În caz de alertă nu uitați să vă luați pastilele de umor!
*
Cred că s-a exagerat puțin cu vacanța de Paști. Trei zile erau mai mult decât suficiente!”
*
A patra zi de carantină. Am ieșit de la duș și m-am spălat pe mîini.
*
Dacă muncești de acasă, ai voie să-ți aduci și secretara? Că mă tot contrazic cu nevasta.
*
Spaima copilăriei era: „Scoateți o foaie de hârtie!”. Acum este: „Scoateți declarația pe proprie răspundere”.
*
Cât de greu este să stai degeaba! Abia acum îi înțeleg pe asistații social.
*
Peste tot în lume alcoolismul este considerat ca o boală. Numai la noi ești întrebat: De ce nu bei, ești bolnav?
*
Ce chestie cu „Spălați-vă pe mâini cât mai des!”. Măi nene, păi mi-o venit o factură la apă de parcă aș avea crescătorie de delfini.
*
Cred că am luat-o puțin razna, era cât pe ce să completez o declarație ca să merg de la bucătărie la baie.
*
Bine că nu a venit un virus din cauza căruia să fim obligați să stăm afară din casă.
*
Să nu-i credeți când vă spun că aveți nevoie doar de mănuși, mască și declarație pentru a merge la cumpărături. M-am dus și eu… Trebuie și bani!
Confesiunea unui bărbat însurat: „întotdeauna citesc horoscopul soției, ca să văd ce fel de zi voi avea”.
– Alo, bună ziua! Puteți să-mi spuneți cum se simte Viorica Marin?
– Ce salon?
– 109!
– Așteptați un moment (…) Asistenta spune că se simte bine, dvs sunteți rudă cu ea?
– Eu sunt Viorica Marin… De 5 zile nu a mai trecut nimeni pe la mine.
*
E a patra săptămână de când sunt cu bărbatu-meu acasă. Îmi vine să ne jucăm de-a v-ați ascunselea și să-l găsesc peste o lună.
*
De plictiseală, cred că mă voi apuca de sporturi extreme. Întâi o să o contrazic pe soacră-mea. Dacă scap, o să încerc și cu nevastă-mea.
*
În seara asta am mâncat 7 conserve. Una de pește și 6 de bere.
*
Ce ar merge bine cu o Corona? O Lyme!
*
Dacă sunt în carantină și mă bate nevasta pot părăsi domiciliul?
*
Am fost să îmi cumpăr dezinfectant și m-am întors cu un Jack Daniel’s! Erau la același preț.
În a șaptea zi de izolare la domiciliu, papagalul mi-a zis:
– Amu, vezi, mă, cum e în colivie?
*
Izolarea asta mi-a schimbat radical viața. Acum abia aștept să duc gunoiul.
*
Am pus câte o ceașcă de cafea în fiecare cameră și acum o iau teleleu prin cafenele.
*
Mi-a zis cântarul că data viitoare stă el deasupra.
*
De la o anumită vârstă mai simți fluturi în stomac doar atunci când primești mesajul: „în contul dumneavoastră s-a virat suma…”
*
Stați să vedeți după trei săptămâni de carantină, când ne obișnuim cu lenea! O să vină cu poliția să ne scoată la muncă.
*
Vasile, vecinul lui Ion merge la acesta și-l întreabă:
– Mă, ce era cu cei doi bărbați care au fost la tine mai devreme?
– Nimic, ce să fie…
– Păi am văzut că ai discutat puțin cu ei apoi au plecat nervoși și te înjurau de mama focului.
– Erau de la martorii lui Iehova, au venit să îmi explice cât de important este să îți ajuți aproapele.
– Bine, dar de ce erau asa supărați?
– Aaa, păi le-am zis că dacă tot este important să îți ajuți aproapele să mă ajute și pe mine să fac curat la porci și să sap în curte.
*
Gata, am modificat alarma casei. Acum sună dacă iese cineva.
*
Carantiniștii cer ca la TV să se dea și vremea din casă, că aia de-afară degeaba se dă.
*
Trăiesc ca un papă. Ies la balcon și fac cu mâna la oameni.
*
Din cauza închiderii saloanelor de înfrumusețare, în curând o să rămânem fără blonde.
*
I-am propus lui Iubi să ne dăm jos măștile și am descoperit că de 5 zilea făceam dragoste cu vecinul…
*
Pentru o viață sănătoasă, mutați mobila 30 de minute în fiecare zi!
*
Un tip își sună soția:
– Iubire, vreo câteva zile nu vin acasă.
– Dar ce ai făcut?
– Am tușit în autobuz, să acopăr sunetul unei bășini, și m-au băgat în carantină.
*
I-ați invidiat pe arabi. Imaginați-vă ce e în sufletul lor, izolați în casă cu 7 neveste, voi abia stați cu una.
*
Iliescu: Dacă nu stați în casă, eu o să chem minerii.
*
Apel către Jandarmerie: Umpleți turnurile alea de apă cu dezinfectant și dați pe străzi ca și cum ar fi 10 august 2018!
*
Ăștia de peste 65 de ani nu au voie afară, no, amu îi momentul să facem alegeri.
*
Acum nici certurile conjugale nu mai au farmec. Nu mai poate omul să plece de-acasă trântind ușa.
*
Și cum e acasă? Ați rupt patul sau frigiderul?
*
Cei care nu aveți cei șapte ani de acasă, o să-i faceți acum.
*
Legenda spune că, dacă nu poți să-ți faci femeia fericită, nu-l încurca pe altul.
*
Opt din zece oameni fac sex. Cei doi care nu fac suntem noi, eu, care scriu și tu, care citești.
*
– Cum îți petreci ziua?
– Păi dimineața nu fac nimic, iar după-amiaza mă odihnesc.
*
Ce au în comun căsătoria și fotbalul? Dacă nu joci bine devii rezervă, iar altul titular.
*
Hagi: Important nu e să stai în casă, important e să nu ieși afară.
*
Carantină = fiecare la nevasta lui.
*
Degeaba ai avere multă, dacă n-ai nevastă mută (proverb spus în gând).
*
Nasol cu munca acasă. Acum vede și familia cât de mult o frecai la lucru.
*
S-au închis cârciumele. La noapte, Vasluiul își declară independența.
*
Aseară s-a întors în țară și lotul olimpic de Alba-Neagra.
*
Un opozant de-al lui Putin a fost omorât de Coronavirus cu 30 de lovituri de cuțit.
*
Rusia nu a închis granițele pentru că Putin nu a hotărât încă unde sunt acestea.
*
Rusia a anunțat decesul de Corona a 2 persoane… Una a murit din cauza virusului, a doua pentru că a publicat știrea.
*
Practic, la nunta în 8, dacă ai ospătar, bucătar, fotograf, nași, dj și solistă, unul dintre miri stă acasă.
*
Cadou de nuntă: „de la nașul mare, încă o lună de izolare”.
*
Ăia nomazi, în căruțe cu coviltir, unde o să stea acasă?
*
Parcă aud peste câțiva ani înjurături de genul: Tu-ți ceapa mă-tii de copil făcut în carantină.
*
Ați numărat toate boabele de orez? Bine, vorbim peste două săptămâni, când le puneți și nume.
*
Rămân în mașină. Eu o lună în casă cu soacră-mea nu pot să stau!
*
N-am crezut în viața mea că mâinile mele vor consuma mai mult alcool decât gura.
*
În izolarea asta, am nevoie de afecțiunea unui milion de lei.
*
Poa’ să fie și ceva mai rău decât carantina. De exemplu, să ne taie apa.
*
Dacă mai dau ăștia multe ordonanțe, o să învățăm limbajul surdo-mut.
*
Spargătorii de case au declarat faliment. Ei cer ajutor de la guvern pentru ca de 5 zile nu mai găsesc o casă goală!
*
Cică se pregătesc ajutoare de stat, în bancnote din Botswana.
*
Statul român ia în calcul să prelungească starea de urgență la nesfârșit, după ce a constatat că încasează mai mult din amenzi decât din impozite.
*
Guvernul lucrează la cel de-al treilea model de declarație pe proprie răspundere. De mâine aveți nevoie de dosar cu șină…