Omul cu joben m-a oprit în stradă în timp ce alergam după dirijabilul lui Taraggo, să mă urc niţel, să arunc o privire asupra lumii.Omul cu joben m-a prins de mânecă. Mi-a spus să arunc o privire în mine ca să văd lucrările tainice. Ai auzit de marele zid chinezesc? L-au construit în secolul V.  Jules Verne a fost acolo. Stanislaw a fost acolo. Gibson a fost acolo. Pricepi? Extratereștrii i-au chemat acolo să le zică una, alta. Aha, am zis eu, de asta se vede din Lună. Cine? Julesc Verne? Nu, zidul. În anul 214 î.Hr., împăratul QinShihung-di a făcut niște adăugiri. Acum, dacă te urci pe zid, întâlnești stele căzătoare, comete, galaxii. Nu cred. Nu crezi? Se vede din satelit. E singura construcție care se vede din satelit. Dar eu cred că extratereștrii l-au construit. Acolo sunt fenomene, zice omul cu joben. Marele Zid Chinezesc măsoară 21.196,18 de kilometri lungime, e vălurit și văluritor. Omul cu joben s-a uitat la mine fix: ascultă la mine, literatura science fiction de acolo se trage, din vârtejurile temporale, vălurite, pe care le produce marele zid chinezesc. Asta mi-a zis omul cu joben. A zis cam aşa, fără doar şi poate, ai învăţat la scoală, imediat după prima instrucţiune vitală ai fost un val. O unitate informaţională vălurită, exact cu e Marele Zid Chinezesc… Geneticianul te poate lămuri. Biologul te poate lămuri. Medicul ginecolog e gata să-ţi explice cum stau lucrurile. Filozofic vorbind, valul conţine o superbă simetrie informaţională. Viul începe simetric pentru ca mai apoi trecând printr-o bifurcaţie să devină asimetric iar apoi să recupereze asimetria în funcţie de o serie de coordonate în spaţiul tridimensional. Toate lucrurile acestea nu trebuie să te sperie. Lasă-te fascinat de primordialitatea ta vălurită. Tot ceea ce eşti reprezintă, la origine, o superbă construcţie informaţională. Ţi s-a spus de multe ori că ai un ceas biologic sau cosmic sau genetic. Astfel, prin educaţie, ţi s-a indus o idee potrivit căreia eşti o structură informaţională determinată. E fascinant însă că purtătorul acestui ceas poate acţiona asupra lui. Ritualul, meditaţia, introspecţia, autocontrolul, autocunoaşterea sunt tot atâtea tactici prin care poţi influenţa ceasul intern. De aici insurgenţa ta ca fiinţă-în-fiinţare. Privind spre imaginea ta interioară e ca şi cum ai recompune structura informaţională primordială. Imaginea ta interioară nu e asemenea unei vitrine. E o lume mică în care poţi opera, demiurgic, felurite schimbări. Acesta ar putea fi un înţeles tainic al libertăţii tale.