Mă sună chiar frații Strugaski, chiar Arkadi și Boris Strugaski. Mă sună, grim, grim, pe mobil, chiar pe mobil. Grim, grim e geamătul pe care-l scoate mobilul meu când e pe modul vibration. Vibration! Vocile lui Arkadi și Boris Strugațki vibrează nefiresc în difuzorul mobilului meu cumpărat în rate de la Orange. Grim. Grim.
– Alo?
– Alo, care ești acolo?
Numărul lor nu apare pe ecranul mobilului meu, dau să închid.
– Alo, Bufnilă!!?
Ăsta sunt chiar eu, eu în carne și oase. Arkadi și Boris Strugaski zic, la unison, noi suntem Arkadi și Boris Strugaski. Aha, zic eu, cum de m-ați găsit.
– Păi te-am găsit.
– NASA sau FSB s-au ocupat?!
– Ne-am uitat pe Google Map, am văzut că ești acasă, iconița roșie pulsa.
Adevărul e că dacă te uiți pe Google Map, chiar acum, o să vezi că sunt acasă.
– Am fost informați…
– Ați fost informați că ce?!
– Am fost informați, dintr-o sursă de toată încrederea…
– Aha…sursă sigură, sigur e FSB!
– Am fost informați că scrii o recenzie despre romanul nostru, Picnic la marginea drumului, publicat în 1972!
– Exact în 1972, întărește Boris.
– Te repeți, zice Arkadi.
– Mă repet eu? Tu spui că mă repet!?
– Da, te repeți, tocmai ți-am zis că te repeți!
– Să trecem mai departe, da scriu o recenzie, mă rog, am de gând să scriu o recenzie despre romanul vostru, Picnic la marginea drumului publicat în 1972!
– Romanul nostru? Arkadi, de ce nu-i spui omului adevărul?!
– Te lasă memoria, sigur că e romanul pe care l-am scris împreună, dragă Boris! strigă Arkadi ușor înfuriat.
– Înțelegi acum, Bufnilă? Poți să înțelegi?
– Dragă Boris Strugațki, zic eu, ținându-mă departe de cearta lor, nu înțeleg dar vreau să spun că romanul vostru e o capodoperă universală și că…
– Vezi, Arkadi, ți-am spus eu că nu l-a citit!
– Da, Boris, e clar, n-a citit romanul nostru!
– O să scrie din burtă, Arkadi, parcă văd!
– E clar că o să scrie din burtă, dragă Boris!
– Trebuie să-l împiedicăm, chiar acum!
Da, situația a devenit tensionată. Numai Aglaia mi-a făcut figura asta, ea are relații cu un colonel de la FSB care vinde castraveți în Piața Matache, bineînțeles, sub acoperire. Mi-am dat drumul la gură, Aglaia a băgat la cap și, hop, în stil leninist, m-a dat pe goarnă direct la colonelul de la FSB. Acum Moscova e cu ochii pe mine, vai de capul meu.
– Filmul lui Tarkowski nu e chiar atât de fidel, adică vrerau să spun că scenariul e cam departe de ideile voastre din roman!
– Ah, așa mai vii de-acasă, Bufnilă! Bravo!
– Îi zici Barvo, Arkadi? De ce-i zici bravo, ai citit recenzia? N-ai citit-o Arkadi! De ce te grăbești! Stai să vedem dacă nu cumva începe să bată câmpii cu oceanului lui, cu valurile, cu vălurirea și cu Umberto Eco!
– Umberto Eco? mă mir eu. Ce treabă are Umberto Eco cu romanul vostru?!
– Adică, adică ce vrei să spui Bufnilă? Ce, noi n-avem față de Umberto Eco? Auzi , Arkadi, ce spune el?
Cearta e în toi, nu știu pe unde să scot cămașa. Boris spune că romanul a fost publicat în peste 22 de țări. Arkadi spune că a fost publicat de 55 de ori.
– Înțelegi acum care e povestea?
– Înțeleg, e vorba de un cataclism generat de omenire, în subtext.
– Uite că a înțeles subtextul.
– E căutarea Graalului!
– Exact, te-ai prins!
– Hai că s-a prins!
– Ce bine că s-a prins!
– Și cartea nu are un final clar pentru că viața nu e așa.
– Bravo!
– Să nu uiți să scrii ideea asta că e foarte important pentru cititori.
– Totul e important pentru cititori, dragă Boris, zice Arkadi.
– Și relația dintre Redrick „Red” Schuhart și fata lui. Înțelegi?
– Înțeleg. dar, să știți, nu vă mai aud?!
– Acum ne auzi?
– Vezi, ți-am zis eu, văluririle magnetice întrerup convorbirea noastră, dragă Boris!
– Dar, Arkadi, omul a înțeles despre ce este vorba!
– Ești sigur!?
– Absolut, a înțeles ce e cu artefactele, cu fiica lui Red….Totul!
– Dar Tarkowski n-a înțeles? Filmul lui, Călăuza, e o chintesența a romanului nostru, înțelegi, vrei să înțelegi?! Așa să știi, mie mi se pare că Tarkowski și-a dat seama de subtextul nostru și a tratat ideea noastră subversivă ca atare!
https://youtu.be/Tb1zQLSVV8w
Credit photo-art: Gundross
