Când în București se deschideau Porţile Timpului, oceanul dâmbovițean arunca, pe plajele sale fierbinţi, cadavre sticloase, aeroplane ruginite, gramofoane sparte, frigidere turtite, jurnale îngălbenite, cărţi bine umflate de-atâta umezeală, statui sfărâmate, ibrice găurite, maşini de spălat făcute ghem, tenişi jerpeliţi, prezervative făcute ferfeniţă, mănuşi de box scorojite, afişe electorale decolorate, sloganuri electorale, fluturași electorali, zâmbete electorale, autobuze electorale, butoaie dogite şi-o grămadă de alte lucruri după care bucureștenii alergau de dimineaţă şi până seara plini de curiozitate şi înfiorare.
Din când în când, bulversate fiind câmpurile magnetice, din acel întreg amalgam de forme strivite şi răsucite se năşteau felurite fiinţe politice care clădeau tuturor multă bătaie de cap. Unele erau năroade, altele îngrozitor de inteligente. Cum păreau a fi indestructibile, lumea începuse să le tolereze, să le ocolească sau pur şi simplu să le ignore. Nu se mai mira nimeni atunci când, dimineaţa, prin pâcla liliachie, vâjâia prin văzduh câte-o bicicletă argintie cu aripi de liliac şi cap de crocodil care se răstea la câte-un trecător grăbit:
- Hei, tipule, cât să fie ceasul?! S-o fi sfârșit procesul de votare?
Vitrinele din București erau pline cu acvarii feeric luminate în care pluteau politicieni de toate culorile. Erau ambalați cu gust şi purtau etichete fosforescente pe care puteai citi nişte preţuri exorbitante. Circula un zvon incitant potrivit căruia, transferându-ți matricea energetică într-un astfel de corp ai fi putut afla lucruri nemaipomenite despre politichia secretă de dincolo de Porţile Timpului.
Ba mai mult, se vorbea, ai fi putut deveni nemuritor.
Arta grafică: Adrian Chifu – Megalokumen, ARHITECTURI IMPOSIBILE – 02
