Mă călătoresc prin Antile. Pitoșkin mă zărește pe puntea vasului, se ține după mine, vrea morțiș să-mi citească o nouă recenzie. Stai să-ți citesc, citește-mi zic și el îmi citește cam așa:

Talentatul scriitor Doru Ciucescu ne surprinde cu noua sa carte File din istoria șoptită a românilor, Volumul 1, publicată de Editura Gunivas, Chișinău, 2015. O carte emblematică pentru aceste vremuri pline de întrebări, de căutări, de lovituri de teatru.Doru Ciucescu deschide un drum, face o corecție necesară într-o lume bântuită de fantasme, de intrigi politice, de varii interese, de utopii fără de margini, de proiecte  istorice fanteziste generate de mințile umane destrăbălate, dezorientate, însingurate în fața măreției universului, de necuprins. Dar atitudinea mi se pare chestiunea fundamentală a demersului său, cheia de boltă a tuturor lucrurilor scrise de el și adăugate cu pasiune marii biblioteci a lumii. O abordare curajoasă. O sfărâmare de idoli. O pulverizare de mituri îndoielnice. Stai, Pitoșkin, zic eu căscând gura dup sirene, zici sfărâmare de idoli? Da zice Pitoșkin, se sfărâmă idoli. Reîntoarcerea către rădăcinile reale, chiar dacă. Acest chiar dacă e esențial în literatura și documentaristica scriitorului Doru Ciucescu. Chiar dacă vă enervați, chiar dacă nu sunteți de acord, chiar dacă vă e frică de adevăr, chiar dacă vă aflați pe un drum greșit. Doru Ciucescu nu se teme de chiar dacă. Îl conturează. Îl definește. Îl inserează printre actele noastre cotidiene. Știe că nu ne place. Știe că suntem comozi. Știe că suntem bântuiți de conservatorism. Tocmai de aceea, el taie bărbătește nodul gordian, restituind un adevăr posibil, greu de înghițit, greu de digerat. dar fără adevăr nu putem trăi sau am putea trăi murind. E un mesaj clar, tăiat adânc în carnea realului. Timpurile, peste care Doru Ciucescu aruncă un văl de lumină, sunt dure, de neînțeles uneori, bântuite de umbre și de teroare. Sunt timpuri de orbecăire istorică în care actorii se dovedesc a fi prea mici pentru provocarea tragică a destinului. Sunt timpuri de restriște în care seva adâncurilor ființei se oprește, îngheață… Odată cu ea, răsuflarea, bătaia inimii, ritmul vieții, sănătos, stenic, optimist.Impresionanta cascadă de informații te amețește, te scoate din adăpost, te jertfește largului, întrebării și interogației. Nu ai scăpare. Ieși din ale tale, pagină cu pagină. Te întorci, oarecum speriat. Poate n-ai înțeles bine? Acum înțeleg, Pitoșkin, uitându-mă după albatroși. Arunci o privire înainte. Te întrebi alături de actorii tragicului românesc, care o fi rostul meu?! Citindu-l pe Doru Ciucescu e ca și cum te-ar arde pe dinăuntru un foc, e ca și cum te-ar da valurile peste cap, dincolo de țărm. Nu e nici un far în preajmă. Nu e nici o mână întinsă, nu înafară e mântuirea ta. Dar vrei tu să fii mântuit? Poate că ar trebui să ne privim în oglindă după fiecare pagină citită. Am zări, cumva, în străfundurile noastre, un palpit, o licărire, o ființă răzbătând. În iureșul adevăratei și crudei istorii, ființa rătăcește de nebună, se agață cu disperare de un adevăr al ei, numai al ei. Ființa încearcă să descopere un sens al ei, indefinit, ilizibil la prima vedere. Dincolo de cifre, evenimente, documente, Doru Ciucescu străluminează asupra sensului vieții, viața misterioasă, tumultuoasă, înnebunitoare. Ce animă oare atâtea suflete orbecăitoare prin întâmplări apocaliptice, trucate, fardate, re-vospite de augusta oficială preocupată de sinele ei pervers, grotesc, dedat neantului și fără-de-rostului?!Ar părea că nu are final și nici finalitate acest demers. E de fapt constructul bărbătesc al unei atitudini. Atitudinea, spune Doru Ciucescu în paginile sale, e suprema încercare. E mai mult decât un examen. E o chemare către fundament. E o străluminare necesară, obligatorie, vitală, nicidecum panaceu universal. Pusă față în față cu istoriile adevărate, despovărate de ideologie și de partizanat, ființa are o șansă. Ea se poate exprima printr-o atitudine, își poate redefini sensul existenței. Sensul existenței, Pitoșkin? Da, tocmai asta, zice Pitoșkin dispărând subit într-o trombă marină către nicăieri. Culeg foile lui de pe punte, mă sprijin de balustradă și citesc mai departe, plin de curiozitate. Dincolo de tragismul, durerea, nebunia evenimentelor mici sau mari, mereu interpretabile, nuanțate, încastrate în mari descătușări de mase, de artefacte, de mișcări surprinzătoare, de strategii zăpăcitoare, stă ființa în goliciunea ei arhaică. E o goliciune firească pe care, nebune și surprinzătoare, timpurile adaugă de-a valmă, parcă fără sens, tot felul de imagini, de chipuri, de interese, de răsuflări, de zbateri și de spasme.Dar e o rază de lumină care dă frumusețe acestei goliciuni. E acel fior venit dinlăuntrul ființei, întrupată ea însăși într-o atitudine a ei, într-o verticalitate nemetaforică, sănătoasă, pasionantă, ambițioasă, optimistă. E raza de lumină venită dintr-o raportare reală la real, dintr-o legătură nemincinoasă cu istoria. În acest fel Doru Ciucescu ne scoate din amorțeală, ne cheamă spre larg, acolo unde bat uraganele și unde ființa dă proba neostoitei ei încercări în acest univers atât de straniu, de nebun și plin de magie, vălurit, cumplit de vălurit.