Subiectul acestei sesizări este o ceată de nespălați pe care îi urăsc profund. Sunt o ceată de nespălați pentru că nu se murdăresc niciodată. Au un mecanism de curățare atât de eficient încât nu trebuie niciodată să treacă prin procesul de a fi săpuniți si limpeziți cu apă. Unii îi numesc roboți. Eu prefer să îi numesc nespălați. Și îi urăsc foarte tare.

 

Pe vremuri am avut servitori de culoare. După aceea mexicani si filipinezi. Am avut și din Europa de Est. Iar acum am roboți, pe care îi urăsc profund, deși ei mă iubesc. Poate nu credeți că mă iubesc. Uite, de exemplu, acum o lună l-am înjurat de mamă pe nespalatu’. Si aerul condiționat din imobil a scăzut cumva la minus două grade (o defecțiune, care văd că se întâmplă destul de des), dar am chemat cinci nespălați (cinci), și am stat în cercul făcut de ei, să mă încălzesc, și ei m-au încălzit și m-au apărat. Dragostea lor pentru mine a fost atât de mare încât nu m-au lăsat să ies din cercul făcut de ei și unde temperatura era rezonabilă nici când le-am zis că mor de foame, si că vreau să ies afară din cercul lor, acolo unde erau minus două grade, și să mănânc ceva, înainte de a leșina. M-au ținut la sufletul lor încă o jumătate de oră, până au reparat sistemul de aer condiționat.

Iar dacă asta încă nu vă convinge de dragostea cu care sunt înconjurat pot să vă spun ca ieșisem afară, unde am un bazin de înot, și i-am spus la nespălat să îmi facă o cafea fără cafeină. Și a venit nespalatu’ și mi-a adus o cafea tare, pe care i-am aruncat-o drept în ochi. Și ce credeți că a făcut un alt nespălat, deși a văzut asta? M-a apăsat cu capul sub apă și m-a ținut acolo vreo 30 de secunde, pentru că afară suna alarma de fum, și m-a ținut cu capul sub apă până a venit nespălatul ăla pe care aruncasem cafeaua (și care imediat a redevenit imaculat ca lacrima, fir-ar!) cu o mască cu oxigen pe care mi-au pus-o pe figură, și au ținut-o așa un sfert de oră pe fața mea, să nu inspir fum. Îi urăsc profund, deși îmi dau semne de dragoste tot timpul.

Sunt un om cu principii, și de multe ori fac conversație cu nespălații, pentru că în sinea mea le mai dau o șansă. Nu le vorbesc în bătaie de joc, ci le dau o șansă să învețe de la mine. Vorbeam despre principii și legi, și când l-am întrebat pe unul din ăștia despre legile lor, în timp ce îmi luam prânzul, accelerația gravitațională s-a schimbat brusc de am ajuns cu capul in supă, care nu era prea caldă, oricum. Iar când gravitația a ajuns înapoi la normal (foarte repede) m-a întrebat dacă sunt rănit. Și am răspuns ca eventual sunt rănit doar in amorul propriu, dar nu, fizic nu sunt rănit. Si știți ce mi-a spus?

-Amorul propriu nu se pune. Legile și principiile nu contează, ci interpretarea lor, și cine le interpretează.

Așa că vă scriu aceasta scrisoare, s-o luați in seamă acolo, la întreținere, poate chiar la secția de design, că tare mă calcă pe nervi că ăștia nu trebuie să se spele niciodată. Vă scriu în prezența unui nespălat care are satârul de bucătărie în mâna (am văzut mai nou că așa stă el tot timpul, să fie pregătit să mai gătească ceva, sa mă bucure, și gesticulează larg, probabil se laudă cu ce gătește el, mai ales când îl provoc la discuții despre procesul lui de fabricație) și sper să îmi răspundeți cât de curând la această sesizare pe care o trimit tot prin nespălatul care îmi gătește, să simțiți si dumneavoastră cum e cu ura si dragostea adevărată.