Postmodernismul a murit. Moartea lui pune o întrebare: Literatura Science Fiction sau Ficţiunea? O întrebare complicată. Sigur că un text ne poate părea literar dar multe texte NU SUNT LITERARE. Realitatea în felul în care încercăm să o înţelegem este un TEXT construit altfel decât un text obişnuit. Tocmai de aceea una e Scriitorul de LITERATURĂ Science Fiction și alta e Constructorul de FICŢIUNI. Literatura Science Fiction este un biet artificiu pe când Ficţiunea este un proces, o profunzime. Avem nevoie de un nou CONCEPT FICTION. Sfărâmarea liniarității, fie ea şi LITERARĂ, e abia la început. A fi Constructor de Ficţiuni înseamnă a-ţi asuma riscuri inimaginabile. Literatura Science Fiction e o croazieră nevinovată şi un artificiu pe când Construcţia Ficţiunii e insurgentă, e zbatere nebună, şansa, haos şi semantica perversă şi nu numai atât… e viaţa. Prăbuşirea Vechilor Canoane îi orbeşte pe mulţi cu praful înjghebărilor desuete care lasă lumina noilor adevăruri științifice să pătrundă în mintea ta. Voi aveţi târnăcopul şi bagheta magică. Vechile canoane? Astăzi vorbim despre o hyper-ființare sau o hyper-funcționare noi neştiind dacă suntem fiinţe sau suntem ființe-în-funcțiune, pe potriva faptului că viaţa ar fi fie autoorganizată, fie un construct. Ne zbatem între două mari idei astfel. Dar hyper este un alt drum. De la hyper-textualitatea căutată a postmodernismului la descoperirea unei noi funcţionari/fiinţări a unui blackhole, totul anunţa moartea liniarității, a Big Bangului! Dacă dintr-un blackhole putem totuşi extrage o Informaţie atunci poate că acea categorie filosofică de NIMIC este de fapt un producător de realitate. Din ce extragem realul? Din ce vin toate instrucţiunile de consistenţă a Viului? Iar Viul este într-adevăr Viu sau este o Ipostază Văluritoare pe care, popular sau vulgar o numim o Aparență? Dar cine poate afirma că e Prozator Science Fiction cu adevărat? Şi cum se scrie o Proză? Dar cum se scrie Proză? Oh, infinite posibilităţi, variante, strategii. Unii pur şi simplu îşi povestesc pe îndelete toate sarcinile adolescentine în privinţa sexualităţii personale. Şi lumea dă buluc să cumpere astfel de cărţi pentru că e ca şi cum te-ai strădui să te binoclezi pe gaura cheii atunci când Bertha-Ţâţoasa cartierului face duş, mmm! Alţii invetează tot felul de lumi incredibile, mai funcţionale sau mai fanteziste, mai adevărate sau aproximativ adevărate. Unii fură cu brio, cu nonşalanţă, cu nesimţire sau cu îngerească mucalitate de la Marii Scriitori: teme, frânturi de personaje, situaţiuni sau tot felul de tevaturi care şi alea nu sunt noi, ci vin de pe undeva din zeama periferiilor, puţind a ceapă şi a rântaş şi a urină, bla, bla, bla. Alţii îşi umplu paginile cu p.u.l.i. de se smintesc cititoarele fie ele doctoriţe, florărese sau doamne cu pampon ţinute în puf de tot felul de SRL-işti cu dare de mână şi cu furtişag meseriaş în zvârcolitoarea noastră scurtă istorie de capitalişti berbanţi şi firoscoşi post-decembrişti. Dar Postmodernismul ce a avut cu Literatura Science Fiction? A atins-o, a adulmecat-o, i-a făcut niște copii rahitici, s-a pulverizat în Realitatea Virtuală luându-și cu el textualismele, iconul fundamental, estetice iluzorie… A fost literatura cyberpunck o marotă a Postmodernismului? Un fel de sfârșit al sfârșitului?! Oare Gibson, oare Spinrad, oare Sebastian Corn, oare Vonnegut să fi semnat actul de deces al Postmodernismului? Mai poți înghiți pe nemestecate lălăielile unor critici literari târzii care vor să fie postmoderni cu orice preț și care, de fapt, sunt total expirați pentru că jocurile pe calculator, jocuri cu teme Science Fiction fac harcea-parcea literatura de hârtie de care ei sunt legați pe viață, imund, zăpăcitor, aiuritor?!
Credit art: Alex Ruiz
