Grass și Marquez la București! Citesc la repezeală Un veac de singurătate….O carte uriașă… Frumos scrisă, de neuitat…Excepțională… Magică…. aproximativ tristă și teribilă… Mare vânzoleală. Guvernul Grindeanu, vezi bine, pus într-o situație jenantă. SRI n-a știut nimic. SIE, nici atât. Niște bătrânei din Parcul Ioanei erau însă bine puși la punct de vedere informațional, știau pe de rost și Toba de Tinichea și Marea Timpului Pierdut.
Parlamentul a cam sfeclit-o, Uniunea Scriitorilor n-avea nici o treabă. Noi ne-am dus ca la iarmaroc până la Otopeni să vedem ce și cum. Firea era și ea acolo că o chemase nu știu care, că se spărsese nu știu ce țeavă sub asfalt.
Era și un domn cultivat, cu barbișon care știa să recite din Arthur Rimbaud, binișor.
Acu’, ce să vezi? Grass și cu Marquez au coborât din avion și i-au hipnotizat pe cei de la paza portului și pe vameși și pe sticleții acoperiți care se tot dădeau artiști sub înfățișarea unor taximetriști, femei de serviciu, afișe electorale, guri de canal, alte alea.
Noi am întrebat în naivitatea noastră seculară unde-s microfoanele, unde e presa, unde-s televiziunile, unde sunt blogării și facebuciștii. Nu erau.
– Du-te tu mai în față, să le zici ceva, băi, Gore.
– Măi…
– Hai, du-te…că ne facem de rușine în întreaga lume….
Gore s-a dus dar s-a cam fâsticit, o să iasă mare tevatură politică, să vezi, se supără și Germania și Columbia și Mexicul pe noi, ce să mai zic de Statele Unite ale Americii!?
Până la urmă nu erau nici Gras, nici Marquez. Era unul de la PSD și unul de la PNL, niște europarlamentari întorși de la Paris, de la cumpărături.
– Lasă măi, că poate vin ei până la urmă….
Ilustrația grafică: Adrian Chifu
