Pe vremea aceea, când a căzut Guvernul Grindeanu, visam la o teribilă cruciadă şi scriam despre ploile de pe Strada Mare, despre miracolele din București şi despre figura legendară a celui mai vestit boxer din portul Constanța unde Mazăre era dat dispărut. Boxerul avea o sirenă tatuată pe piept şi se lua la întrecere cu hamalii din docuri. Agatha, femeia pe care o iubea, se plimba dimineaţa pe dig. Marinarii fluierau după ea şi-i făceau semne cu beretele lor. Cum o auzea, Bebe-orbul o lua la fugă şi se ascundea printre lăzile cu mătăsuri aduse din Extremul Orient. Sirenele vapoarelor scoteau sunete prelungi.
Şlepurile lăsau pe apă dungi înspumate. Pescăruşii zburau de colo, colo urmărind un sâmbure de furtună. Din ascunzătoarea sa mirosind a scorţişoară şi a piper, Bebe-orbul îmi striga înfricoşat, scuipând pe afișele electorale:
— Cerule, e chiar mama mea!
Dar mama lui murise pe vremea când uriaşul Peşte-de- sticlă eşuase pe ţărm din pricina exerciţiilor mele de magie. Boxerul tocmai înghiţise o sută de somnifere şi alerga prin visele noastre după nebuna de Agatha. În zori îşi umfla pieptul şi lovea aerul cu pumnii lui ca două pistoane. Spunea:
— Acum am găsit într-adevăr ceea ce căutam!
N-am aflat însă multă vreme ce anume. Razele soarelui pătrundeau prin ferestre schimbând forma lucrurilor. Razele de Lună bântuiau nopţile modificând realitatea. Aşa cum strălucirea uriaşului Peşte-de-sticlă ne-a schimbat vârstele.
— Luaţi seama, ne-a strigat Bebe-orbul, e de fapt o corabie!
Când au venit camioanele de la fabrica de sticlă, cerul se înroşise şi se pornise vântul.
Credit art WojtekFus
