-Cum, şi?!
-Ai primit vreun semn?!
-Ce semn ?
-De la Dumnezeu! răbufni Mallory.
Ce era aşa de greu de înţeles?! Mallory se aştepta ca un tip care-l caută pe Dumnezeu să fie ceva mai… Puah! Care era calea?! Să aşteptăm să ne mântuie Dumnezeu-Tatăl sau secretul era automântuirea?! Unde se afla, în acel moment, unde, Dumnezeu?! Drumul până la el era un traseu iniţiatic?! Era povară, chin?! Prin durere ajungeai la Revelaţie ?! Ce era cu labirintul de care vorbea tipul ăsta, Adam?! O încercare?! Dumnezeu se ascundea de oameni?! Dar exista El, oare?! Sau poate că murise?! De ce?!
-Dom’le, întrebă Mallory cu jumătate de glas, cine l-a creat pe Dumnezeu?! Sau e cumva doar o melodie de blues?
-Cum cine?! se miră Adam-cel-căzut-din-cer. Dumnezeu însuşi! O ştie toată lumea!
-Da, desigur, îngăimă Mallory înroşindu-se de ruşine. Nu era blues.
-Lucrul acesta e posibil într-un spaţiu cu „n” dimensiuni. Pentru înţelegerea comună însă nu-i accesibilă această extraordinară idee!
-Da, desigur, mormăi Mallory. Ar putea fi un blues. Ai citit Gibson? Ai citit Orwell? Ai citit Marquez?
-Vorbeai de semn! spuse Adam-cel-căzut din cer. Încă nu l-am găsit. Dar poate simplu fapt că pot traversa după dorinţă Porţile Timpului e un semn. Recunosc, am dat peste nişte fundături. Dar nu renunţ. Trebuie să fie un blues în toate, un blues science fiction, vălurit și văluritor, așa ca în Star Wars…
-Da, desigur, aprecie Mallory frecîndu-şi palmele. Dar, spune-mi, ce speri?! Ce vrei cu bluesul ăsta? Și de ce-l legi de science fiction?
-Cum adică?!
-Presupunînd c-o să-l întîlneşti pe Dumnezeu, ce-O să-l întrebi?! Dacă știe să cânte blues?
-Nu fi naiv, eu voi fi cel întrebat!
Mallory nu se aştepta la un asemenea răspuns. Ce-ar fi putut să-l întrebe Dumnezeu pe el, un biet poliţist din Monte Carlito?! Nici nu voia să se gândească. La Dumnezeu trebuiau să ajungă tipi care aveau ceva de spus. Lucruri de profunzime. Să povestească despre încercări grandioase, despre opere nepieritoare, despre evoluţii magnifice. Dar el ? Să se plângă că o viaţă întreagă mardise curviştine şi descreieraţi?! Că turnase plumbi cu nemiluita în curul unor ticăloşi?! Oh, nu! N-ar fi suportat urechile lui Dumnezeu! Şi Mallory se întrebă amuzat daca El avea într-adevăr urechi sau nu cumva sunetele şi imaginile intrau direct în El prin pieliţa magnetică ce-i proteja, fără îndoială, matricea-energetică primară.
Credit art: Anastasia by Kastep.
