Ambrotos

Porniți redarea fișierului audio, pentru ascultarea sa în timpul lecturii.

Voi nu aţi murit încă. Dar o veţi face, într-un timp sau altul, într-un mod sau altul. Eu am murit de nenumărate ori, în toate chipurile posibile. Ucis, sinucis, de boală, de moarte bună sau avortat. Nu îmi amintesc primele mele vieţi. Ele se află într-o ceaţă din care răzbat uneori viziuni de la începuturile vieţii pe pământ. Ape întunecate în care luptam pentru supravieţuire în fiecare secundă a vieţii, erupţii vulcanice devastatoare în care moartea venea sub forma aerului fierbinte ce ardea instantaneu plămânii, furtuni ce cojeau suprafața pămânatului și mutau stânci din loc. Apoi, cu trecerea eonilor, imagini tot mai clare: animale de mult dispărute, tărâmuri de mult schimbate, feţe ale prietenilor sau ale duşmanilor. Veri secetoase în care mă lungeam pe pământul crăpat şi muream încet sau ierni glaciare în care îmi aşteptam ultima clipă, chircit în viscol, cu degetele negre şi ochii fără vedere.  Am văzut munţi ridicându-se din câmpii, apoi, după milioane de ani, coborând, transformându-se în mări abisale. Am văzut nave strălucitoare venind din cer, pe vremea când împărţeam vânatul cu cei din tribul meu, în gura peşterilor. I-am văzut pe străini descărcând aparate sofisticate, răpind oameni şi supunându-i testelor. Auzeam strigătele de oroare şi de ajutor, îi vedeam transformându-se oribil şi murind în chipuri cum numai cei veniţi din altă lume pot să le provoace. Vieţi de-a rândul am fost şi eu sclavul lor, nevoit să mă târăsc în neguri de munte, râcâind cu unghiile sau vârfuri din cremene bucăţi de piatră pe care ei, străinii, le procesau şi le trimiteau pe lumea lor muribundă. Apoi, după sute de ani, au plecat lăsând în urma lor o lume complet schimbată şi o rasă nouă de oameni, cu promisiunea că se vor întoarce. Vă spun: nimic bun sau prietenos nu vă aşteaptă printre stele. Mânând cirezi de mamuţi peste ţinuturile îngheţate ale Siberiei şi Alaskăi, am fost printre cei care au pus pentru prima dată piciorul pe continentul american, cu mult înainte de vikingi şi Columb. Am fost în armata lui Alexandru Macedon şi a lui Gingis-Han. Aducând teroare şi distrugere am invadat Europa de nenumărate ori  călare pe cai, cămile sau pe jos. Am ajuns pe insulele Pacificului în pirogi, după săptămâni de rătăcire în voia curenţilor marini, aproape mort de sete şi de foame. Am murit în mai toate războaiele lumii, ştiute sau neştiute, cu zâmbetul pe buze, ştiind că nu este decât unul dintre sfârşituri. Am fost om de rând şi rege, torţionar şi medic. Ştiu toate limbile pământului destul de bine pentru că am trăit cel puţin o viaţă în toate ţinuturile lumii.

Nu sunt nemuritor. Mor când îmi vine vremea şi renasc în alt trup, asemenea vouă. Atât doar că nu uit. Mă întrupez şi, în mod normal, memoria vieţilor trecute începe să-mi apară încetul cu încetul în minte pe la vârsta de 10 -12 ani. Atunci, de obicei, sunt internat în ospiciu sau, mai de demult, eram exorcizat sau ars. Dacă trec cu bine de etapa aceasta, încerc să ascund faptul că posed cunoştinţele a zeci de mii de vieţi. Uneori îmi reuşeşte alteori nu, şi atunci plec de acasă. Când am început să-mi dau seama de starea mea şi de faptul că ceilalţi nu erau ca mine, am fost cuprins de sentimente contradictorii, am încercat să înţeleg de ce şi cum, dar n-am reuşit, indiferent cât de mult am căutat răspunsul. Apoi am început să experimentez. Fără nici un fel de frică sau ruşine. De ce aş avea reţineri când ştiu că indiferent ce aş face şi indiferent cum aş muri, tot voi renaşte? Şi nimeni, cu excepţia mea, nu va şti ce am făcut în viaţa anterioară. Am avut vieţi când am fost sinucigaş obsedat. Am încercat cu succes să mor, în toate felurile posibile. Spânzurat, înecat, ars de foc şi de acid. M-am aruncat în prăpăstii şi m-am luat la luptă cu animale sălbatice. Am avut vieţi când nu mi-a păsat de absolut nimic pe lumea asta. Am avut vieţi când am încercat să schimb omenirea, să fac lucruri care să rămână pururea în istorie. Unele mi-au reuşit. Am început cu mii de ani în urmă să strâng bogăţii, dincolo de puterea de imaginaţie a oricui, dar nu mi-au folosit cu adevărat la nimic.

Totuşi nu sunt în totalitate aidoma vouă. Nici nu mi-aş dori. Pentru mine nu există tabuuri şi nici prejudecăţi. Cum aş putea fi credincios când eu am umblat pe pământ cu milioane de ani înainte ca voi să vă inventaţi zeii? Cum aş putea să mă supun vreunei autorităţi sau să recunosc vreuna, când am condus hoarde sălbatice peste deşerturile Africii, Asiei şi Europei? Cum aş putea să ţin cu voi, oameni, când încă din zorii civilizaţiei v-aţi crezut mai presus decât orice în Univers? Când, fără nici un pic de ruşine faţă de cei mai vechi decât voi, v-aţi proclamat stăpâni ai lumii? Pe vremea când, ştiind puterea focului din alte vieţi, încercam să vă învăţ cu el, voi fugeaţi împreună cu celelalte animale să vă ascundeţi, şi mă priveaţi cu ochii tulburi de după tufişuri sau trunchiurile copacilor. Am încercat de-a lungul istoriei să vă învăţ şi să vă arăt adevărul, dar voi nu aţi vrut să ascultaţi, vă puneaţi mâinile la urechi şi mă priveaţi duşmănos. Mă ardeati pe ruguri sau mă torturaţi, plini de inventivitate, în timp ce eu vă spuneam că oricum voi reveni. Şi reveneam. Vă supuneţi autorităţilor şi legilor şi numiţi orânduirea voastră democraţie! Din cauza religiilor voastre infantile şi plagiatoare au murit zeci de milioane de oameni, dar voi continuaţi să susţineţi cu îndârjire că ele au un mesaj divin. Divin! Înseamnă că vă închinaţi unor zei criminali şi violatori. Dacă tot aveţi plăcerea perversă să-i crucificaţi pe saltimbanci şi prestidigitatori, şi după aceea să faceţi religii pe seama lor, dacă vă îmbulziţi să-i ardeţi pe cei care vă spun că nu sunteţi singuri în Univers, şi dacă cineva pe care îi numiţi Lucifer şi Demoni îi consideraţi răi, satanici, atunci înseamnă că ignoranţa voastră voită şi dementă nu are limite şi MERITAŢI SĂ DISPĂREŢI CU TOŢII. Rolul vostru pe Pământ nu este cu nimic mai important decât cel al unei pietre, dar sunteţi prea aroganţi ca să înţelegeţi şi să acceptaţi acest lucru. Vă promit că vă voi distruge, buni, răi, tineri şi bătrâni. Am început de mult acest lucru şi nu mă grăbesc. Am o eternitate la dispoziţie, voi nu. Am milioane de ani experienţă în arta distrugerii. Mi-am pus în minte să vă rad de pe suprafaţa pământului. Nu pentru că vă urăsc, ci pentru că pot să o fac. Fiecare dintre voi are impresia că trebuie să aibă un ţel în viaţă, ceva foarte important pentru lumea sa mică şi insignifiantă, de ce nu aş avea şi eu? Să vă extermin cu propriile voastre arme: ura de rasă, de religie, de naţiune… Aveţi multe. Am să vă fac să vă omorâţi părinţii şi copiii sau să fiţi omorâţi de ei. Vă voi coborî în abisul conştiinţei, unde gândurile se transformă în pietre ce vă macină pe îndelete creierul, unde frica ancestrală vă va curge arzând prin vene. Sunt mai puternic decât dumnezeu, allah, shiva, mitra, buddha pentru că eu am trăit printre voi încă de pe vremea când pădurea reprezenta pentru voi tot Universul. Nu am nici un pic de respect pentru voi. Nu există nici un dumnezeu sau satană, nimic şi nimeni care să vă apere de facerile mele. Atât am avut de spus.