Piramida lui Keops nu vorbește despre lucrul cel nou. 2 521 000 m cubi de piatră. Dar e chiar piatră? Piramida lui Keops, în sensul ei piramidal, foloseşte gramaticile fundamentale şi instrumentează evenimente construind sarcini istorice pentru personaje sau pentru evenimente. Unele dintre ele se regăsesc, ce amuzant, în istoria recentă, scriu plini de sârguinţă martorii torinezi. Personajele şi evenimentele sunt reale, inele rotitoare în corpul aparenţei, în corpul acestei ciudate alcătuiri care o vârstă de invidiat, de 43 de secloe. Un magician poate construi istoria nefiind un prestidigitator mărunt sau un şarlatan. Anvergura construcţiilor este uluitoare şi cu un exerciţiu temporal privit ca un raport de infinit. A construi evenimente istorice nu e asemenea exerciţiului politic al partidelor, asemenea misiunilor serviciilor secrete sau asemenea falselor disidenţe construite în pripă de filfizoni şi de neputicioşi care-şi reclamă banalul exerciţiu filozofic a fi puseu gramatical fundamental. Nu critic discursul lui Plastos din Galeea, al lui Aristoban din Tulule, al lui Hegalos din Taklamakan, al lui Wooda din Gastobanian sau Kaman din Bankusai, nu găsesc de cuviinţă să-l critic pe Wawtosky din MaunaLao sau pe ElalBelal sau pe Abu Kadâr, pe globalişti sau pe conservatorii din Askopnias, pe moladorul din Gateea sau pe mujahorul din AbJavabaal sau pe gurumerul din Timbo Bato sau din Gizeh şi e greu să nu intru în rezonanţă cu argumentul fiinţei pentru că strădania e să depăşim simpla deschidere, să depăşim conceptul de eliberare. A te elibera? E fals. Nu suntem prizonieri pentru că nu suntem. Dar credem că vedem Piramida lui Keops aievea. Altul este raportul de adevăr. Nu sunt filozof. Nu sunt expresia ocultelor desuete, nefiind aservit obedienţei, nu sunt autodidact prăfuit din Gutumbe, nu sunt un rătăcit al culturii instituţionalizate din Hataala, nu sunt un transfug din Beauburg, nici ratat intelectual cu ştaif sosit din Tahla, nu sunt un tobă de carte aterizat pe seară din Wangaala dar nici venetic din Tima burduşit de tomuri filozofice care debordează, nu sunt un oarecare efect de lectură al literaturilor din Fassala, Fossa sau Feesa sau Gizeh. E straniu, e periculos, e sublim dar şi tragic să te gândeşti a fi un nefiind instrumentat potrivit unor gramatici care funcţionează sau fiinţează în absenţa ta care, pentru tine, e chiar prezenţa. Tocmai de aceea, necunoscutule intrigant, eşti un fiind al acţiunii, al misiunii! strigă lectorii din Tulule, semn că stau cu ochii pe mine încă de la începutul începuturilor acestui ficţional. Misiunea este în corpul miracolului care ar putea fi exerciţiul gramaticilor fundamentale. Stăpânirea verbului sau a metaforei, logica augustă, referenţialitatea sunt tot atâtea bagatele duminicale. Nu sunt ofiţer în serviciile secrete deşi sunt un spion abil şi periculos al universului plin de universuri. Limbajul? Cât risc! Ce pericol! Limbajul e o stare textuală a universului plin de universuri. Un univers vălurit, nicidecum piramidal. Atunci ce este Piramida lui Keops? Tot viul nu este altceva decât o enciclopedie în funcţiune sau în fiinţare. Viul fiind enciclopedie tinde prin fiinţare sau funcţionalitate să devină o totalitate. Acesta fiind lucrul cel nou. Necunoscutul intrigant e de fapt ceea ce nu cunoaştem despre maiestuosul orgasm, despre mantia înstelată, despre membranele magnetice, e tocmai ceea ce ne intrigă, strigă Pitoşkin, sau nu e Pitoșkin, e Troțki sau poate Umberto Eco, sau poate Marele Inițiat, sau poate Maestrul cu Grad Înalt sau poate un zidar necunoscut, pur și simplu, sau poate un extraterestru, așa strigă Pitoșkin, personajul meu mereu văluritor, inelându-se în corpul Bobolinei care, la rândul ei, se inelează în corpurile fiinţelor fabuloase care s-au născut din vulcanii noroişi de lângă TaklaMakan, aceştia din urmă fiind palpitul plăcerii pus la cale de Puţişoarele Vesele din Nottingham încă de la începutul începuturilor acestui ficţional vălurit. Căci Imaginația, vălurită de Piramida lui Keops, de energiile ei ascunse, de sensul ei piramidal care ne scapă printre degete, Imaginația ne joacă feste. Totalitatea nu este un finit deşi formele enciclopediei îşi doresc finitul care poate reprezenta ecuaţia unică aşa cum domnişoara Margareta sfâşie cortina înstelată încercând să afle adevărul întreg. Dezvăluirea lui unu, adevărul întreg. Magia este aparenţa totalităţii și cheia întregii povești al cărei personaj enigmatic este Piramida lui Keops. Experienţă şi metafizică, exerciţiu şi revelaţie. Magia în puterea căreia mă aflu de la bun început este un vălurit. Privit cu îngăduinţă,teamă şi cumpătare ar putea fi un dublu dăruit dihotomiei în exerciţiul ei, în fiindul ei.
Credit art: Alex Ruiz
