicat (boabele mari de filosilicat sunt cunoscute pe Terra ca pulbere de talc).
După ce a fost analizat talcul, s-a constatat că acestă cometă a fost odată încălzită la peste 330 de grade Celsius, acest lucru sugerând că, la un moment dat, cometa a reușit să treacă aproape de Soare. Echipa care se ocupă de acestă cercetare a cometei nu are certitudinea că talcul a fost acolo tot timpul – și doar expus odată ce cometa și-a pierdut coama (coada nebuloasă din jurul nucleului unei comete, format atunci când cometa trece aproape de Soare) – sau s-a format mai târziu.
„Acest rezultat ne oferă un indiciu prețios pentru a studia evoluția cometelor. Credem că observații suplimentare asupra nucleelor cometelor ne vor permite să aflăm mai multe despre evoluția lor”, comentează dr. Takafumi Ootsubo, autorul principal al acestei cercetări.
Cornel Seracin
Foto: universetoday.com