Sub copaci era încă întuneric, deși soarele se înălțase cu o jumătate de oră în urmă. Era și răcoare – chiar în toiul verii, zona împădurită a parcului rămânea în umbră. Yorick se instală ghemuit confortabil lângă trunchiul unui copac, bucurându-se de sunetele calme ale dimineții. Cântecul păsărilor și foșnetul frunzelor și pâș-pâșul de lăbuțe nevăzute. Îți venea greu să crezi că erau la mai puțin de o sută de metri de străzile centrului Londrei. Străzile vor fi aproape goale așa devreme – motiv pentru care Sandy a ales o astfel de oră nepotrivită ca să-și aducă clienții aici – dar chiar la o oră de trafic intens, panourile de izolare fonică  din jurul parcului nu lăsau zgomotele să pătrundă.Auzind un grohăit, Yorick văzu prin lăstăriș o formă mare și întunecată la mai puțin de șapte metri de el. Era un mistreț. O brută de mistreț, mare și urât, care îl fixa cu o privire extrem de neprietenoasă, grohăind din nou, după care trecu la un fornăit de provocare. Balele i se prelingeau din bot, în timp ce își îndreptase o pereche de colți îngrijorător de mari în direcția lui. Yorick n-avea idee dacă animalul încerca să-l gonească sau îl saluta, dar, în ansamblu, nu părea prea prietenos. El nu avea idee despre comportamentul mistreților, lucrând în general doar cu animale moarte. Mistrețul începu să scurme cu labele din față, pregătindu-se de atac. Yorick privi în sus. Se putea prinde de câteva crăci și era aproape sigur că mistreții nu se cațără în copaci.

Unde era Sandy? Clienții lui urmau să vâneze mistreți și lupi. De ce nu-l vânau pe ăsta? Cu un grohăit final și dând din cap, pregătit să-l ia în colți, mistrețul se repezi spre el. Yorick sări în  picioare, întinzându-se spre creanga de deasupra sa.Abia reuși să se prindă de ramură și să se cațere pe trunchiul noduros trăgându-se și ajungând cu greu într-o zonă sigură. Ciotul unei ramuri rupte îl împungea din lateral, își julise palmele, dar privind în jos spre mistrețul salivând din plin, se decise că prețul plătit nici nu fusese mare. Deranjant era însă faptul că avea un pachet cu momeală pentru mistreți, pe care o folosea Sandy să-și facă prada să apară dacă vânătorii nu aveau succes. Era sigilată, deci mistrețul nu o mirosise, hotărându-se să-l caute cu de la el putere. Era mai ușor să guști ironia situației când nu ești cocoțat într-copac.Proliferarea de zone mici de verdeață în toată Londra dusese la reapariția a numeroase specii de animale sălbatice ale Angliei oploșindu-se în capitală. Nimeni – ecologi sau amatori de glume de obicei proaste –  nu s-au putut lăuda cu relocarea de mistreți și lupi în inima capitalei. Reintroducerea lor în zonele sălbatice din Scoția și Cumbria a fost grozavă pentru turism, probabil mai puțin grozavă pentru fermieri, dar mediul urban nu li se potrivea. Numeroși orășeni puteau depune mărturie, unii înlemniți de spaimă și uneori răniți.Văzut de la locul său între crăcile joase, mistrețul părea să se simtă la el acasă. Grohăia satisfăcut și începuse nonșalant să scurme în desiș, fără să pară grăbit să plece.Yorick își verifică bleeperul ca Sandy să-l găsească, presupunând că avea vreun motiv să-l caute.Semnalul emis urmărea să indice vânătorilor unde se găsea el, ca să nu-l împuște,  dar Sandy era ocupat să-și păzească clienții și nu să-și facă griji despre Yorick. Sandy era mai preocupat să dea un aer de profesionalism afacerii sale ca să evite statutul juridic îndoielnic de care se bucurau în prezent vânătorii de animale mari cu permise pentru zona urbană. Nu era ceva ilegal, dar Yorick era conștient  că se încălcau niște paragrafe de legi. În timp ce RSPCA, ZSL și biroul Primarului Londrei dezbăteau aspecte de etică, antreprenori ca Sandy scoteau tot ce puteau din situația prezentă. Relația lui Yorick cu Sandy era oricum doar de afaceri.

Sandy oferea experiența unei vânători oamenilor de afaceri din City, prea ocupați să meargă într-un loc mai exotic, iar lui Yorick îi reveneau carcasele. Erau prea mulți mistreți și lupi decât ar fi fost nevoie în Londra și totuși destul de rari pentru ca o carcasă bine conservată să-i aducă destui bani pentru ca afacerea lui de taxidermie  să funcționeze binișor. Deasupra lui, o cracă se mișcă ușor, cu o veveriță roșie uitându-se în jos la el. Bioenergizată să reziste bolilor și să se confrunte cu agresivitatea verișoarelor ei cenușii, îi chițcăi prietenoasă ceva și dispăru printre crengi.’’ Da, salut,’’ zise Yorick, dorindu-și să poată părăsi și el zona la fel de ușor. Era greu să păstrezi secretă o vânătoare, încât aproape putea garanta că alți taxidermiști stăteau la pândă în afara parcului așteptându-si norocul. Din fericire, ei nu aveau însemnele lui Sandy deci nu puteau fi aproape de locul execuției. Yorick privi în jos spre mistrețul fornăind. În ritmul ăsta, nici el nu va rezista mult. Copil, trăise la țară și se gândea să se întoarcă acolo cândva, așa cum o făcuseră mulți citadini. Prețurile ridicole ale proprietăților declanșaseră în sfârșit de mult promisa descentralizare și în timp ce firmele au realizat că pot face afaceri din afara orașului, prețurile proprietăților intraseră într-o lungă spirală care,după o decadă, nu păreau să se sfârșească. De câțiva ani, zonele libere fuseseră din nou folosite ca parcuri în locul clădirilor cu multe etaje. Odată cu parcurile, au apărut animalele sălbatice,, dintre care unele nu-și dădeau seama că trăiesc în mijlocul unuia dintre cele mai mari orașe din lume. Își scoteau năsucurile curioase în lumea din jurul lor și ieșeau vesele să o exploreze, doar ca să descopere traficul și autobusele. Majoritatea nu reprezentau apoi posibile subiecte pentru taxidermie, dar existau destule victime pentru a-i oferi afacerii lui Yorick o sursă continuă de carcase. El bănuia că creșterea în popularitate a animalelor sălbatice împăiate era parțial o modă, dar atâta vreme cât existau iepuri și veverițe, hermeline și nevăstuici, lilieci și bufnițe, căprioare și bursuci – fără să menționeze lupii și mistreții – Yorick era încântat să satisfacă cererile. Mistrețul se îndepărtă. În sfârșit. Orașul va începe să se trezească, soarele să urce pe cer, umplând panourile solare de pe acoperișuri și trimițându-și razele în străzile înguste și întunecoase. Yorick prefera să nu aibă public când încărca animalele moarte în furgonetă. Se lăsă să alunece fără eleganță în josul trunchiului, căzând pe o rădăcină și julindu-și talpa unui picior. Începea să-și dorească să fi rămas să lucreze la grădina zoologică, unde nu se confrunta cu asemenea situații. Sosești când ești chemat, iei hoitul, îl duci în atelier. Ba chiar specimene interesante: ferite de extincție prin inginerie genetică, create să arate bine, dar nu neapărat să trăiască mult. Erau foarte căutate printre amatorii de animale împăiate,  dacă ar fi fost dispus să lucreze pentru cineva și nu pentru el însuși. Își frecă palmele, visând o clipă la zoo. Acum că era jos din copac, realiză că nu are unde să meargă până nu primește semnalul lui Sandy. O crenguță trozni nu departe, apoi altele. Privi cu grijă în jur, răsuflă ușurat. Prin lăstăriș, Sandy, urmat de trei vânători, își croia cu grijă drum. Ridică mâna să îl salute Sau să îl prevină. Sandy nu purta nimic care să indice că e vânător: Jeans, cizme, jachetă verde. Can și hainele lui Yorick, putea să le poarte și pe stradă. Cei trei clienți, pe de altă parte, cheltuiseră o avere pe echipamentul excentric, fleacuri, căști cu viziune integrată în infraroșu, ochelari, cartușiere, rucsaci și ploști cu apă la șold. Erau atât de încărcați și vatelinați că nu-i puteai distinge unul de altul. Yorik își stăpâni un rânjet. ’’Am încurcat-o,’’  zise Sandy cu o voce joasă , după ce se apropiară. Ieșind din semi întuneric, trăsăturile i-au deveni clare: teamă abia ascunsă, clipit nervos, transpirație în ciuda  răcorii relative.

Cei trei însoțitori – doi bărbați și o femeie, realiză el –  păreau gata să o ia la fugă în orice clipă. ‘’Ce?’’ Nu erau lupi, precis. Doar pentru așa ceva veniseră.Poliția? Urma o razie în parc, să dea un exemplu cu expedițiile de la primele ore? Yorick era și mai bucuros cu hainele lui obișnuite,putea să se strecoare în stradă și să dispară. Tigru, ieși cuvântul gâtuit. Dela zoo? șopti Yorick. Văzuse tigri la zoo. Cel mai mult le plăcea să se cațere în copaci. Sandy negă, din cap, două mișcări repezi, convulsive.’’Tigru-cu-colți-de–sabie. Tigru.’’ Yorick încercă un zâmbet la o astfel de glumă, dar trei fețe împietrite din spatele lui Sandy i-l preschimbară într-o grimasă. Cu două degete, mișcare convulsivă a mâinii pe care o copiase dintr-un film de război, Sandy arăta spre liziera pădurii din spatele lui Yorick, care, întorcându-se, încerca să se strecoare împreună cu grupul acestuia.’’Mulțumesc că ați venit după mine,’’ gâfâi el.’’Noroc,’’ zise Sandy.’’Erai în direcția opusă tigrului cu colți de sabie.’’  Liniștitor.’’De unde-a apărut?’’ ’’Cui îi pasă?’’ spuse Sandy. Copacii se răreau. Lumina soarelui pătrundea printre vârfurile copacilor. Un petec de movilițe acoperite cu iarbă se ițeau în fața lor, cu un gard negru la câțiva metri mai încolo. Un răget puternic ce-ți îngheța sângele în vine răsună de undeva din spate.’’Nu. Fugiți.’’ Sandy părea că știe ce spune. Yorick o luă la fugă. Strigăte și tropăit în urma lui indicau faptul că cei trei vânători ignoraseră și ei sfatul lui Sandy.Ieși la soare, se împiedecă în terenul accidentat, fugi cât putu de repede spre gard, în ciuda piciorului rănit. Nu era un gard înalt, te puteai cățăra pe el în caz de pericol. Yorick ajunsese sus, cu un picior peste gard, mulțumind designerilor parcului, când îi veni în minte că pentru un tigru-cu-colți-de-sabie nu era un impediment.

Poarta era la treizeci, patruzeci de yarzi spre dreapta. O joggeriță de  dimineață într-un tricou și un șort portocaliu alerga pe loc străduindu-se cu zăvorul. Nu, strigă Yorick. Sigur, asculta muzică.  Deschise poarta larg și începu să fugă spre interior. Yorick alergă spre ea de-a lungul gardului, în interior.Privi în spate și-i văzu pe cei trei vânători trecând strada în goană. O ajunse pe joggeriță unde drumul ocolea marginea pădurii. Ea nu-l auzi decât în clipa în care o prinse de umăr. Ea țipă, înspăimântată, răsucindu-se să se apere. Yorick se trase înapoi, răsuflând greu. ‘’Trebuie să pleci din parc,’’ hârâi el. ’’Este…’’ Un alt răget îi tăie vorba. Foarte aproape. Ea îl auzi. ’’Ce naiba…’’, întorcându-se să vadă la ce se uită Yorick.’’ E un tigru?’’ Yorick încercă să se gândească la ceva sarcastic și amuzant în același timp, dar nu găsi nimic. Oare tigrii sunt atrași de portocaliu? De pe lizieră, tigrul-cu-colți-de-sabie îi privea cu un interes nedisimulat. Avea o căpățână uriașă și era mai înalt decât Yorick, al cărui cap i-ar fi încăput în gură și ar mai fi rămas loc.’’Nu fugi,’’ zise Yorick. Nu știa dacă sfatul era bun sau nu.’’Ești sigur?’’ Femeia se întinse încet și îl apucă strâns de braț. Unghiile i se înfipseră în carne. Și ele erau portocalii.’’Am lucrat la un zoo,’’ zise el. Nu știa de ce spusese așa ceva, dar părea să o liniștească pe femeie.’’Eu lucrez într-un birou,’’spuse ea.’’Mă cheamă Jana.’’Perfect. El se gândi la tigrii de la zoo. Le plăcea să înoate, deci nu puteau scăpa prin apă. De fapt nici nu aveau apă. Erau incredibil de puternici,aveau ghiare și dinți ascuțiți, se puteau cățăra, sări și fugi repede. Iar ăsta era mult mai mare decât un tigru obișnuit. De fapt, n-aveau scăpare.. Unde era Sandy? Unde era poliția? Dar RSPCA? Observase odată cum îngrijitorii momiseră un tigru cu o pradă vie pentru a-l ține departe de ușa interioară a cuștii, în timp ce cineva lucra la un zăvor blocat. Acum Yorick simțea prin ce trecuse momeala. Tigrul-cu-colți-de-sabie își mișcă capul înainte și înapoi, verificând parcă ce altceva era în meniu. În stânga, la douăzeci-treizeci de yarzi, dincolo de zona văzută de tigru, se mișca ceva. O căpățână cu colți lungi ieșea din tufișuri, cu râtul scormonind pământul. Femeia scânci. Yorick încercă să spună ceva încurajator, dar limba i se lipise de cerul gurii. Își vârî mâna în buzunar,scoase pachetul sigilat și îl deschise cu grijă. Ochii tigrului îl urmăreau, flămânzi. Yorick nu-și putea desprinde privirea,dar încercă să se uite spre stânga. Porcul mistreț îl urmărea și el.Au un simț extraordinar al mirosului. Făcu un pas  ezitant spre el. Yorick împrăștie din momeală pe pământ. Mistrețul nu mai rezistă, alergând vesel spre el. Capul tigrului urmări mișcarea. Mistrețul prinse viteză. Tigrul se năpusti.’’Fugi!’’ zise Yorick, în timp ce mistrețul guiță și tigrul răgi. Aruncă pachetul cât putu de departe și fugi spre poartă. Jana îl întrecu și ieși prin poartă. Nu avea decât vreo douăzeci de yarzi,dar guițatul mistrețului încetă când el era la jumătatea drumului.Lumini albastre și bărbați în uniformă alergând și dând din brațe,dube mari umplând drumul dincolo de poartă. Sunetul îl copleși de cum depăși paravanele antifonice, trecând prin poartă. Un elicopter zumzăia deasupra capului. Doi ofițeri de poliție în uniforme ale gărzii mobile îl conduseră  spre o mașină blindată,în care Sandy, râzând cu șapca în mână, îl întâmpină cu ’’Grozavă vânătoare, ce zici?’’ Prin sticla incasabilă, Yorick văzu cum o duzină de bărbați înarmați trec prin poartă și peste gard,repezindu-se spre animalele încăierate.

Din siguranța noului său punct de observație animalele arătau magnific.

După câteva momente, ușa mașinii blindate se deschise și au fost lăsați să iasă ca să răspundă întrebărilor poliției, presei, fotografilor și inspectorilor RSPCA.

’’Aș vrea să mi se atribuie carcasa,’’spuse Yorik către inspectori.

’’Carcasa?’’ replică femeia înaltă arătând foarte severă.’’Nu există carcasă. Am capturat animalul în mod uman si va fi transportat într-o rezervație naturală.’’

’’Grozav,’’ spuse el.’’Mă bucur. Parțial, chiar era bucuros. Se uită în jur la mulțimea care se împrăștia, bău din cafeaua pe care cineva i-o pusese în  mâna. Jana dispăruse cu un amărât de mulțumesc. Nu avusese nici măcar timp să îi dea una dintre cărțile lui de vizită, ”Veverițe, Vulpi și Alte Specimene Deosebite”. Sandy era încântat,într-un grup de reporteri. După câteva momente, el se strecură dintre ei.

”Nu cred că a rămas prea mult nici din mistreț,’’zise Yorik.

”Nimic,’’spuse Sandy. Și el avea o cafea. Dădu pe gât ce mai rămăsese în paharul de hârtie,  după care îl aruncă expert într-un coș de gunoi.

’’O să ținem legătura.’’ Yorik aprobă, privi în jur să verifice dacă cineva dorea să-i vorbească și plecă. Care a fost cel mai mare animal pe care cineva l-a putut aduce vreodată, în secret, în mijlocul Londrei? Data viitoare o sa se întâlnească cu un mamut. Nu părea posibil, dar…

În lumina soarelui de dimineață, el se îndreptă spre casă, plănuind să își extindă atelierul, în caz că… Sfârșit.

 

Traducere de Tudor Beșuan

Publicată în limba română cu dreptul autorului rezervat, prin curtoazia sa.

Credit image Kerembeyit from deviantart.