Citeam Ziua confuză, o carte scrisă de Lucian Ionică, publicată la editura Albatros în 1983 când un astrolog s-a furişat într-o noapte ploioasă printre coloanele de ceaţă ale palatului imperial. S-a împiedicat în barba-i liliachie. Şi-a vălurit uşor mantia înstelata învolburând aerul cald. A tuşit uşor parcă nevrând să-l tulbure cumva pe bătrânul împărat care trăgea înfrigurat cu urechea la palpitul universului plin de universuri în apropierea telescopului oficial. A dat să se întoarcă, speriat de gândul său nebun. Aflase că epocile se desfăşurau deodată şi că nu-şi urmau una alteia şi asta trebuia să fie tocmai expresia miraculoasă a Marelui Absent. Dar era prea târziu. Împăratul clipoci uşor. Îşi deschise încetişor cei o mie de ochi sulfuroşi. Oftă. Ştia că astrologul îi aducea o ştire cutremurătoare. În străfundurile universului plin de universuri, inelele magice fuseseră străpunse de forţe nevăzute iar fiinţele fabuloase fuseseră transformate în principii. Împăratul oglinzilor de ape din JabahabAbJabadah nu era mai învăţat decât predecesorii lui. Tehnologiile imperiale ar fi fost de nefolosit în străfundurile istoriei care, nici ea, nu era un adevăr ci doar o superbă ficţiune. Era oare acel eveniment sfârşitul inevitabil al lumilor acvatice asemenea lui Barâskin, legendarul personaj? Fiinţele fabuloase, moi şi plăcute la atingere sau, dimpotrivă, tăioase şi aspre, se preschimbau în virtualităţi şuierătoare? O astfel de întrebare şi-a pus şi monstrul acvatic în timp ce o înfuleca pe Colombiona, un animat al călugărilor din Wankusai, la o mie de ani la stânga fluxului principal de evenimente care inundau aparenta oceanică. Colombiona a ţipat uşor înfiorată, s-a zbătut un pic şi şi-a dat sufletul transformându-se într-o matrice informaţională de o jumătate de rotaţie. Monstrul acvatic a trimis-o departe în străfundurile lui luând forma corăbiilor lungi pe care le îndreptau către ultimul sens an de an vitejii războinici ai sudicelor în încercările lor sângeroase dăruite Marelui Absent. Dar altfel, ziua mea este confuză. Exact ca în cartea talentatului Lucian Ionică. Mă gândesc de ceva timp la această carte. Lucian Ionică transcrie realul după felul lui de a fi. L-a cunoscut cândva, poate, într-o altă lume. Universul e vălurit așa că zilele pot fi și ele confuze iar noi, personajele fabuloase, putem transgresa de colo, colo prin universuri paralele. Cartea lui Lucian Ionică este o astfel de încercare. E o carte stranie cum pare să nu se fi scris. Lucian Ionică nu vrea să lase universurile lui paralele să se miște haotic. El le strunește într-o pâclă metafizică astfel încât te întrebi, așa cum mă întreb eu acum, cine mai ești. Metafizica pe care o construiește Lucian Ionică e atât de stranie! E ca și cum Marele Absent al lăsa o urmă anume pe care trebuie s-o cauți atent. Dar cât de atent poți fi într-o zi confuză? Cartea lui Lucian Ionică vorbește despre delăsarea spiritului dar și despre insurgența lui, bănuită. Lumile acvatice par a fi înghițite de toate zilele confuze de pe lume. Toate celelalte personaje care trăiesc în mintea ta sunt înghițite de o astfel de zi confuză. ce poți ghici în pâcla cotidiană? Lucian Ionică estompează larma cotidiană transgresând realul. Către unde?

Credit image: Alex Ruiz