Cine să salveze poezia în această lume atât de zbuciumată?! Poate că poezia e conştientă de singurătatea ei în noul mileniu. Poate că s-a înghesuit în ea însăşi şi a schimbat propoziţiile. Poate că încă nu s-a hotărât să facă un miracol. Lucrează doar cu zvonuri şi cu trucuri ieftine, cu îngemănări, cu metafizici stranii. Poezia, în textura ei, poate părea neserioasă, asta fiind diferenţa. Alterată fiind propoziţia ei, poezia pare a fi scrisă cu încăpățânare de cine vrea și de cine nu vrea, pare a fi construită cu nesațiu sau, cine știe, așa de amorul artei. De aici încolo încep speculaţiile. Începe necuprinsul, absurdul, absolutul. Încep totalităţile de toate felurile să intre în scenă spre a fi descifrate. Dar fiinţa nu vrea schimbare de semne. Ea e limitată. Existenţa ei în totalitate pare fără de sens. La ce bun? La ce i-ar fi trebuit poeziei atâta amar de specii ale viului?! Să le aprecieze frumuseţea, culoarea, ingeniozitatea?! O totalitate plictisită în întregul ei poate fi o catastrofă. O totalitate insurgentă produce cutremure şi bulversează bursele. Incontrolabilă, gigantică. Sau poate infimă, ca o boare de primăvară. Dată spre citire, poezia acceptă o serie de poziţionări şi chiar de atitudini. Spre oponenţă, textul în oglindă?! Dar cartea de poezii gândită de Corina Finta este tocmai o dovadă a contrariului, a iubirii fără de margine, a nebunie frumoase și poematice, a nebuniei ființei într-o lume alterată. Corina Finta simte poezia în sângele ei și o dăruiește celorlalți ca pe un fel de strigăt, ca pe un fel de încăpățânare. N-ar avea sens să vă recit din versurile ei, să numesc o poezie a ei anume căci fiecare dintre voi trebuie să fie liber să descopere frumusețea poetică a cuiva, de fapt, să se nuntească frumos și stenic sau grav cu adevărurile ascunse cu grijă de poeți. Corina Finta respiră poezie așa cum respiră misterul lumii, descoperă acest mister, ni-l arată cu o oarecare sfială. Te apropii de poezia ei cu un soi de curiozitate ieșită din comun, așa cum ai descoperi o cometă sau o stea strălucitoare pe care încă nu a văzut-o nimeni. Poeții nu pot fi prinși în insectar, nu pot fi inventariați, sistematizați, adăugați unui sau altuia, ei sunt unici. În ce fel este Corina Finta unică pare să fie misterul ei, magia ei, dorința ei de a fi. Nu poți scrie poezie, nu poți simți poezie dacă nu ai o dorință puternică de a fi. Departe de mine de a diseca poezia scrisă de Corina Finta. La ce ne-ar ajuta o disecție savantă a unor gânduri și simțiri frumoase? Un asemenea gest, o asemenea încercare ne-ar prezenta, ne-ar descrie ca fiind cumplit de aroganți. Să vorbim despre felul în care această poetesă angelică, aceasta fiind amprenta ei existențială, este unică. În ce ar consta unicitatea ei? Căci ea, Corina Finta, nu pare să fie un duplicat. Nu este o copie. Nu este o adăugare. Spiritul ei, unic, diferențiat, original, se joacă poetic, poematic, poezând, am putea spune. Corina Finta are poezia în sânge și asta poate fi încântător sau, dimpotrivă, zdrobitor. Pentru că paradisul imaginat de Corina Finta pare să fie euclidian deși, în chip paradoxal, este vălurit în toate direcțiile de vreme ce cheia secretă a poeziei ei este mereu vălurirea identitară. Tu nu ești cel ce pari a fi să fi. Ești cu totul altceva. De fapt navighezi în sinele tău. Și cum e să fii navigator în sinele tău? E foarte greu, e foarte complicat, ne spune Corina Finta, e devastator dar și enigmatic, magic, nebunesc. E de fapt o chestiune de curaj, spune Corina Finta. Tocmai ea, delicată, cu un discurs poematic atât de fragil, ne spune să fim curajoși. Da, e o carte despre curaj. Curajul de a te război cu tine, cu viața, cu aparențele, cu întâmplările. Dar poate că nu trebuie să te războiești. Corina Finta te lasă să alegi dar și propune alternative. Vă voi lăsa să le găsiți. Propunând alternative, Corina Finta vălurește ideile, imaginile, sunetele, culorile, iubirile, oamenii, stelele, planetele. E un vârtej cosmic, sunt valuri de imagini și idei care aleargă de nebune prin cosmos. Cosmosul e universul? Corina Finta caută un răspuns valabil. A spus cineva că poeții caută întrebări iar eu spun, banal, poate, că poeții caută răspunsuri. Corina Finta le găsește în mod surprinzător acolo unde nu te aștepți.
Credit Art: Cobra Venom – Katinka Thorondor
