Zborul e lipsirea de corporalitate, e drumul și calea, ne-a spus Mama Mare într-o bună dimineață, vorbindu-ne despre talentatul scriitor Mircea Cărbunaru. Drumul pelerinului. Calea revelației și a miracolului. Coriolan, personaj construit de Mircea Cărbunaru cu inspirație și fervoare, este sacrificat pentru ideea de zbor și de străluminare așa cum șamanii din Nepal alungă fantomă pentru netulburarea minții și pentru străluminarea spațiului de putere care așteaptă noul suveran. A împrospăta prin ritual e dovadă deschiderii unei noi lumi. Mircea Cărbunaru dă semn despre o nouă lume și în această constă superbia lui. În van detractorii și oficialii cu gust sălciu ai SF-ului reclamă ghetoizarea în fapt și idee. În van critică desuetă unindu-și glasul cu politicianul conservator și minor reclamă lipsirea de idee întru salvgardarea materialismului și a utopiei. Sacrificându-și viață, brahmanul Durga Prashad Sapkota practică ritualul tatto pentru a exorciza. El părăsește lumea că lume pierzându-se în munți sperând că va lua cu el Răul. Dăruindu-se zborului, Coriolan se dăruiește sacrificiului metamorfozându-și corpul într-o idee. În mileniu, virtualul bântuie mințile explicitând căderile și bifurcațiile în irațional. A fi irațional e că și cum ai fi dincolo, spun unii. Ar fi delăsarea de corp. Nu elanul antimateriei ci inversul informațional al materiei care e cu totul altceva. În Nepal, după ce prințul moștenitor Dipendra și-a pus capăt zilelor, iraționalul s-a dedat la o adevărată sărbătoare a spiritului lipsit de corp. Majoritatea instituțiilor din Katmandu au rămas închise vreme de o zi pentru a se putea desfășura ceremonia alungării fantomei fostului suveran din palat. În timp ce destinul popoarelor e hotărât în cancelarii potrivit intereselor oculte, ocultismul de paradă, drapat în imaginar colectiv pune la cale spectacole grandioase. Fantomă lui Birendra a fost, se pare, alungată spre liniștirea populației și spre deliciul mass mediei care s-a grăbit să facă o extensie irațională. Asemenea șamanilor îndeplinindu-și ritualul, Mircea Cărbunaru sacrifică ideea de corp într-o povestire SF care poartă un nume deconcertant. ZBORUL LIN AL PORUMBEILOR. Politicienii de azi ai banalului și mizeriei puterii sunt aidoma criticilor desueți ai SF-ului. Toți construiesc utopia vrând că mai apoi s-o violeze cu sălbăticie. A te lipsi de corp aparține meditației dar și acțiunii. Nici brahmanul Sapkota și nici Mircea Cărbunaru nu vorbesc însa despre sinucidere ci despre străluminare. Într-un invers informațional Cărbunaru ar putea fi un brahman. Îl și văd plutind fantomatic printre florile de lotus pregătind noi înțelesuri tainice despre lipsirea de corp și despre imaginarul atotcuprinzător. Scriitor stăpân pe tehnicile sale, Cărbunaru produce o fractură. Evoluția, spune el, se face prin catastrofă. Se face prin sacrificiu. Tragedia din Nepal vorbește despre nouă lume care se naște prin carnagiu și durere. Așa cum dăruindu-se zborului porumbeilor, Coriolan nu e un personaj tragic ci, dimpotrivă, un dăruit al luminii. Căci dincolo de lovituri de palat, de conspirații și înșelăciune, stă superbia. Această ar fi calea pe care Mircea Cărbunaru ne cheamă construindu-și ficțiunile așa cum șamanii își îndeplinesc ritualurile. Din când în când, câte un critic desuet, un invers informațional al analistului politic gomos și autoritar, caută să producă îndreptări ale lumii prin diatribă și aroganță. Brahmanul Mircea Cărbunaru trece mai departe spre munți însa într-un zbor lin al porumbeilor pregătindu-ne pentru taină și lipsire de fantome. Asta e. Așa o ascultam pe Mama Mare când a venit. A venit pe negândite un el. Şi-a scos pălăria. A cerut un rând de rachiu. Ne-a privit nepăsător. Şi-a întins braţul de sticlă peste tejghea şi-a mormăit că mai vrea un rând. Pentru noi toţi. Apoi ne-a spus nişte poveşti. Ne-a ţinut până seara târziu. Unii spun că ar fi dormit sub podul lui Grimmbils. Alţii zic, convinşi, că ar fi înnoptat în sus, pe râu, la moara lui Bon.A doua zi a venit iar. Braţul de sticlă i se înroşise din cauza frigului.Omul şi-a scos pălăria. I se albise părul peste noapte. A zis, încet, că vine din Burggos. Nici măcar Garibbaldi, grămăticul, nu auzise vreodată de oraşul ăsta, Burggos. N-ar fi fost aşa, un oraş obişnuit. Plutea printre nori şi era stăpânit de o nouă rasă de oameni. Grimmbils a râs de noi că eram nişte proşti şi nişte neştiutori. Bon ne-a făcut cu ou şi cu oţet. Până şi Humble, sergentul de stradă, şi-a bătut joc de noi şi ne-a ameninţat că o să ne bage la răcoare. Până la urmă, omul din Burggos a şters-o într-o noapte ploioasă luând cu el matricea energetică a lui Garibbaldi. Noi am scotocit prin cuferele grămăticului. N-am găsit mare lucru. Nişte hârtii fără valoare, un pergament, o lunetă spartă şi un glob de cristal. Mama Mare a luat globul. În vreo două rânduri ne-a zis că în glob se zăreşte uneori misteriosul Burggos, dar n-a crezut-o nimeni pe cuvânt.

 

Fotografia artistică: Răzvan Dițescu