Am plecat la vânătoare mai toți bărbații din Adamville. Ne-a venit așa, dintr-odată, să plecăm la vânătoare. Ei, nici chiar așa, Bobolina ne-a prostit în fel și chip, ne-a zis că o să venim acasă cu un trofeu baban de tot, citise ea în stele.

Și pe unde să trecem? Am trecut pe Podul Doamnei, printr-un pliu temporal, taman în zona Bârladului. Construit în 1839 din porunca domnitorului Mihail Sturza, podul a fost trecut în conservare în 1956. E un pod atât de frumos! Are cinci arcuri. Este construit din blocuri masive și fățuită de har. Și stă așa, singur, în câmpie. Nu-l trece nimeni. Numai noi, fabuloasele din acest univers paralele, trecem pe el,noaptea sau ziua. Nu ne zărește nimeni.

Pornim la vânătoare, făloși nevoie mare. Trecem pe Podul Doamnei, în marș. Ne fălim, ce credeți?! Podul Doamnei se lasă traversat. Are și o inscripție în limba latină. E ochios, e solid, e magic. E unul dintre podurile magice de pe planeta Pământ. Noi trecem pe Podul Doamnei și avem noroc la vânătoare. Avem armuri, avem arme.

Arme? Oho. Un tanc ne mai trebuia! Cercius Elammo ne-a zis că o să dăm peste pterodactili, brontozauri și sfeclozauri. Sfeclozauri? Cine a auzit de așa ceva? Păi n-am căutat eu pe Google, domnule? Și i-am găsit? Nu i-am găsit. Minciunică, rușinică, zău așa, ne-am mai tras sufletul dincolo de râu.

Unde să fie sfeclozaurii?

Asturias Honorius, estudiantul picat de la Paris în urmă cu două zile, se holbă la mine, să mă bage-n sperieți. Și zise, domnule ce-i cu urechile astea de elefant? Ce tembel, zău așa, el avea un bot de crocodil. Și Murmulis Gastrobidis își schimbase înfățișarea, era așa, ca un liliac, ce mai caraghios era, pe cuvânt.

Asta e. Floarea masculină din Adamville o băgase pe mânecă. Erau niște bulversări magnetice, ceva, greu de închipuit. Mai mare râsu’. Bobolina nu ne iertase șotiile făcute de-a lungul timpului, ah Bobolina, femeia fatală din Adamville, cum mai râdeam noi de ea pe vremuri când se farda ca o pompadură și când se lua la ceartă cu vardiștii, cu pompierii și cu vajnicii matrozi de pe crucișătorul ruginit al patriei!

Făcuse ea niște vrăji!

În cele din urmă, s-au luat după noi niște vânători adevărați veniți din Boston, din Ontario și de prin Sidney. Erau veseli, cântau cântecele porcoase și mureau de plăcere la gândul că vor plumbui niște sfeclozauri pe cinste.

Cum nu prea aveam chef să-mi văd poponeața făcută sită cu alice, am accesat la repezeală pagina de Facebook pe care tocmai o construise vrăjitoarea Esmeralda din Catalonia, draga de ea.

Păi, ia să vedem, ce zice ea?

Ea zice că un sfeclozaur aflat la strâmtoare trebuie musai să se învârtă în jurul axei lui de șapte ori și să strige sus și tare Alzbrdacsazanda Brusbandracostabuna!

– Și, până la urmă? vru să știe Bobolina, zâmbind șireata și lipindu-mi bine pe frunte un plasture rozaliu, chiar acu’ când încerc să vă deslușesc toată tărășenia asta.