Fascinația față de vampiri a fost popularizată în literatura europeană din secolul al XIX-lea de poeți precum Johan Wolfgang Goethe și Lord Byron, reflectând interesul perioadei romantice pentru fantezia supranaturală. Una dintre primele referiri la vampiri în proză este atribuită lui John William Polidori, care, într-o ediție din 1819 a revistei New Monthly Magazine, a publicat narațiunea The Vampyre – A Tale, care este acum considerată prototipul genului modern al literaturii despre vampiri.

În narațiunea sa, Polidori schițează portretul vampirului arhetipal: frumos, fermecător, fascinant și înzestrat cu puteri întunecate, care îl ajută să-și seducă victimele și să-și îndrepte voința spre scopuri sinistre. Acest model a fost folosit în numeroase texte literare și mai târziu a fost acceptat ca o „normă” în jurul căreia a fost creat un set de trăsături ce caracterizează vampirii, atât în filme cât și  în alte specii ale culturii populare. Cu toate acestea, renumele lui Polidori a fost depășit de cel al lui Bram Stoker și al romanului său din 1897, Dracula.

Romanul lui Stoker este probabil cel mai renumit exemplu de ficțiune vampirică, o narațiune care, până de curând, a servit drept model pentru alte texte de acest gen. Spre deosebire de reprezentările est-europene ale vampirului, personajul Dracula creat de Stoker seduce prin farmec aristocratic și maniere. Aceste caracteristici l-au transformat rapid într-unul dintre cele mai fascinante personaje fictive din istoria groazei. Secolul al XX-lea a adus zeci de versiuni cinematografice ale lui Dracula, în care se poate observa o transformare surprinzătoare a personajului principal.

https://ok.ru/video/1701783538187

În filmul Nosferatu: O simfonie a groazei (1922) a regizorului expresionist german FW Murnau, Contele Orlok (Dracula, interpretat de Max Schreck) este descris ca o creatură rece și calculată, lipsită de emoție umană, urmându-și instinctele naturale. Această ecranizare introduce, de asemenea, unele dintre cele mai recunoscute coduri vizuale, simboluri și imagini ale genului horror. Nosferatu este prezentat ca o figură grotescă, cu corpul distorsionat, cu fața palidă, cu ochi morți, cu dinți și unghii ce par a fi cu colți și gheare de  prădător, evocând astfel un sentiment copleșitor de dezgust și frică. Toate acestea lasă publicului puțin loc pentru compasiune sau identificare cu personajul principal.

În versiunea lui Tod Browning, Hollywood  1931, Dracula interpretat de Bela Lugosi nu mai este doar un cadavru înfricoșător, care se întoarce la ruinele unui castel abandonat. Este un aristocrat frumos, atrăgător, cu maniere rafinate. Acestea sunt atributele fizice, pe lângă puterea vampirului de a-și hipnotiza victimele, care duc la sentimente de simpatie, chiar la identificarea publicului cu acesta.  Din punct de vedere moral, faptele lui rămân intrinsec greșite în raport cu sensibilitatea umană. Cu toate acestea, Dracula interpretat de Lugosi rămâne o „creatură a nopții” abominabilă și un afront adus naturii, în ciuda carismei sale incontestabile.

De-a lungul deceniilor, peisajul filmelor horror cu vampiri este dominat de identitatea celui mai faimos vampir din istorie. O schimbare vizibilă a modelului apare în versiunea din 1992 a lui Francis Ford Coppola, în care Dracula dobândește numeroase trăsături umane, dezvăluite într-o serie de circumstanțe tragice, care îi justifică transformarea într-un vampir și acțiunile sale. Vlad Dracula (Gary Oldman) se întoarce acasă după un război victorios împotriva turcilor, însă descoperă că soția lui iubită (Winona Ryder) s-a sinucis după ce a primit informații false despre moartea sa. Cuprins de disperare, Dracula renunță la Dumnezeu și promite să jure supunere față de forțele întunericului, dacă îl vor ajuta să răzbune moartea soției sale. Secole mai târziu, el crede că reîncarnarea soției sale este logodnica unui tânăr om de afaceri, care îl vizitează în castelul din Transilvania. Convingerea lui Dracula conduce la o serie de evenimente în care îl vedem descris nu numai în rolul familiar al contelui frumos, supranatural, ci și ca un războinic crud și romantic, tragic, în căutarea disperată a unei iubiri pierdute de mult timp. Acțiunile sale sunt, prin urmare, conduse și temperate, atât de natura vampirică, cât și de sentimentele sale „înnăscute”. Cu toate acestea, spre deosebire de predecesorii săi, Dracula lui Coppola niciodată nu pune la îndoială identitatea sa de vampir; nici nu se luptă cu instinctele sale. Viața și alegerile sale sunt numai ale lui. Datorită acestei dimensiuni romantice, publicul poate să empatizeze cu personajul, percepându-l ca un erou tragic și romantic.

În adaptarea din 1994 a romanului lui Anne Rice Interviu cu un vampir se intensifică latura „umanizată” a vampirului. La prima vedere, narațiunea este structurată după modelul clasic. Un tânăr afectat de moartea prematură a fratelui său este mușcat de Lestat (Tom Cruise), un vechi vampir care îl vede pe Louis (Brad Pitt) ca posibil partener. Cu toate acestea, în curând, Louis devine chinuit de dileme morale care nu sunt împărtășite de „maestrul” său, Lestat. El își păstrează sensibilitățile umane, în mod special, umanitatea, precum și un puternic simț al moralității și al codurilor de etică. El se percepe ca o fiară și se răzvrătește prin nevoia lui de a se hrăni cu carnea umană. Cu toate acestea, încercările sale de a se hrăni doar cu  sânge de animal nu reușesc, iar personajul este lăsat să mediteze la lipsa de obiectivitate a vieții sale și a urii sale de sine. Perspectiva lui se schimbă radical odată cu introducerea Claudiei (Kirsten Dunst), o fetiță de cinci ani, transformată într-un vampir de către Lestat, pentru care Louis dezvoltă sentimente părintești. Cu timpul, Louis și Claudia îl părăsesc pe Lestat și viața superficială, primară-instinctuală, pe care o reprezintă acesta, căutând o existență mai profundă. Totuși, în cursul povestirii, Claudia este ucisă și, după multe decenii de singurătate, Louis începe din nou să se transforme într-o creatură sfâșiată de dileme umane.

Interviul cu un vampir dărâmă mai multe  convenții ale povestiri vampirice tradiționale. În primul rând, vampirii sunt, prin natura lor, creaturi solitare, incapabile să îmbrățișeze orice fel de relație afectivă. Cu toate acestea, universul vampirilor prezentat în filmul lui Neil Jordan este plin de relații complexe: Lestat caută un tovarăș și, în cele din urmă, devine cu adevărat atașat de Louis și Claudia; comunitatea vampirilor de la Paris este ierarhică, bine organizată, subterană; relația dintre Louis, Claudia și Lestat are o natură familială. În cele din urmă, atât Louis cât și Claudia ajung să își urască natura vampirică și stilul de viață de care nu reușesc să scape. Louis este simbolul unui vampir nefericit, ceea ce semnalează o schimbare semnificativă în percepția speciei vampirilor, precum și o tendință crescândă de a romantiza personajele vampirilor și de a reinterpreta legendele tradiționale.

În versiunea filmului Twilight (2008-2012), bazat pe romanul lui Stephenie Meyer, întâlnim o familie de vampiri legată nu de sânge, ci de imperative morale. În Carlisle Cullen (Peter Facinelli), un tată a cinci copii „adoptați”, găsim primele încercări de a caracteriza vampirul, luptând activ cu natura vampirică. Fiul unui preot care vânează creaturi supranaturale, Carlisle se transformă într-un vampir. Înspăimântat de ceea ce devine, el se hotărăște să țină o dietă „vegetariană” și să lucreze în serviciul oamenilor ca chirurg. În cele din urmă, Carlisle construiește o comunitate vampirică guvernată de codurile de moralitate și de regulile stricte, fără sânge; și reușește să aibă o existență descrisă de Brendan Shea ca „paradigmă a vieții semnificative”.[1]

Cel mai tânăr fiu al lui Carlisle, Edward (Robert Pattinson), este un personaj idealist, byronic, care se îndrăgostește de o ființă umană, Bella Swan (Kristen Stewart). Edward se consideră el însuși un monstru, lipsit de suflet și umanitate și, prin urmare, pentru totdeauna blestemat. Această convingere îl împiedică să îndeplinească dorința prietenei sale de a fi transformată într-un vampir: un act care, în opinia lui Edward, ar fi o crimă împotriva vieții ei și o condamnare la o eternă „non-existență” de nemuritor. Este aprecierea experienței umane și o credință puternică în drepturile morale și greșelile care determină alegerile lui Edward. Relația lor este, însă, destinată unei sorți diferite și, pe măsură ce acțiunea se desfășoară, Bella devine un vampir din necesitate atunci când existența sa umană este pusă in pericol.

Personajele seriei TV The Vampire Diaries (2009-) se confruntă cu probleme similare. Elena Gilbert (Nina Dobrev), o studentă de liceu din orașul Mystic Falls, se implică într-un triunghi amoros cu frații vampiri Salavatore, Stefan (Paul Wesley) și Damon (Ian Somerhalder), care se îndrăgostesc de ea. Elena se dovedește a fi descendentă a lui Katherine Pierce (Nina Dobrev), o dragoste reciprocă a fraților încă din 1864. Katherine i-a transformat pe Stefan și pe Damon în vampiri după ce i-a făcut pe fiecare dintre ei să creadă că sunt dragostea vieții ei.

Viețile celor doi frați vampiri sunt diferite. Ca nou-născut, Stefan devine un vânător crud numit „Ripper”. Mai târziu, el este învățat să-și controleze pofta de sânge de un prieten care îl convinge că a fi vampir înseamnă mai mult decât viața sălbatică pe care a dus-o până acum. Stefan „își recapătă” umanitatea și, asemenea lui Louis și Cullen, se hotărăște să se hrănească cu animale. Odată cu recăpătarea umanității, el începe să-și aprecieze acțiunile prin prisma moralității umane. Damon, pe de altă parte, vine să se bucure de deliciile vieții sale noi, adaptându-se naturii sale de vampir și îmbrățișând instinctele vampirice.

În ciuda alegerii unor căi diferite, există o legătură frățească între Salvatores, care coordonează din nou acțiunile lor. După convertirea sa, Stefan se transformă într-un domn de modă veche, ghidat de morală, având puterea de a discerne clar între bine și rău. El este conștient de cât de ușor este să traverseze linia dintre umanitate și bestialitate și, prin urmare, se hotărăște să îmbrățișeze „partea bună”. Damon, totuși, se dovedește a fi un caracter oarecum ambiguu. În mod inexplicabil, ticălosul frumos se dovedește a fi mult mai complex pe parcursul filmului. Chiar dacă își recunoaște în mod deschis atracția față de partea întunecată și refuză să se abțină de la a bea sânge uman, el prezintă multe tendințe umane.

Vampirii din The Vampire Diaries au posibilitatea de a alege pentru ei înșiși. Ei pot decide să pornească sau să oprească latura lor umană. Oprirea înseamnă evitarea oricăror inhibiții sau restricții, dar și dispariția sentimentelor de iubire, ură, durere și dezamăgire, ceea ce face viața mai ușoară. Cu toate acestea, în pofida manifestărilor de violență, acțiunile lui Damon par să fie, în multe cazuri, guvernate de un sentiment de loialitate și de respectare a codurilor morale. Acest lucru este clar atunci când vine vorba de oamenii pe care îi iubește. În ciuda disprețului, el simte blândețea lui Stefan, îl privește și îl apără de dușmanii săi obișnuiți. Natura lui umană, de asemenea, este pusă în lumină în relația sa cu Elena care, la fel ca Katherine, la început îl alege pe Ștefan în locul lui Damon. Deși Damon suferă că istoria se repetă, respectă alegerea Elenei. În cursul narațiunii, afecțiunile fetei sunt transferate lui Damon, care îi prezintă valorile umanității sale. El devine simbolul unui  adolescent superman modern; un om iubitor, pasionat, aventuros, interesant – chiar și un pic periculos uneori – însă loial față de cei pe care îi iubește.

Vampirul contemporan evocă ideea unui supererou: echipat cu forță, viteză, cu o viziune pe timp de noapte, o frumusețe aproape irezistibilă și cu abilități speciale. Atât familia Cullens, cât și Salvatores pot să se abțină de la consumul de sânge uman, iar uciderea oamenilor este o chestiune de alegere pentru ei. O altă schimbare față de modelul original al lui Dracula este căutarea unei experiențe comune. Vampirii moderni nu mai sunt creaturi solitare. Ei aleg să trăiască în comunități bazate pe linii de sânge și legături de prietenie; ceea ce constituie o trăsătură umană.

În conformitate cu miturile și legendele populare, Edward Cullen are convingerea că vampirii sunt, prin natura lor, lipsiți de suflete. Prin urmare, indiferent de modul în care se conduce el însuși, el nu poate acționa niciodată în întregime uman. Problema umanității și a identității umane este un element crucial în viața sa. În mod similar, motivul se întoarce în The Vampire Diaries. Vampirii din Mystic Falls își pot „opri umanitatea”, adică sufletul, care le dă posibilitatea de a bloca o parte a naturii lor și de a alege cum ar dori să se manifeste: fie ca un vampir condus instinctual, fie ca o ființă cu sensibilitate umană. Pentru vampirii din Twilight, situația este mult mai complicată, pentru că nu sunt înzestrați cu o opțiune „om-vampir” la îndemână. Ca și în cazul oamenilor simpli, ei se confruntă cu întrebări morale și sunt forțați să trăiască o eternitate cu deciziile pe care le iau. Umanitatea este, prin urmare, o alegere în ambele cazuri. „Sunt un monstru”, spune Edward într-o conversație cu Bella. Cazul este similar pentru frații Salvatore; în timp ce umanitatea lor este oprită, sunt capabili de fapte groaznice. Cu toate acestea, identitatea umană și natura vampirică par să se împletească în cazul personajelor vampirice contemporane.

Fascinația față de cinematografia horror și față de natura personajelor  din filmele anilor 1930 poate fi privită ca un ecou artistic al perioadei Great Depression. Personajele supranaturale precum vampirii, monstrul lui Frankenstein și alții pot fi, în mare parte, considerați creaturi lipsite de dileme morale și de întrebări legate de identitate. Ei au simbolizat vremurile lor și au subliniat incertitudinea dureroasă a viitorului. Așa cum am arătat mai devreme, imaginea cinematografică a vampirului s-a transformat cu timpul, dobândind tot mai multe trăsături umane cu fiecare deceniu. Nașterea unui nou vampir „bun” în anii 1990 a culminat în prima decadă a secolului al XXI-lea, dând naștere ideii extrem de atractive a „speciilor perfecte”: combinarea puterii și imunității ființelor supranaturale cu puritatea și bunătatea la care oamenii aspiră. Fenomenul vampirului modern și încercările de a-l interpreta au fost reprezentate la un nivel nou, metafizic. Personajele vampirice determină publicul să reflecteze asupra unor întrebări existențiale, cum ar fi semnificația vieții și a morții, alegerile morale și consecințele acestora și valoarea individului. Un vampir post-milenar „umanizat” combină caracteristici supranaturale, cum ar fi forța și nemurirea, cu trăsături umane precum dragostea, compasiunea, etica și respectul pentru moralitate. Un vampir „bun” al cinematografului și televiziunii din secolul al XXI-lea exprimă, prin urmare, o reflectare a viselor umane și a dorinței de perfecțiune, o viziune cavalerească de onoare și virtute combinate într-un corp indestructibil și veșnic tânăr.

Claude Kappler răspunde la întrebarea de ce iubim horror-ul cu  afirmația că vampirul fascinează, deoarece prezintă o imagine puternică a omului contemporan.[2] Analiza critică a lui Kappler vizează corupția naturii umane, simbolizată prin  trăsături vampirice negative. Cu toate acestea, numeroși vampiri din filmele secolului al XXI-lea sunt creaturi multidimensionale, ghidați atât de dileme de natură etică, cât și de loialitate față de codurile comunității lor. Drama personajelor constă, prin urmare, în dualitatea naturii lor, combinând un vampir și o identitate umană într-un singur corp.

de Magdalena Grabias

 

Traducere din limba engleză  de Marius-Mircea Crișan

 

Bibliografie:

 Gemra, Anna. Od gotycyzmu do horroru. Wilkołak, wampir i monstrum Frankensteina w wybranych utworach, Wrocław: Wydawnictwo Uniwersytetu Wrocławskiego, 2008.

Shea, Brendan. “To Bite Or Not To Bite” în Rebecca Housel şi J. Jeremy Wisniewski (ed), Twilight and Philosophy, New Jersey: John Wiley & Sons, Inc., 2009.

 

[1]  Brendan Shea, “To Bite Or Not To Bite” în Rebecca Housel şi J. Jeremy Wisniewski (ed), Twilight and Philosophy, New Jersey: John Wiley & Sons, Inc., 2009, p 87.

[2]  Claude Kappler, citat în Anna Gemra, Od gotycyzmu do horroru. Wilkołak, wampir i monstrum Frankensteina w wybranych utworach, Wrocław: Wydawnictwo Uniwersytetu Wrocławskiego, 2008, p 245.