Meduzele? Viteză de reacţie în literatura Science Fiction. Timp de expunere. Coduri secrete. Curaj. Antropologiile imaginarelor. Gramaticile abisale. Psihologie nonconvenţională. Artă Militară. Obiecte Ficţionale. Filozofice de toate felurile. Metodă şi NonMetodă. MetaComunicare. Arta Discursului. Deprecierea textuală a fiinţelor. Război şi NonRăzboi. Era Complexităţii. Magia Imagologică. Profesioniştii. Ce e Meduza? Oooooo, Academiile Auguste vor sări de poponeaţă-n sus pentru că e depreciată disciplina. A murit Canonul. Dar e numai al lor? Aşa cum politica tradiţională îşi dă duhul, Meduza este eliberată de sub tirania prăfuită şi augustă a Academiilor. Augusta Oficială de pretutindeni încearcă disperată să conserve Instituţiile Secolului XX dar ele sunt moarte. Sunt nişte caricaturi idioate care se chinuie să mai palpite când de fapt ele sunt în deplină moarte clinică. Meduza răstoarnă Înţelesul Lumii. Primul este doar o Ipostază şi nu Unicul. Cel Mai Înalt e o Ipostază şi nu Singurul. Cel mai deştept, e şi asta doar o Ipostază Science Fiction. Cel mai îndreptăţit, aidoma. Da, Academiile, închise în ele, trufaşe, prăfuite şi insipide se prăbuşesc în timp ce Universul Vălurit se ridică în bătaia soarelui. Instituţiile Secolului XX sunt duse la gunoi dar potentaţii, şcoliţi în ieslea colectivismului idiot nu vor să se lase bătuţi măr de Valul Schimbării, udaţi până la piele, meduzaţi, văluriţi. Slugoii şi slugile, copii de casă, măsluitorii Istoriei de toate felurile tot încearcă, hilar, grotesc, funambulesc să mai salveze câte ceva, furând pe ruptelea, stropind cu florile moarte ale secolului XX cu un soi de evlavie cernită şi leşinată. Burlesc. Bombastic. Carnavalesc. Secolul XX moare în sfârşit iar copii lui netrebnici încă îşi tocesc degetele pergamentoase prin dosare puturoase neînţelegând ce li s-a întâmplat, cum de au vieţuit în mocirla plină de sudoarea fiinţei muncite de ideologii fantomatice, vampiroidale fiind de fapt nişte Cadavre De Lux. Vampirismul Ideologic al secolului XX se preschimbă încercând să-şi găsească un trup nou. Dar nu poate. Chiţăie. Suduie. Urlă. Răcneşte. Plânge. Se boceşte. Glugile secolului XX se furişează în catacombe dar lumina, lumina, care are de fapt mai multe viteze, le arde. Profesioniştii construiesc Meduza pe potriva provocărilor, pericolelor, nebuniilor şi zăpăcelilor dintr-o epocă pe care nimeni n-a gândit-o vreodată şi care s-a dat pe sine la iveală când ne aşteptam mai puţin. Noua Gnoză. Era Complexităţii. Socialismul? Vai, e în putrefacţie. Liberalismul, vai e în putrefacţie. Conservatorismul e ridicol. Capitalismul? A existat vreodată? Revoluţia? A existat vreodată? Ridicola idee de Evoluţie? A existat vreodată? Aninarea în Darwinism? Oooo, colectivismul speciilor în toată splendoarea! Şi totuşi Istoria nu s-a sfârşit. De ce? Iată o întrebare stranie, nebună, zăpăcită! De ce nu se sfârşeşte istoria odată cu secolul XX?!
Credit art: CobraVenom
