CINEANIMAȚIA SF FRANCEZĂ
Am ales să vorbesc despre cineanimația din Franța nu întâmplător deoarece ea are antecedente care se întind până departe în timp, atât în domeniul SF-ului, cât și în cel al animației. În domeniul SF-ului dacă ar fi să îl amintim pe Cyrano de Bergerac (1619 ‑1655) care a scris Lumea de dincolo sau statele și imperiile din Lună și Istoria comică a statelor și imperiilor din Soare / Histoire comique des états et empires du Soleil romane cu subiect programatic SF chiar dacă unii ar spune pe bună dreptate că aceste cosmogonii sunt folosite doar ca pretext. Pe urmă îl avem pe Camille Flamarion (1842 – 1925) acest astronom și prolific scriitor care a scris printre altele Locuitorii celeilalte lumi / Les Habitants de l’autre monde și Pluralitatea lumilor locuite / La Pluralité des mondes habités precum și alte numeroase titluri în același gen, pe care nu le voi mai enumera aici. Dar, cu siguranță cel mai notoriu autor de SF francez este Jules Verne, autor care nu lipsește din nicio antologie universală a tuturor autorilor de SF. Iar ca autori moderni aș aminti pe Serge Brussolo, Philippe Curval, Gérard Klein, Joseph-Henri, Rosny Aîné sau pe Bernard Werber. Și cerându-mi scuze pentru autorii francezi de SF pe care nu i am amintit din lipsă de spațiu am să trec la animație.
Deși arta animației are o origine îndepărtată mulți îl consideră drept părintele animației pe Émile Reynaud (1844 –1918) și asta deoarece el a făcut trecerea de la o animație ciclică care era folosită în toate dispozitivele precinematografice la o poveste animată cu început, dezvoltare și sfârșit. Este vorba despre Sărmanul Perrot / Pauvre Pierrot, primul film animat proiectat public în 1892 la Muzeul Grévin din Paris. (Este vorba despre o animație pe celuloid perforat dar proiectată cu praxinoscopul, fiind înaintea apariției cinematografului) Un alt mare pionier al animației este și Émile Cohl (1857 – 1938) care în 1908 a creat Fantasmagoria considerat de mulți critici ca fiind primul film integral de animație.
Iar acum să luăm pe rând câteva animații franceze cu subiect SF:
1. Planeta Sălbatică / La Planète sauvage / Divoká planeta, René Laloux, 1973
Subiectul filmului se încadrează în genul distopiei construit pe principiul inversiunii gen Planeta Maimuțelor. Concret, niște extratereștri mari și puternici denumiți aici dragoni (draags) se poartă cu oamenii (omi) cam cum ne purtăm noi cu peturile sau mai rău, cum ne purtăm noi cu insectele și dăunătorii. Filmul este o ecranizare a nuvelei SF Oameni în serie scrisă de Stefan Wul în 1957 dar finalul este schimbat, filmul aducând o răsturnare de situație absolut spectaculoasă și inedită pe care însă nu o vom divulga aici pentru a nu răpi plăcerea celor care nu au văzut încă filmul. Acțiunea se desfășoară după cum ne spune și titlul pe o planetă fantastică populată cu creaturi suprarealiste pe care o descoperim treptat prin ochii protagonistului Terr, exponentul umanității după cum sugerează și numele lui. Subiectul se constituie într-un parcurs inițiatic al acestui personaj sus-amintit.
Filmul este realizat în tehnica cartoanelor decupate (cuttout), dar fără pivoți de legătură între membre. Acest lucru a făcut munca animatorilor mult mai grea dar rezultatul mult mai spectaculos conferindu-i filmului un aspect inedit diferit total de alte filme realizate în această tehnică. René Laloux a optat pentru această tehnică deoarece a dorit să păstreze nealterate desenele sau chiar texturile personajelor imaginate de Roland Topor (1938 – 1997) un mare artist plastic și grafician suprarealist.
Vizionând filmul ai adesea impresia că ai imersat în picturile lui Hieronymus Bosch – acest artist considerat reprezentantul exponențial al sfârșitului de ev mediu a cărui operă fantastică și grotescă ilustrează în principal păcatul și decăderea umană.
În încheiere, mai menționez că, animația a fost realizată la studiourile Jiří Trnka din Praga, studiou care poartă numele unui titan al animației mondiale cu păpuși.
2. Stăpânii timpului / Les maîtres du temps, René Laloux, 1982
Din nou, avem o ecranizare după un roman SF de Stefan Wul tot sub bagheta magică a lui René Laloux. Este vorba despre L’Orphelin de Perdide apărut in 1958. De data aceasta avem o aventură cosmică: este vorba de misiunea de salvare a unui copil pe nume Piel rămas singur pe o planetă pierdută în imensitatea cosmosului. Filmul este construit pe tehnica montajului paralel, acțiunea desfășurându-se când pe planeta depărtată, când pe nava cosmică cu care călătoresc Jaffar împreună cu echipajul său improvizat. Într-un anumit fel avem de a face cu o space opera căci echipajul navei trece prin diferite peripeții existând diverse ocolișuri care îi abat de la misiunea lor principală. Și de această dată avem un deznodământ bulversant, o răsturnare de situație total imprevizibilă pentru spectatorul care vede în premieră filmul. Și evident nici de data aceasta nu vrem să răpim plăcerea celor care încă nu au văzut filmul.
În acest caz, avem un film realizat în tehnica desenului animat clasic. De data aceasta, grafica este inspirată din lucrările lui Mœbius care de altfel a colaborat intens cu René Laloux la realizarea acestei animații. Dar să operăm o demistificare și să vă spunem că Mœbius este pseudonimul luat de către marele artist grafic Jean Giraud (1938 – 2012) care a fost de asemenea și un mare creator de bandă desenată.
Filmul abundă în imagini inedite și originale făcând deliciul oricărui spectator împătimit de SF în tot ce are SF-ul mai bun. Iar în final avem o secvență de o mare forță și încărcătură emoțională care a rămas întipărită în mentalul colectiv francez și orice spectator care va vedea acest film SF de animație va rămâne cu această secvență întipărită în minte pentru totdeauna.
3. Chronopolis, Piotr Kamler, 1982
Părăsindu-l pe René Laloux după trei filme analizate ne îndreptăm acum spre filmul lui Piotr Kamler, animator de origine poloneză. Povestea bizară a filmului nu mai este de data aceasta o ecranizare, ci este un scenariu scris special de către realizator. Pe scurt, este vorba despre un oraș populat cu nemuritori care devin din ce în ce mai blazați cu trecerea timpului, nemuritori care bricolează tot felul de bizarerii în așteptarea darului final.
Povestea nu este spusă liniar într-un mod clasic ceea ce face ca filmul să fie greu de vizionat pentru un spectator neavizat. Dar filmul are un farmec aparte. Totuși, din această cauză în 1988 a fost relansată o versiune mult scurtată.
Ca animație, filmul este un conglomerat din mai multe tehnici cum ar fi stopmotion, CGI claymation, filmări combinate și supraimpresiuni.
4. Gandahar, René Laloux, 1988
Iată-ne ajunși și la cel de-al treilea și ultimul lungmetraj de animație SF al lui René Laloux. Dacă am avut o distopie și o space opera, iată că a venit și vremea pentru o utopie. Căci Gandahar este o lume paradisiacă în care toți trăiesc fericiți, în pace. Dar evident că există probleme și în Paradis. Dacă nu ar fi așa nu am avea o narațiune interesantă. Căci dacă nu sunt probleme și personaje negative, orice roman sau film care ne-ar prezenta o utopie totală cu o fericire veșnică ar fi o plictiseală absolută.
Acest film plin de imagini de o fantezie debordantă, adaptare după nuvela „Oamenii mașini vs Gandahar” de Jean-Pierre Andrevon beneficiază de o multitudine de teme SF precum ar fi atacul roboților de metal, făpturi metamorfe telepate, mutanți rezultați din experimente genetice, animale fantastice și nu în ultimul rând călătoria în timp. Acțiunea se petrece pe o planetă îndepărtată existând doar o vagă referire la Pământ și lumea noastră de astăzi. Când Airelle îl întreabă pe Sylvain ce este aceea o sirenă acesta răspunde că este o creatură din mitologia oamenilor de demult.
Filmul este realizat în tehnica desenului animat clasic, mare parte din producție fiind realizată în Coreea de Nord. Acest lungmetraj de animație a avut și o versiune americană cunoscută sub numele de Ani lumină / The Light Years care a beneficiat de aportul lui Isaac Asimov, scriitor care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Deci, se recomandă și vizionarea acestei versiuni. În schimb, cine nu vede și varianta franțuzească pierde scena erotică dintre Sylvain și Airelle din cuibul dinozaurului deoarece la acea vreme America era ceva mai pudică decât Franța.
Dacă în primele două filme sus-amintite René Laloux a folosit grafica lui Roland Topor și Moebius în acest al treilea film grafica este inspirată din lucrările lui Caza, un artist și creator de benzi desenate cu o imaginație debordantă lucru care transpare evident și în film.
5. Rapsodia lui Arzak /Arzak rhapsody, Moebius, 2002
Să vorbim din nou despre Jean Giraud, acest Moebius al desenului. De data aceasta, îl regăsim și în calitate de regizor și chiar de scenarist, pe lângă desenator. El este creatorul acestui serial de televiziune în 14 episoade care povestește aventurile lui Arzak.
Din cauza bugetului restrâns, animația este destul de limitată, dar acest lucru este compensat pe deplin de frumusețea graficii lui Moebius care este seducătoare. Aventurile sunt stranii precum stranie este și personalitatea acestui erou. Poveștile, departe de a explica totul în detaliu, mai mult incită spectatorul, fiind o invitație la meditație pe marginea diverselor teme SF și paranormale cum ar fi portaluri și extradimensiuni, alterări de conștiință, dedublări și multe alte asemenea.
Serialul este o ecranizare a albumului de benzi desenate Arkaz publicat în magazinul Métal Hurlant. Evident, benzile desenate sunt tot creația lui Moebius, acest mare grafician a cărui imaginație este la fel de răsucită precum banda cu suprafața unilateră a matematicianului August Ferdinand Möbius.
6. Congresul / The Congress, Ari Folman 2013
Filmul este o adaptare liberă după romanul Congresul de futurologie (The Futurological Congress) al lui Stanisław Lem, autor care nu mai are nevoie de nicio prezentare în lumea fanilor SF. Să spunem totuși că el este autorul Cyberiadei, precum și al celebrului roman Solaris.
Pe de altă parte, și realizatorul Ari Folman este cunoscut fanilor animației ca fiind creatorul filmului Vals cu Bashir (Waltz with Bashir ‑ 2008).
Filmul debutează cu o temă SF recurentă și anume o actriță care se lasă digitizată pentru a-și vinde avatarul în industria cinematografică. Și cum deja multe idei SF au fost deja realizate în realitate ne putem gândi la Prințesa Leia interpretată inițial de Carrie Fisher în primul film din franciza Războiul stelelor care a beneficiat de un avatar digital în Rogue One (2016). Și exemplul nu este singurul, aceste avataruri fiind reconstituite chiar fără o scanare prealabilă a actorului. Numai că premiza SF nu se oprește aici, căci avatarul digital nu este folosit doar în filme, ci și în viziunile psihotrope. Astfel, cei drogați, în viziunea lor psihedelică, pot deveni una cu avatarul ceea ce nu îi convine actriței care se revoltă.
Prima jumătate a acestui film este filmare reală cu actori. Dar în momentul când protagonista ajunge la congresul de futurologie filmul devine un desen animat halucinant. Este vorba despre desen animat clasic 2D. Dar densitatea de animație pe centimetru pătrat de ecran este năucitoare. Sunt momente când nu mai știi la ce să te uiți. Practic, în această jumătate de film este animație cât pentru zece filme. Pentru a putea fi realizată această performanță au fost puse la lucru nu mai puțin de șase studiouri de animație din întreaga lume și anume: „Studio 352” din Luxemburg, „Walking the dog” din Belgia, „Bitteschoen” din Germania, „Studio Rakete” din Hamburg, „Studio Orange” din Polonia și „Snipple” din Filipine. Iar rezultatul este spectaculos. De altfel, filmul este o coproducție franco-germano-belgiano-poloneză.
7. Avril și lumea prefăcută / Avril et le Monde Truqué, Christian Desmares și Franck Ekinci, 2015
De această dată avem de-a face cu o ucronie tratată în stil steampunk, o lume în care în anul 1941 Napoleon al III-lea încă mai este la putere, dar o lume în care nu există electricitate și totul se bazează pe forța aburului dusă până la extrem. Cunoscătorii în ale arhitecturii Parisului se vor delecta cu diverse imagini de clădiri pe care le vor recunoaște, dar în altă formă. Cea mai puternică imagine însă care ne trimite la ucronie și la un univers paralel în care se desfășoară această poveste este cu siguranță imaginea celor două turnuri Eiffel care sunt turnurile unei gări destinate trenurilor cu aburi. Într‑un mod foarte ironic în finalul filmului unul dintre turnuri se prăbușește rămânând doar unul semn că realitatea urmează să intre pe făgașul normal.
Ca motive SF mai întâlnim o pisică vorbitoare ca rezultat al unor experimente biologice, soldați ciborgi, ideea unei atmosfere poluate în care se poate supraviețui doar cu măști de oxigen, ideea teraformării Lunii și a planetei Marte cu ajutorul unor germeni vegetali invulnerabili, dar mai ales o rasă de extratereștrii sub forma unor varani care plănuiesc să extermine omenirea.
Ca tehnică, filmul este realizat 2D în tehnica desenului animat clasic. Pe alocuri există și inserturi 3D dar randate de o asemenea manieră încât să nu facă notă discordantă și să pară tot desen animat clasic. Grafica filmului este inspirată din grafica lui Jacques Tardi, un mare grafician și creator de benzi desenate și nuvele grafice, distins cu numeroase premii prestigioase.
Pentru cunoscătorii în ale animației mai menționăm că acest film a avut premiera în România în cadrul festivalului internațional Animest – 2015.