Credit Imagine: https://www.pexels.com/photo/anonymous-person-imitating-terrible-monster-behind-window-4349902/
Conform statisticilor, constatau în 1993 Hans J. Eysenck şi Carl Sargent în „Explaining the Unexplained“, zece la sută din populaţia Terrei a trecut printr-o experienţă de extracorporalitate. În situaţii-limită – durere insuportabilă, anestezie, cazuri de comă sau moarte clinică – conştiinţa poate părăsi trupul pentru o perioadă scurtă de timp. Faptul că, în ultimul secol, s-au înregistrat un număr crescător de cazuri de moarte aparentă se datorează, evident, tehnicilor de resuscitare moderne. După reanimare, pacienţii îşi amintesc uneori episodul din „tărâmul intermediar“.
În 1944, un soldat britanic grav rănit în timpul debarcării în Normandia, a avut o asemenea experienţă:
„Mă uitam la trupul meu care zăcea pe nisipul plajei, plin de sânge, când au apărut un medic militar şi doi brancardieri. Unul s-a aplecat asupră-mi, mi-a luat pulsul, a clătinat din cap şi mi-a acoperit faţa cu o prelată. Nu sunt mort!! am încercat să strig. Doctorul le-a ordonat brancardierilor să mă ridice, apoi s-a îndepărtat. Nu puteam lăsa ca trupul meu să plece fără mine! Voiam să mă întorc, cu o intensitate pe care am resimţit-o ca pe o durere atroce.“
Cei implicaţi într-un incident de moarte aparentă străbat de obicei un lung tunel, la capătul căruia ajung într-o lumină albă, iar senzaţiile dominante devin calmul, liniştea, împăcarea. Mai departe, scenarile diferă: unii au o retrospectivă a întregii lor vieţi, alţii îşi întâlnesc rudele, prietenii decedaţi. Urmează apoi o barieră invizibilă – cea dintre viaţă şi moarte…
Biologii propun nişte motive mai prozaice pentru incidentele post-mortem decât tranziţia către o altă lume… Datorită privării de oxigen sunt active doar anumite celule din creier, creând iluzia „strălucirii albe de la capătul tunelului“. Dacă tot cortexul ar fi stimulat, toate celulele ar emite semnale, iar întreaga zonă ar părea luminoasă. Sentimentele de împăcare şi euforie sunt datorate eliberării masive de endorfină, substanţă ce acţionează ca un drog.
Explicaţia reprezintă un răspuns în unele cazuri, dar nu în toate, ignorând aspecte semnificative ale fenomenului: cei întorşi de dincolo menţionează amănunte (descrierea obiectelor aflate pe dulapuri, ce nu puteau fi văzute decât de sus, cuvinte schimbate între doctori şi asistente în timpul procedurii de resuscitare) pe care nu aveau cum să le cunoască… În 2008, Universitatea Southampton a iniţiat un studiu ce s-a desfăşurat timp de patru ani în 15 spitale din Statele Unite, Marea Britanie şi Austria. Potrivit acestuia, din 2060 de pacienţi aflaţi în stop cardiac, 330 au supravieţuit, iar 40% dintre ei au experimentat fenomenul de conştienţă în timpul resuscitării. Oricât de controversată le-ar fi interpretarea, manifestările de moarte aparentă rămân reale, iar acumularea lor statistică le face imposibil de ignorat.
Majoritatea dovezilor în sprijinul teoriei care afirmă posibilitatea separării conştiinţei de creier sunt însă furnizate de un alt tip de incidente: întâlnirile spectrale.
