Spiridon ne-a pus pe jeratec, a venit la Clubul Science Fiction de la noi, din localitate, rușii, cu țarul Alexandru în frunte, intraseră deja în Gara de Nord în timp ce noi ne trimiteam bezele la Bookfest cu Manolescu, Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Tănase, Eminescu, Arghezi, Dinescu, Sorescu, Odobescu, Sadoveanu, Machado, Bellow, Welles, Verne, Orwell,Coelho, Camus, Kundera, Calvino, Joyce, Pound, Salinger, Wells, Grămătici.

– Cine mama dracului mai e și Grămătici ăsta, că n-am auzit de el? s-a răstit la noi colonelul rus care era îndrăgostit de Gogol. S-aud îndată! a mai zis el săltând în șaua calului său pur sânge și foarte înfocat.

Asta e, o băgasem pe mânecă. Alde Titeașcă pusese, așa, de la el, la plezneală, un nume de prin provincie. Un scriitoraș obscur din  Buzău, văr cu Oprișan. Sau cu Mazăre. Sau cu Orban, sau cu Gâdea sau cu Băse sau cam așa ceva. Ce ne trebuia nouă acum!? De ce nu am scris noi mai departe Science Fiction?

Stăteam așa în bătaia soarelui, smirnă, dincolo de Arcul de Triumf. Tancurile rușilor fornăiau încoace și-ncolo. Treceau avioanele lor, zbârrr, de te-ngrozeau.

– Titeașcă, e grosă rău, unde-s rangerii din NATO? am întrebat pe șoptite.

– Lasă măi, Bebe, că scăpăm noi cu basma curată, n-o fi rusul așa de hain cu noi, a zis Titeașcă și el pe șoptite, tremurând ca varga.

– Ce-ți veni cu Grămătici?

N-a mai apucat să zică. Au năvălit în piață femeile de la Apaca să-i ia în tărbacă pe ruși, au venit și niște pensionari din Calafat, aduși de pedeliști cu autobuzele, au răsărit nu știu de unde și niște pompieri din Dealul Spirii și niște parapantiști din Harghita care-au zdrobit avioanele rușilor cu lovituri de bocanc. Așa, pe seară, ne-am dus să-l ascultăm pe Dan Puric, să ne mai zică ceva despre spiritul românesc, să ne râdem de el, să ne crucim, să visăm la extratereștrii și să frunzărim textele nebune ale lui Gibson și să ne dăm mari și tari că am învățat pe de rost toate romanele scrise de Ray Bradbury.

Credit art: Dopepope