Omul cu o mie de chipuri MEGAsensorial
–Mash Allah! Încheie preotul slujba, ridicând mâinile şi privirile spre cupola 3-d a basjed-ului.
Khoba se ridică încet, aşteptându-şi rândul la ieşire. Rămase ultimul şi odată ajuns afară, la înălţimea data de treptele clădirii, inspiră umplându-şi plămânii până la refuz. Privi Luna ce-şi reflectă razele peste Gigabuilding-urile periferice ale oraşului.:
CONECTEAZĂ:
«Nici Lorzii Metalici nu ştiu de chestia asta. Comprende? Chirurgii au avut grijă să-ţi opereze nişte şmechereli pe creier. În caz de situaţie limită eşti mut şi nici să scrii sau să citeşti n-o să mai poţi. Toate informaţiile ţi le-am băgat în cel mai întunecos şi puturos colţ de creier. Copy? Ai peste zece mii de blocaje mentale şi să te ia dracu’ dacă vei găsi vreun mod să ne trădezi. Tot ce vei avea de făcut o să afli la momentu’ oportun, până atunci n-ai decât să te plimbi prin oraş până-ţi toceşti picioarele şi-o să ajungi să sari în sculă».
DECONECTEAZĂ:
De când recepţionase mesajul trecuseră trei luni.
Roma era un oraş baban de tot. O pleaşcă de plastoceramică aruncată din cer, cu un diametru de aproape o sută cincizeci de kilometri şi o sută de milioane de locuitori. Cândva, un kilometru de calendare în urmă, Transtech-ul se omorâse un an să refacă banca de date a megalopolis-ului, ca până la urmă să se ia cu mâinile de cap şi să arunce pe geam toată aparatura. E imposibil! Gata, de-acuma-n colo doar Allah mai poate face vreun recensământ! Concluzionară specialiştii.
Khoba se îndrepta cu paşi zvâcniţi spre cel mai apropiat restaurant. Când era flămând, era nervos şi adesea se surprindea complăcându-se în situaţia asta, mă face să gândesc mai bine. Simţea cum creierul i se scurge pe esofag şi ajungând în stomac începe să fiarbă. Morţii mamii ălora de la Megasens cu tot cu implanturile lor primitive! Când fu lângă un stâlp-Energ se opri şi îşi buşi capul de câteva ori de el, clătinându-se pe picioare ca unu’ lovit de abazie. Mai făcu câţiva paşi până în dreptul primei vitrine şi-şi aranjă freza. Îşi privi chipul îndeaproape şi îi veni să râdă de imbecilitatea inserată pe faţa aia de copilaş. Scuipă pe geam o flegmă verzuie ce se lăsă pe nasul şi gura reflectată. O babă cu bretele şi şapcă Tetha se opri, fixându-l contrariată.
– Hai, copile… Allah care eşti în ceruri, da’ ăsta-i nebun…
Khoba sări cu picioarele răşchirate şi-i împunse pieptul cu degetul.
– Înghite-ţi dinţii, curvă senilă, sau te regulez!
– Radha Kuwall! Făcu baborniţa trăgându-se doi paşi în spate.
Khoba simţi că sângele dă să-i ţâşnească prin tâmple. Făcu o piruetă fulgerătoare şi-i băgă una între picioare babetei şi apoi, în momentul în care aceasta se aplecă, îi arse un genunchi în mutră.
– De ce mă-ta n-ai tăcut, fă?
Privi cu ochi îngustaţi contorsiunile hoaştei. Se întoarse şi o luă rigid pe culoar în momentul în care observă că avusese spectatori, ei şi?
În restaurantul al-Khibur găsi cu greu un loc liber şi mai aşteaptă preţ de o oră până să ajungă să comande o pizza vegetariană. În momentul în care sosi mâncarea ridică ochii spre tavan.
– Alhamdoallah. Mânca mestecând uşor, cu ochii în farfurie.” Concentrează-te în permanenţă asupra clipei prezente şi vei găsi iluminarea„. Locul din dreapta se eliberă şi fu ocupat imediat, ca şi cum cel ce s-a aşezat stătuse tot timpul în spatele său, pândind acel moment. Ridică încet privirile. O fată simpatică, în jur de douăzeci de ani, o bucurie din partea lui Allah. Tunsă Visual-Fosforescent, ochelari curcubeu, încâlceală de curele de piele sintetică şi lumini holocinetice înconjurându-i bustul. Pe braţ, aproape de umăr, avea un tatuaj spaţial reprezentând silaba sacră OMKARA. O Raja-Yogini… cei ca ea au încontinuu asupra lor un exemplar compact din BHAGAVAD·GITA şi unul din SAMKHYA–KARIKA.
Tânăra îşi întoarse capul spre el, părând că îl studiază. Apoi zâmbi cald, ca un salut, şi se reîntoarse la îndeletnicirea ei. Khoba termină de mâncat şi ieşi în noaptea răcoroasă.
Porni încet simţindu-şi burdihanul gata să pleznească, da’ ştiu c-am halit. Dădu drumul unui râgâit de zile mari ce pieri repede în forfota de furnicar în care se înglodase.
– Baha’i e singura cale de ieşire din impasul actual, veniţi cu noi!
Privi spre reclama-dronă ce plutea peste capete, strecurându-se printre suprastructurile Gigabuilding-urilor, au bani aia de le dă mâna să-nchirieze d-astea!
Începu să plouă. Stropii murdari şi cleioşi îi pictau faţa, transformându-se în pârăiaşe ce i se scurgeau pe trup, înfrigurându-l. Mări frecvenţa paşilor. Prefera să-şi usuce hainele în locul ce şi-l alesese în apropierea unei centrale termice, decât într-un insalubru adăpost tubular Mekra.
Auzi un semnal de avertizare din spate şi sări în lături, înjurând. Un stabilizator liniar al maşinii Omnipol-ulul îl şterse pe mâneca, fătălăii ăştia se plimbă de parcă ar fi în burtă la mama lor. În acelaşi clipă, la lumina miriadelor de neoane P.A.M. o văzu pe tipa din restaurantul al-Khibur. Stătea în mijlocul culoarului şi îl privea.
Ce…
Îmbrânci câţiva muzicanţi retro şi o luă la goană, slalomând printre oameni, biciclete şi hiper-scutere. Fugi, cu respiraţia trecută pe auto, aproape trei minute, fără să privească în urmă. Când se opri şi privi înapoi, tresări, fata era în continuare în spatele său, la douăzeci de metri. Părul lung îi era lipit pe cap, iar şuviţe negre i se mulau pe figură şi gât.
Stai fă, că te aranjează neica, se năpusti spre ea, cu ochii injectaţi. Doborâ pe unu’ cu bicicletă, sări peste un automat ionizator şi, când mai avu câţiva paşi, simţi cum îi explodează scufiţa, iar ochii îi ies din orbite şi se rostogolesc în băltoacele jegoase din preajma colectoarelor. Creierul i se transformă într-o tornadă ce începu să antreneze în mişcare lumea. Ce dracu’… apoi, se văzu cu încetinitorul cum se împiedică, face o tumbă în aer într-o poziţie de răstignit, şi aterizează cu mutra într-o vitrină, făcând-o să vibreze, declanşând alarma. Stătea în patru labe într-o baltă, sub cascada de ploaie cu gust de cenuşă, privind năuc stropii de sânge ce se scurgeau pe nas. Se ridică nesigur în picioare, pipăindu-şi faţa. Urlă când dădu cu degetele peste locul unde pielea îi pleznise urât, până la os, în diagonala frunţii, prelungindu-se peste o arcadă. Plângea cu sughiţuri, uitându-se neputincios la trecători, vă rog…! Căzu în fund şi îşi prinse capul între genunchi. Se simţi luat pe sus de braţe vânjoase şi aruncat într-un gang întunecat. Frică… Cineva îi dezamorsase de la distanţă piramida tactică de luptă.
CONECTEAZĂ:
|| Sistemul a căzut. Stabilitate la nivel unu ||
– Gata-i cu ăsta! Se auzi o voce de bărbat. Dă-te la o parte, să-i mut boaşele din loc pocitaniei. Lovitura ce o primi îl izbi de un perete cu capul ce scoase un zgomot sec. Văzu lumini colorate săgetându-i câmpul vizual…
CONECTEAZĂ:
|| Sistemul a căzut. Stabilitate la nivel unu. Resetare parametri ||
… şi o durere de moarte îi inundă locul dintre picioare. Plângea în hohote încercând să se apere de pumnii şi picioarele ce-l mitraliau.
– Nuuu! Mamaa!:
CONECTEAZĂ:
CONECTEAZĂ:
Urla. Panica îl umpluse până în vârfurile liniilor conexe, transformându-l într-un monument biologic al neputinţei. Apoi interveni ceva. Loviturile conteniră. În semiîntuneric se iscă vânzoleală punctată cu gemete, bufnituri şi înjurături. Se auziră tropăituri şi simţi cum cineva se apropie de el.:
CONECTEAZĂ:
|| Încărcare program de luptă ||
În sfârşit, dracu’ s-o ia de treabă. Dădu rhido-ul, strigătul de luptă al Destroy-erilor, şi şută cu sete în burta celui aplecat asupra sa. Dar luftă şi nu concretiză altceva decât o rostogolire de pe grămada de gunoi.
– Stai liniştit! Era o voce de femeie.
|| Conectat automat pe sistem de luptă medie. Nivel valabil treizeci de secunde ||
<::: Ţinte: o persoană sex feminin. Neînarmată ::: >
Varianta de luptă…
Acţionă imediat, în timp ce în minte i se derulau informaţii tactice. Reuşi să puncteze doar de câteva ori, şi atunci forţa de impact fiind amortizată de extraordinara agilitate de care dădea dovadă ţinta, ce nu făcea decât să se apere.
Trecură cele treizeci de secunde de funcţionare a nivelului de luptă.:
DECONECTAT:
Se opri epuizat, bine că sistemul algo funcţionează… hei dar asta-i tipa aia…
– Calmează-te, nu-ţi fac nimic, zise fata.
– Ce morţii mă-tii vrei de la mine? Eşti vreo marcă de pedofil?
– Lasă nervii. Hai la lumină să te aranjezi şi mai vorbim noi.
– Ia-ţi proeminenţele de pe mine! Cine te crezi? Şi păstrează distanţa că încep implanturile să-mi dea rateuri.
– Nu vreau nimic de la tine. Te-am salvat doar pentru că eşti folosit împotriva voinţei tale, ai doar şapte ani, nu-i normal la vârsta asta să faci aşa ceva. Ăştia au fost din garda Papei. I-am pus pe fugă.
– M-ai salvat un cur, s-au dus după întărituri, o să se întoarcă de zece ori pe atâţia.
– Întăriri.
– Ce?
– Întăriri, nu întărituri.
– Hai bă, lasă-mă! N-am timp de lecţii de vorbire! Dispari că am treabă!
– Cred că ar fi bine să plec, zise tânăra privindu-l pe copilul slab şi cu hainele murdare.
– Chiar ai întârziat. Acum m-ai avut, dar data viitoare, îţi promit, o să te faultez rău de tot.
– Hare Krishna! Salută fata făcându-i un semn cu mâna şi se afunda în gloata stradală.
Atunci, pe deasupra tuturor zgomotelor oraşului, răsună azanul.
Ai Khodah! Khoba îşi aranjă chador-ul pe cap. Toate grijile trebuie lăsate la o parte când vine vremea rugăciunii. Fie ca Allah să ne lumineze calea ce o avem de urmat cu înţelepciune.
Se îndreptă spre cel mai apropiat basjed. Amintirile despre cele întâmplate în ultima oră se estompau încetul cu încetul. Fiecare nivel tactic având regulile sale. Intră şi îşi lipi fruntea de altarul rece. În jurul său începuseră a se aduna oameni, tăcuţi, abia călcând.
– Alah e unul singur, începu preotul, vorbind în microfonul octavă. Indiferent cum se numeşte şi care îi sunt atributele sale. Noi, cu toţii, facem parte din el. Este dincolo de orice explicaţie sau înţelegere materialistă. Este nevoie de megaştiinţă, care să înglobeze mai multe concepte despre Univers. Marea greşeală a omenirii a fost că a personificat Raul şi că l-a făcut unic răspunzător pentru nenorocirile lumeşti. Când de fapt toate astea se datoresc cuplului Bine-Rău. Da, Dualitatea provoacă suferinţă. Adânca implicare în acest concept aduce nefericirea…
Khoba ridică ochii spre preot, urmărind desenele de pe covor.
CONECTARE AUTOMATĂ:
… DEBLOCARE ACCES INFORMAŢII …
«Salut băi curule! Mai ai picioarele întregi sau ai adoptat deplasarea cangurului? Gata cu leneveala, din momentul ăsta mai ai trei ore ca să finalizezi marea ta misiune! Ah, dar cred că împuţitul tău de creieraş fierbe de nerăbdare să afle ce are de făcut. Pam-pam, papammm!!! Să-i taie boaşele lui… surpriză!!! Lui PAPA IMAM!! Ei? Ce zici? Ce poate fi mai măreţ şi mai nobil pentru o stârpitură ca tine decât să aibă de-a face cu un asemenea gagiu? Ha? Unificatorul religiilor abrahamice, Secretarul Naţiunilor Euro-Asiatice, de două ori premiul Nobel pentru pace şi câte şi mai câte. Îţi place? Ai noroc de nu se poate. Crede-mă că te invidiez! Un rebut ca tine să devină erou mondial aşa, peste noapte. Mare lucru! Aşa că să-ţi iei dinţii în gură şi să te ţii bine, că dacă dai pe de lături iadul o să ţi se pară Disneyland pe lângă ce te-o aştepta. În sfârşit… Detaliile le ai într-un bloc auxiliar de memorie cu regim special de lucru. Pa şi puşi! A, era să uit! După ce termini misiunea vei avea o surpriză, te asigur, de proporţii. Asta ca să nu zici că ne doare-n cur de tine. Gata, am terminat. Du-te-n mă-ta!»
… ÎNREGISTRAREA A LUAT SFÂRŞIT …
DECONECTEAZĂ:
TIMP RĂMAS 2.90 ORE
Încă năuc, Khoba se ridică şi se strecură fantomatic spre ieşire. Se îndreptă spre o staţie de închiriat hiper-scutere.
«Unificatorul va ţine o cuvântare în Piaţa San Pietro începând cu ora zece. Îndreaptă-te într-acolo şi vei primi instrucţiuni suplimentare când vei ajunge. » Era o altă voce, sintetizată, ce-i răsuna, monoton, în creier. O inteligenţă artificială! Nici nu ştiam că mi-au implantat futuţii ăia şi aşa ceva!
Se avântă pe culoare cu viteză maximă dar în scurt timp fu nevoit să încetinească din cauza celor adunaţi în grupuri ce se îndreptau spre piaţă. Abandonă hiper-scuterul într-o ladă de gunoi. Oglinzile geostaţionare ce orbitau la 500 de kilometri înălţime îşi întoarseră feţele în aşa fel încât să reflecteze spre piaţă razele Soarelui, formând o cruce orbitoare pe cerul nocturn. Din înalturi coborau sunetele unei partituri executate la orgă, strecurându-se printre imagini-holo gen: “Cei trei Baba-Hajji de la Răsărit” sau “Iisus profetul în pelerinaj la Macca”.
Allah el Akhbar! Începu să cânte un cor imens, nevăzut. Basjedurile instalaseră reflectoare de mare putere şi sute de stâlpi luminoşi, proveniţi de acolo, păreau că sprijină cerul, alcătuind o boltă ca de catedrală peste întreaga Romă.
Khoba ajunse în piaţă.
«După toate probabilităţile Papa-Imam nu se va prezenta personal la balcon ci va fi înlocuit de o clonă. Oricum, pentru orice eventualitate, în trusa pe care o vei căpăta, ai un scanner pentru cod genetic. Papa-Imam are o gardă de corp formată din cincizeci de soldaţi antrenaţi special pentru acest scop, de ei se va ocupa o grupă de Destroy-eri. Pe lângă gardă Papa mai are doi luptători, dotaţi cu ultimele implanturi născocite de Laboratoarele Ecleziastice, de care nu se desparte nici în vis. De ei se va ocupa un preot, din anturajul Papei. Iniţial el trebuia să-l asasineze pe Papa, dar în ultima clipă s-a descoperit că are un blocaj mental, peste care nu s-a putut trece… »
Iată un rahat pe care aia de la Megasensorial n-au reuşit să-l facă bici! Îşi spuse Khoba.
«Unificatorul are un adăpost subteran, asemenea unui labirint tridimensional ce-şi schimbă conformaţia în permanenţă, şi este nevoie de un cod pentru a se aşeza într-un anumit fel, pentru a permite accesul în camera interioară. Codul şi harta labirintului o vei primi de la preot. Pe el îl vei găsi după codul genetic memorat în scanner. Pentru pătrunderea până în curtea interioară şi autoapărare ai la dispoziţie un V-Tank. Armele de mână şi scannerul sunt în hardughie. Toate le vei găsi în subsolul bisericii Santi Michele e Magno. Modul de acces până acolo îl ai acum proiectat pe interfaţa. Vor urma alte informaţii»
TIMP RĂMAS 2.05 ORE
Mai avea destul timp până să înceapă tărăşenia. Se retrase sub o arcadă, în semiobscuritate. Adormi, cu senzorii de exterior în funcţiune.
Piaţa se umplu de pelerini, oameni de-ai locului sau gură-cască. Se făceau ultimele pregătiri pentru apariţia Papei.
Cineva se strecură spre el în întunericul gangului. Intră în alertă, scuturându-se de somn.
– Stai liniştit, sunt eu, Devi!
– Devi? Cine mă-sa-i şi Devi asta?
Când o văzu pricepu.
– Iarăşi? Te-am avertizat că dacă ne mai întâlnim…
– Te rog să te linişteşti. Eşti în pericol.
– Când n-am fost în pericol? De când m-am născut tot aşa o ţin. În pericole.
– Ai fost deconspirat. Cineva dintre cei care te-au angajat a ciripit. Asta am vrut să-ţi spun data trecută…
Khoba încerca să o dea la o parte. În aceeaşi clipă văzu umbre coborând din înalturi, garda lui Papa-Imam!
– Javră! M-ai tras în piept!
Tânăra se întoarse spre soldaţi ridicând mâna. Cineva descărcă o armă. Fu aruncată şi izbită de zid. O văzu cum îşi priveşte calmă încâlceala de maţe ce-i ieşea din burtă.
Khoba se răsuci, aruncându-se la adăpostul unui stâlp. O rază hipnotică îl viza.
Un fulger îl lovi, năucindu-l.
Era înconjurat. Soldaţii stăteau sub ploaia rece, cu lumina miilor de neoane reflectându-se în armurile din microfibra de carbon, privindu-l prin sistemul LIDAR.
– Eşti mort, ba nasolu’! zise unul dintre ei.
La naiba, individul din gang!
Deschise ochii la timp să vadă un pumn îndreptându-i-se spre figura. Nu reuşi să se ferească.
– Ai crezut că ne-ai scăpat? Aici suntem pe domeniul meu! Deja ţi-am curăţat locul din cuptorul crematoriului. Dar întâi o să ne distrăm niţeluş cu tine. Ce să-i faci, aşa e viaţa. Când eşti vânător, când pici de fazan. N-ai idee ce fericit sunt că te-am prins în cleşti. A meritat să stau la pândă, să mă ude apa asta de canalizare cu gust de pişat.
Vârful ţintuit al bocancului lua contact dur cu gura şi Khoba urlă împroşcând sânge şi dinţi. O parte din limba îi zburase, lăsând în locul ei o durere sfâşietoare. Încercă să se ridice dar fu izbit în cap de un pat de armă. Nu mai avea putere nici să ţină ochii deschişi. Mai un minut să rezist să se încarce împuţitul ăla de nivel special şi să se declanşeze. Numa’ de nu s-ar buşi ceva în vreun implant! Era lovit sistematic şi în ciuda faptului că diverse sisteme inhibitoare funcţionau la maxim, simţea cum rănile începeau să-l deranjeze tot mai mult.
CONECTAT AUTOMAT PE NIVEL DE LUPTĂ SPECIALĂ, NIVEL VALABIL TREIZECI DE SECUNDE:
Era un nivel ce dăduse dureri de cap celor de la Megasensorial. Înregistraseră o multitudine de parametri ai unor luptători profesionişti. De la karate şi box la wing chun, comasându-le, integrându-le într-un singur bloc memo. Nivelul intra automat în funcţiune în momentul în care la inamici se detectau “confetti”, arme neconvenţionale.
Odată deconectat, sistemul avea nevoie de cel puţin un sfert de oră pentru a se încărca.
Era o maşină de ucis. Nivelul se putea auto deconecta doar dacă toate ţintele erau anihilate înainte de termen. Şi aşa se şi întâmplă. În 6,57 secunde toţi cei cincisprezece soldaţi fură făcuţi inofensivi.:
DECONECTAT:
Când îşi reveni Khoba se sperie. Drace, dar ştiu că la faza asta programatorii nu s-au jucat!
Se apropie şi îngenunche lângă Devi, uimit de seninătatea din ochii ei.
– Cred că te doare…
– Sunt detaşată de durere. Te rog nu continua… poţi să fii liber. Putem să-ţi scoatem toate implanturile din tine…
– Iar începi? Nu stiu cine sunteti „VOI”… Nu înţelegi că sunt condiţionat? Nici Allah, oricât l-ar trece sudorile n-ar rezolva mare lucru.
– Nu-i adevărat! Fata îi luă mâna şi o strânse puternic. Credinţa în Unicul Suprem este cea mai mare forţă din Univers…
– Asta-i o mare la… Khoba tăcu brusc în momentul în care Devi închise ochii şi mâna îi căzu.
– Poate că ai dreptate, vorbi Khoba spre cer, şi se ridică… d’acum e prea târziu.
TIMP RĂMAS 1.1 ORE
La balcon începuse deja forfota. O mulţime de prelaţi ieşeau de după perdeaua grea de catifea vişinie, aruncau o privire mulţimii şi intrau înapoi. Putea observa în înălţimi patrularea neîntreruptă a gărzilor.
Intră în biserică şi, ghidându-se cu ajutorul hărţii, ajunse în încăperea subterană. V-tank-ul era construit de corporaţia Christian Dior în înfrăţire cu o firmă de computere din Somalia. Arsenalul era asigurat de cea mai mare corporaţie constructoare de armament din lume: Hattai, ale cărei imobile centrale umbreau în zilele senine Domul din Hiroşima. Sări în V-tank, înhămându-se la scaun. Când razele laser-tactile îi împresurară ţeasta şi se făcu legătura tresări involuntar. Acum el era maşinăria.
Vederea semisferică precum şi auzul direcţional îl zăpăci. Verifică rapid armamentul acroşat pe aripi şi braţe mecanice, apoi se relaxă, executând câteva respiraţii dhikr.
TIMP RĂMAS 0.67 ORE
«Atacul Destroy-erilor se va declanşa la trei minute după apariţia Papei-Iman sau, cel târziu, cu o jumătate de oră înaintea sfârşitului perioadei programată misiunii. La sfârşit vei fi cules de o navetă din piaţă»
Exact la ora zece seara sunară trâmbitele anunţând începutul slujbei.
Khoba se uită pe scanner, păi corect, de ce să-şi rişte posterioru’ când poate să-şi trimită slujitorii. Falsul Pontif îşi tăcu apariţia la balcon. Cuvântarea avea să fie transmisă în direct pe întreg Pământul prin intermediul a aproape o sută optzeci de mii de canale de televiziune, peste trei sute de mii de posturi de radio, la care se mai adăugau cele treizeci şi opt de canale multisensitive.
Khoba se foi pe scaun. Papa Profet, fă-ţi rugăciunea spre Macca pentru ultima oară.
TIMP RĂMAS 0,36 ORE
Afară izbucni un fulger globular cu o lumină electrică ce începu să reverse într-un vârtej de zăpadă carbonică. Se iscă panică, ah, da’ ăştia-s amicii mei! A început circul!
Porni.
Când apăru, făcând să explodeze acoperişul basjed-ului, se auzi un strigăt scos parcă de însăşi planeta. Puse în funcţiune refectoarele orbitoare. Acum V-tank-ul semăna cu un arici cu ţepii multicolori. Se avântă spre balconul unde clona Unificatorului rămăsese pierdută, cu privirile tulburi. Se năpusti trăgând din plin. O perdea de flăcări şi o undă sonică distructivă îl întâmpinară, destabilizându-l, ăştia nu se joacă, da’ las că au grijă ceilalţi de ei! Coborî prin breşa făcută în ziduri, apucând să vadă preţ de o miime de secundă trupul zdrenţuit al falsului Papa Iman. Puse în funcţiune infraroşiile şi scannerul. Când mai avu câteva clipe până la expirarea timpului de întrebuinţare a maşinii de luptă îl găsi pe preotul ce trebuia să-i dea codul. Era sub un copac din curtea interioară. Ateriză, V-tank-ul se desfăcu în jurul său asemenea petalelor unui nufăr. Sări jos şi din doi paşi fu lângă bărbat.
– Codul şi harta! Îi urlă în faţă, aplecându-l de guler.
Dar imediat, văzând figura panicată şi obiectul ce-l ţinea în mâinile tremurătoare, înţelese brusc ce se întâmplă şi îi smulse fulgerător memoratorul din mână. În timp ce Khoba făcea un salt fantastic, preotului condiţionat i se declanşă arma vibratorie. Tot ceea ce se afla în interiorul unei sfere cu diametrul de zece metri se transformă în praf.
– Aii, Papă-Profet! Umbli cu arme interzise!
Se ridică şi, ocolind groapa în formă de calotă, se apropie de intrarea în adăpost. În faţa uşii E.D.A. se opri o clipă şi privi la lupta ce se desfăşura peste tot în jurul său: pe pământ şi în aer. Formă codul şi intră. Chiar şi cu harta se rătăci de câteva ori în labirint.
Îl găsi pe Papa Iman rugându-se în camera de bază, Era o linişte totală, doar murmurul lecturilor audio din Bibqur’an se auzea.
TIMP RĂMAS 0,25 ORE
– Gata moşu’! Am venit să te eliberez de suferinţele vieţii.
Bătrânul se întoarse şi îl privi. Avea faţa brăzdată de riduri, ochii afundaţi în orbite, dar statura îi era dreaptă şi mişcările sigure.
– Într-un fel te aşteptam, trebuia să vină odată şi clipa aceasta…
– Ce tot zici acolo omu’?.
– Am fost dintotdeauna înconjurat de duşmani, nici în gardă nu am prea mare încredere, sunt mercenari. Am ajuns la concluzia că toată viaţa m-am zbătut să realizez un lucru pe care nu îşi dorea nimeni. Ultimii ani au fost pentru mine o luptă extenuantă pentru a nu abandona… Să nu crezi că vreau să te îmbunez vorbind aşa…
– Te asigur că gândul asta-i la fel de departe de mine ca scutecele lui Mahomed, de altfel poţi să continui, îmi place, şi oricum mai am ceva timp la dispoziţie…
– Omenirea se află la marginea prăpastiei şi nimic nu o va împiedica să se arunce în gol. Eu nu am făcut decât să întârzii cu puţin această clipă… desigur, nu am pretenţia că fără mine totul s-ar fi dus de râpă…
Papa-Profet se apropie de portretul predecesorului său, în sustentaţie pe un perete.
– El a avut dreptate. Oricât m-aş chinui, orice aş face, nu voi putea schimba cursul istoriei. Oamenii nu vor. Eu am făcut tot ce mi-a stat în putinţă. Nu îmi pare rău că până acum am urmărit o nălucă… Singura forţă din lumea aceasta, care mai are un cuvânt greu de spus, sunt Pacificatorii.
– Şi atunci de ce nu te-au ajutat? Sau de ce nu te apăra acum?
– Pentru că ei ştiu că drumul pe care l-am ales a fost greşit de la început. Eu mă amăgeam că am găsit soluţia, dar de fapt mă adânceam tot mai mult în greşeală…
TIMP RĂMAS 0,13 ORE
Khoba îşi pregăti arma.
– Ei, asta este unchiaşule. Cred că e timpul. Lasă, că pe lumea ailaltă o să ai vreme să meditezi cât cât o să ai chef.
Papa-Imam tăcu. Se îndreptă spre covoraşul de rugăciune şi îngenunche.
– Allah să te aibă în pază iar cei ce ţi-au furat copilăria să-i ardă focurile…
– Am zis gata! Khoba începu să tremure intrând pe domeniul isteriei. Fă-ţi în sula mea rugăciunea aia!
Apoi în timp ce Papa Iman se aplecă să sărute un tablou iniţiatic, îi lipi ţeava armei de ceafă şi trase.
CONECTARE:
«O făcuşi, momâie! Brava, bă acefalule! Eşti tare, ce mai! Ar trebui poate să fiu mulţumit de tine, da’ mi-aş irosi degeaba celulele nervoase. Şi-acum surpriza promisă. S-a hotărât să te scoatem din joc într-un mod care să fie în avantajul ambelor părţi. Nu te omorâm. Nu suntem animalici! Nu…Ai în cap nişte chestii care la zece secunde din momentul în care voi deconecta blocul ăsta de memorie, îţi vor provoca mici explozii în creier. Nici dracu’ dracilor n-o să poată să mai scoată ceva de la tine. Ei, ce zici? Place-ţi? Şi ca să fie mai antrenant mi-am băgat coada şi am făcut ca ultimele clipe de luciditate să le trăieşti cu instinctul de conservare amplificat de trei ori. Aşa că adio, idiotule!»:
DECONECTARE:
… ZECE…
Khoba înlemni, nevenindu-i să creadă. Răcni aruncându-se spre uşa din spatele căreia se auzeau bufnituri. Cineva voia să intre!
… NOUĂ…
Îşi dădu seama că sprijinindu-se de uşă nu va reuşi să-i oprească să pătrundă. Şi camera asta aşa de mică! Claustrofobie!
… OPT…
Panică! Să fiu calm, să fiu calm!
… ŞAPTE…
Cei de afară începură să umble la cod. Se depărtă de uşă şi descărcă arma la foc automat. Am să-i omor pe toţi! Emisiile energetice erau absorbite de materialul uşii.
… ŞASE…
Aruncă în jur priviri rătăcite, animalice. Frica întunecă mintea! Frica…
… CINCI…
Nu mai exista nici Trecut nici Viitor. Doar Prezentul: Oroare!
… PATRU…
Lovea în toate părţile, urlând. Totul devenise un coşmar, nici nu mai era sigur de realitatea celor ce se întâmplau.
… TREI…
Displayul de la intrare clipi. Afară se reuşise restabilirea legăturilor.
… DOI…
Se lăsă să cadă în genunchi într-un colţ, cu ochii măriţi de groază, aţintind uşa ce începu greoi să se deschidă.
… UNU…
Placa de aliaj de wolfram extradur se dădu la o parte şi o mulţime de soldaţi năvăliră în cameră cu armele îndreptate spre el.
… ZERO…
CUVÂNT DIN PARTEA AUTORULUI LA ÎNCHEIEREA TRANSMISIUNII
Proza a apărut în revista Jurnalul S.F. nr. 57, fiind printre puţinele proze de factură pur cyberpunk, scrisă de vreun autor român, până la acea dată. Am început să scriu la ea pe la vârsta de 20 de ani, după ce vazusem, la o consfatuire nationala de s.f., filmul Blade Runner. Mi-a plăcut enorm atmosfera şi super tehnologizarea de acolo si am visat cu ochii deschisi despre o asemenea lume.
Astfel, mi-am imaginat un Pământ în care Lumea Arabă şi-a dus până la capăt Jihad-ul, fără să văd însă în acest lucru ceva rău, ci doar o altă faţetă a unei istorii paralele. Bisericile şi moscheele au devenit Basjed-uri ( Basilica + Masjed ), iar cărţile sacre ale creştinismului şi islamismului s-au contopit în Bibqur’an. O lume in care Christian Dior face tancuri de luptă. Un melanj de filozofie hindusă si arabă. Si, ca în orice lucrare de anticipaţie, am facut invenţii: asa apărut holo-cinetogramele, un fel de tatuaje dinamice, care se mişcă pe corp, urmând anumite traiectorii şi multe alte gadget-uri. Khoba este un copil de şapte ani, parte om, parte cyborg, dotat cu un sistem de luptă rezultat în urma amestecării a tuturor sistemelor complete de luptă, şi este folosit pentru a-l asasina pe Papa-Imam. Zece de ani mai târziu am scris o urmare, intitulată Lasersharp Kid vs. Megastrike Shaolin, iar după alţi zece, am mărit lumea lui Khoba prin povestirea Când Shiva a cântat peste Pământ ©, ambele apărute în revista Helion. Partea cu micile explozii în creier am revăzut-o, 20 de ani mai târziu, într-un film din seria Mission Impossible…să-mi fi citit Tom Cruise povestirea, direct în limba romană? 🙂
La povestirea originala am schimbat doar câteva lucruri tehnice, care între timp au devenit depăşite. În rest am lăsat proza exact cu am scris-o atunci, proaspăt ieşit din armată şi cu o viziune destul de optimistă a viitorului, chiar dacă din povestire nu prea pare.
