În data de 29 ianuarie 2021 a avut loc în Spaţiul Virtual un eveniment unic în Spaţiul Fizic ( cunoscut şi sub denumirea de Univers ): HELION Revelionul S.F. 2022. Pentru că în literatura de anticipaţie noi… anticipăm. Bineînţeles că am putea sărbători în loc de 2022, anul 3256, sau 756127, dar aritmetica se poate dovedi un duşman feroce. De data aceasta ne-am petrecut răsfiraţi fiind, care pe la casele lor, care pe la casele lor iar alţii la domiciliul personal. În pofida şi în ciuda acestui impediment insurmontabil şi de netrecut am avut totuşi un program diversificat, în tradiţia milenară care s-a împământenit deja de zeci de ani la HELION. Ne-am simţit cu toţii în al 9-lea cer iar unii chiar au plutit printre quasari, pulsari, galaxii eliptice, stele neutronice şi alte entităţi astrale. Am avut invitaţi de marcă, prieteni mai vechi şi mai noi, ce ne-au călcat pragul digital. La anul va fi un revelion fizic, deoarece am întrebat augurii şi ne-au zis că totul va fi bine ( e drept că nu ne-au zis pentru cine va fi bine …), şi vom reveni cu picioarele pe Pământ şi pe pământ. Până atunci vă punem la dispoziţia domniilor voastre programul Revelionului S.F. şi Pluguşorul S.F., pentru prima dată dat publicităţii universale! Domnul Radu Cleţiu, a avut infinita amabilitate să revină, ca de altfel în fiecare an, şi să ne caricaturizeze în stilul său consacrat. Mulţumim Radu Cleţiu!
PROGRAM REVELION 2022
29 ianuarie 2021
MAEȘTRII CEREMONIILOR – CORNEL SECU și RADU CLEȚIU
Ora 18:30 | BINE AȚI VENIT LA REVELIONUL HELIONIST 2022 |
Ora 18:52 | PLUGUȘORUL HELIONIST |
Ora 19:43 | CONCURS „CINE ȘTIE – RĂSPUNDE”, realizat de CRISTIAN KONCZ |
Ora 20:58 | MICA GALERIE CU CARICATURI realizată de RADU CLEȚIU |
Ora 21:21 | RECITAL MUZICAL – COSTEL BABOS si ADRIAN CHIFU |
Ora 21:30 | LICITAȚIE DE LICHIDITĂȚI susținută de CORNEL SECU |
Ora 22:11 | ORA H (Trecerea în noul an sefist) |
Ora 22:25 | LICITAȚIE DE CĂRȚI ȘI REVISTE organizată de TUDOR BEȘUAN |
Ora 22:45 | LA REVEDERE LA REVELIONUL VIITOR (FĂRĂ PANDEMIE).
EFECTE SPECIALE și PROGRAM MUZICAL: ADRIAN BANCU |
PLUGUȘORUL HELIONIST
Prezentat în 29 ianuarie 2021
Hai sefişti veniţi cu noi,
Fiindcă anul douăşdoi,
Virtual intră în rol,
În survol după survol,
Fără mască şi covid,
Carantină sau hibrid.
Iată vine Helionul
Să alunge ghinionul
Cu sefeu şi fantasy
Hard şi soft, zi după zi,
Aşteptând în acest an
Să nu mai lucrăm în van.
Daţi din bice măi flăcăi
Şi sunaţi din zurgălăi,
hăi, hăi
Vreau să știe tot poporul
C-azi venim cu plugușorul.
Astăzi este Revelion
Numai pentru Helion.
Revelion cu pandemie.
Sănătate, să tot fie.
Chiar și dacă e online
O să fie, oricum, fain,
Căci lângă calculator
O s-avem și-un vinișor.
Haideți, frați, într-o navetă,
Toți călare pe rachetă,
Că aprinde-n cosmos becu`
Dragul nostru maître Secu,
Conductor pe-o astronavă
Și convexă și concavă.
Să-i urlăm, ca și-n alți ani,
La mulți ani și la mulți bani,
Ca pe aste metereze
La concurs, să premieze
Pe cei care scriu mai bine
Tot versuri și proze fine.
Haideți, fete și flăcăi
Să strigăm acum hăi, hăi!
Țara are, vreți – nu vreți,
Doar o sută de poeți –
Toți canonici. Facem harță
Să-i citim, din scoarță-n Foarță,
Care este cel mai bun.
Numele-i e ca un tun.
Pentru Phoenix încă scrie
Texte, din acelea,-n vrie.
Să-i urăm, cu interes,
Sănătate și succes!
Sexy scrie în Se Fe
Tudor Beșuan. El e
Și seniorul nostru drag,
C-un talent ce n-are prag.
Și-i al nostru călător
Îndrăgind un viitor.
Să-i aducă, în tot anu’
Și succese și romanu’!
Iar seniorului Bureriu,
Care încă nu-i în ceriu,
Îi dorim multe volume,
Și post-mortem și antume.
Mai trăgând din bere-o gură,
Stă și-acum la tastatură.
Adi Chifu e prezent
Peste tot, multitalent,
Grafician și muzician
El postează, an de an
Splendide coperți, în ton
Cu ce scrie-n Helion.
Iar în titluri el ne spune
Că vine din altă lume,
Un aho și la muți ani
Vă spun dacii Albertani,
Cu belșug și de bon ton
Tocmai de la Edmonton!
De-unde până și primarul
Vă urează: „sus paharul!
Cu Helion (și face-o mimă)
Avem legături. De rimă!”
Deci noroc și har divin
Nici covid și nici vaccin
Pentru anii care vin!
Numai bine și succes!
Iar revistei, mai ales
Numai numere pe-ales!
Să dea Dumnezeu să fie
Cea mai tare-n galaxie!
Mai mânați, măăăi…
Din pasiunile pe care
Adrian Bancu le are
Anca e pe locul prim
Precum noi prea bine știm
Ea e și pe locul doi
Helion Online îl ține
De-ani de zile tot mai bine.
Laura Ceica ne-nvață
Masca cum se pune-n față
Cu noutăți mereu tot vine
De nu știm cine-i cu cine.
Căci planeta-i bună rău
Chiar de ne desparte-un hău.
Ia sunați interactiv
Cu Haiku-l la activ.
Ia mânați din zurgălăi
Și strigați din gură măi
Hăăăi!
Hăăăi!
ADIȘOR e toată rock.
Îi urăm astăzi noroc!
Îi stă bine la chitară
Doar că trece câte-o vară
Până scrie-o melodie
Asta zic, ca să se știe
Că de-acuma înainte
Măi copii, să țineți minte
Am schimbat-o la program!
Poate vine peste-un an.
Iar IONICĂ, ah, IONICĂ,
Inc-un an mai greu ridică
Proze noi deloc nu vin
Scuzele nu prea mai ţin.
Doar chestionare poate
O să pună el pe roate.
RADU CLEŢIU ştie bine
Că totul de forţă ţine,
De-asta la Revelion,
De-i vorba de Helion
Făcu afişul… regal!
Dacă-i bal, să fie bal!
Mult succes și-n ăst an
Lui Abruda, grafician
Ce din Gyula vine des
Fără niciun interes.
Desenați, băieți și fete,
Fantasy și noi rachete,
Cu pensula, pe hârtie
Anul bun ca să ne fie!
Ia mai mâncați măi flăcăi!
Dați din bici și zurgălăi,
Hăăăi! Hăăăi!
Mai pocnim din bici o dată
Cu Genescu-o facem lată!
Mai sunăm din zurgălăi
Mai strigăm o dată: “HĂI!”
Apoi ne-ntrerupem versul
Ne așteaptă Universul
Dacă mintea nu-l pătrunde
Visul ne poartă oriunde.
Foaie verde și-o alună,
Hai să ne cărăm în lună,
Căci pe discul ei livid
Nu e vorba de covid !
La cel mai volant covor
Ţese și Ildikolor…
S-a sculat mai ieri
Bădița Nedel
Și ne-a adunat,
De prin galaxii
Ca să-i fim “copii”,
El scrie povești,
Nu din realitate,
Că nu-i bună, frate!
Ci din Univers,
În proză revers,
Tot de ficțiune,
Să uimeasc-o lume,
Că la Helion,
Trăim alt eon!
Ia mai mânați, feticele,
Să se-audă pân’ la stele!!!
Hai, mai mânați măi! Hăi! Hăi!!!
Ionuț Manea tot îmbie
Cu proze bune, o mie,
La volumul prim se știe.
Ce ieși la Tracus Arte
Și la Bufnițe-l împarte
Este fain în superclasă
Și cu granzii stă la masă.
Iar la versuri e rezon
Ca un domn într-un salon.
Ciprian e-n carantină
Zice el, dar e la cină.
Noi îl sorcovim pe dat
Ca să intre-n colindat
Și să-l sorcovim puțin
Pentru o sticlă cu vin.
Bianca Sol e foarte bună
Cu Majestique intră-n lună
De la Cannes până-n cancan
Ține-o, dragă, și ăst an.
Este noua secretară
Cu agenda-n subsuoară.
Și ne-nvață cum ar fi
Cotizația „la zi”.
Cel CRISTI numit și KONCZ
Este ager ca un glonț,
Aleargă ca să ne-mbie
Drumețind prin Galaxie.
SEMENESCU tot mai tare
De când face calendare
Culturale, face-un tur,
Pentru cei de prinprejur
Are rostul de a fi
În cultură zi de zi,
Pentru DANA, fata bună
Sună clopoțele, sună.
Că-i ființă cu mult har
Să-i facem astăzi un dar.
Iar Pîrvan vine când poate
Nu răspunde el la toate,
Dar ne este ca un frate.
Noi cu drag îl așteptăm
Și cu drag îl colindăm.
Cornel Seracin tot scrie
La gazetă să se știe.
Cum Ciarda e-n istorie
Sau cum merge Helionul
Când ne vine Revelionul.
Mihai Mariş srie scurt
Că-i la Cluj pitit demult
Vrem un salt în noul an.
De la Farmec cu balsam,
Daţi din bice măi flăcăi,
Clinchet daţi din zurgălăi!
Hăăăi, hăăăi!
De la Iaşi ne scrie rar
Beatrice, fată cu har,
Iar Caniola, fiica zână,
Scrie bine, are vână.
Le urăm să aibă spor
Pe-al s.f.-ului ogor.
Iară Simon și Văran
Trec mai rar, din an în an,
ZOOM-ul nu le place ioc,
Doar cântat de Zavaidoc.
Cantemir Leahu revine
Cu versuri și cu grisine.
Sunte dați din zurgălăi,
Să se-ntoarcă printre noi,
Hăăăi, hăăăi!
Vali Chelba-i băiat bun
De sâmbătă până luni,
Însă Kant nu-l lasă-n pace
Iar de-o vreme el cam tace,
Stă de-o parte, nu ne place
Când se-nchide-n carapace.
Să strigăm acum hăi, hău
Pentru Vali cel flăcău.
Aho, aho, dupa tradiție
Revelion cu repetiție
A trecut un an, bun, rău
Altul vine ca din hău.
Salutăm cum se cuvine
Noul an care ne vine,
Îl dorim mai plin de fapte
An de 10 nu de 7!
Ș-apoi n-am mai apucat
Revelion așa ciudat.
Carantină, distanțare,
Și ciocnim… calculatoare.
Tot e bine că mai știm
Și altfel ca să trăim.
Să sperăm că noi, la anu`
N-om pupa numai ecranu`,
Că se schimbă iarăși totul,
N-om da mâna doar cu cotul.
Și de somn, omul când cască
O să fie fără… mască.
Şi-n final de Pluguşor
Vă dorim S.F. cu spor
Pacea toată vă cuprindă
Inspiraţia să vă prindă
Fără multă anduranţă
22 plin de…substanţă.
Haideți, să mai și zâmbim
Bucuroși că mai trăim.
Și-o să facem mai mulți bani
La anul și LA MULȚI ANI!
Text compus de Costel Baboş, Lucian Bureriu, Şerban Foarţă, Cornel Secu şi Daniela Semenescu (ordine alfabetică)