Ceasul fantasmelor, Editura CruxPublishing, 2015, scrisă de Oliviu Crâznic, ați citit-o, fabuloaselor dragi, neprețuite și măcelărite!? Cine întreabă, răcni comis-voiajorul caşaloţilor îndreptându-și fățălia însângerată către un demon trandafiriu. Demonul trandafiriu se trase un pas înapoi și, mușcându-l de beregată pe un rechin melancolic, urlă către vălurit, adică fix către mine, cam așa:

–  De ce n-ai mai înotat până la noi, văluritule? De ce nu ne-am mai scris? De ce ne-am îndepărtat unii de alţii? Pe vremuri eram împreună mai tot timpul! Nu noi puneam la cale tot felul șotii, nu ne pasă de nimic, nu eram noi egali, nu ne iubeam noi aşa cum nu se iubea nimeni, nu ne ajutam între noi şi ne stătea cineva în cale? întrebă niţel supărată piatra de mare din largul occidentalelor.

–  Cum să mai înot până la voi, prieteni? m-am prostit eu intrând în jocul pervers al lui Pitoşkin. N-au pus demonii laba pe mine în noaptea aceea de pomină, în noaptea în care s-au dezlănţuit războaiele semantice între centru’ îngâmfat şi periferiile acvatice?! Nu m-au prins ficţiunile în corpul lor pervers? Și-acum, să vă spun câte ceva despre această carte frumoasă, un regal de imaginație construit de Oliviu Crâznic!

–  Nu vreeem! Ei, cum ne mai rafistolează soarta! Uite-aşa ne-aruncă de colo, colo și tu vii să ne citești din cărțulii!! Iar noi? Te naşti fără să te întrebe careva dacă vrei! Mori când ţi-e lumea mai dragă! Şi te trezeşti înviat când te aştepţi mai puţin! răcni comis-voiajorul caşaloţilor umflându-şi peste măsura burduful trandafiriu, uite-așa se umfla.

–  Cum vorbiţi, domnule? Daţi bir cu fugiţii? Depuneţi armele? Vă lăsaţi manipulaţi, nu pot să cred? Gata, aţi urcat de bună voie pe eşafod? Dar eu ce să mai zic?! Mă strâng pantofii ăştia de nu mai pot! se răsti domnișoara Margareta desprinzându-şi o bucată de piele arsă de pe față.

–  Nu se poate! De unde ai pantofii? Tocmai dumneata! Ţi-au modificat norii trandafirii codul genetic? Da, da, e o schimbare la mijloc, o vălurire semantică, un fractal, un pitoşkin! Ai pantofi! Asta e! Ai într-adevăr pantofi! Dar spune-mi, nu-s pantofi din aia de carton făcuţi pentru morţi?! întrebă Petre Petrache prăpădindu-se de răs.

Îşi strângeau aripioarele. Se pipăiau cu cioturile însângerate.

Flecăreau despre câte-n lună şi-n stele tot foindu-se în bărcile proaspăt călăfătuite, uau, ce poveste haioasă. Râdeau. Chihăiau, vorbeau în gura mare.

            Făceau gălăgie. Animau atmosfera. Nu le păsa că atotcuprinzătorul stătea gata, gata să se înfiripe, să îngheţe în nesfârşita lui corporalitate întregul univers plin de universuri şi să lase marele nimic să facă de petrecanie întregii materii vizibile şi invizibile.

Dar uite, le zic despre Oliviu Crâznic și despre cartea lui, o construcție barocă, grea, profundă, are corp ideatic, e planturoasă atmosfera. Demonul trandafiriu răcnește ca un turbat, credeam că Oliviu Crâznic e cumva postmodernist dar nu e! Nu e domnule și gata, dar e gata dacă vă spun. Dar, dar știe să construiască atmosferă. Sferă? Nu, atmosferă, atmosfera asta respiră ca un personaj. Personajele lui Oliviu Crâznic sunt stranii, imponderabile chiar, dar nu așa ca un fulg ci regăsindu-se în spații paralele. Și asta e forța lor. Cum adică imponderabile? Adică sunt smulse din Timp, sunt atemporale adică, mai pe șleau, universale!

–  Domnule, dar ştiu că i-au făcut bucata demonului apelor norii trandafirii de dincolo de orizontul vizibil! Ce fenomen! E teribil! Norii ăştia trandafirii schimbă structurile gramaticale, pun în pericol structurile descriptive şi răsucesc pe toate părţile structurile narative ale tuturor lumilor acvatice! O să ne rupem gâtul, parcă văd, parcă văd, vai ce o să ne mai rupem gâtul! Individualităţile vor fi făcute praf, mamă, mamă! Se duce dracului ideea de identitate! Ne înfulecă oceanul anonimilooooooor! rânji păianjenul oceanului aruncând inele electromagnetice prin arenă.

Enviromental art by Alex Ruiz