Mi-am luat jobenul primit cadou de la prințul cel trist, mi-am arborat rictusul de aristocrat british, am așteptat momentul când soarele a bătut prin vitraliul de deasupra intrării, iar raza refractată a căzut pe sfera de cristal pentru a-mi începe călătoria cea mare.  Da, mă lăsasem racolat de răpitoarea Lucille, o veche cunoștință a saloanelor mondene, a coridoarelor parlamentare, a budoarelor frecventate de diplomați, de eminențe ale misiunilor culturale sau militare, economice sau parapsihologice. Îmi făcuse instructajul de erou local, pregătit pentru misiuni anti-teroriste, mi-a dat un nou nume, de agent care începe cu 00 și mi-a implantat Stigmatul, știind prea bine că într-o zi, curând, voi fi trimis în misiunile din trecut, unde voi putea fi pozat pe cheiul portului, privind spre Titanic, dresând pescărușii lui Alfred Hitchcock ori aranjând o probă biologică pentru clonarea lui Rock M. Adolf. Mi-am pierdut urma în Orașul unde viscolea zăpada de pe aripile îngerului, unde peisagistul mi-a găsit un nou corp, mi-au dat trupul și memoriile lui Matecu, apoi… Sayonara! Ne vedem în lumile paradoxurilor , unde, poate, vom schimba verbe și adjective în varianta Shakespeare de Univers Einstein unificat, pe planeta CaSandra, unde pădurea inteligentă ne-a împărtășit taina înscrisă în ADNurile replicate în valurile energiei  DaNoiz, când  toate găurile negre vor fuziona  acele imagini dintr-o lume îndepărtată, în forma ultimului cuvânt rostit de zeul creator, care se termină în T de la sfârșit.*

    Convingător și bine nuanțat, Mateescu Dan este personajul principal al povestirii ,,Transformarea” scrisă de Silviu Genescu, publicată în revista Paradox, numărul 28. O povestire de peste opt pagini, pe mai multe niveluri, complexă și, categoric, bine scrisă (cu un singur impediment, utilizarea excesivă a gerunziilor în primul pasaj). Începutul povestirii ne plasează lent în sufrageria lui Matecu, unde mama și sora sa stau nemișcate de ceva vreme, cu ochii pironiți în neant. Intriga este punctul forte și, poate, cel mai frumos element al povestirii. Personajul principal linge lacrimile mamei sale, neputându-se abține, deși nu merge mai departe din pricina firii sale, ,,…era prea timorat să facă un gest atât de radical, încât să-și plimbe limba peste ochii lor încremeniți.” Se pare că aici este plasat cârligul povestirii. Matecu se transformă. El, care abia izbutea să buchisească un cuvânt, începe să citească, și pe deasupra, să și înțeleagă, pasaje întregi din cărțile preferate ale autorului. Mateescu Dan se vindecă. Devine lucid și atent. Își amintește de Gabi, amica sa din copilărie. Strânge lacrimile într-o eprubetă și purcede spre Spitalul numărul 5 cu intenția de a-și vindeca prietena. Aici era internată Gabi, un personaj secundar, bulversată, măcinată de siluirile nocturne ale doctorului său. Spre deosebire de personajul principal, Gabi este o sârboaică versată, dezinvoltă și cu frâu liber al oralității. Deznodământul ar fi putut să aibă parte de mai multă adrenalină, dar vă lăsăm pe voi să decideți asta. O povestire complexă, pe mai multe planuri,  cu multe direcții absconse, o imagistică robustă, presărată cu momente de ironie, mai mult sau mai puțin nostalgice. Totul învăluit într-un aer anglo-saxon, cu care Silviu Genescu ne-a obișnuit.

De Adrian Bancu & Ionuț Manea

Imaginea prin amabilitatea autorului: BakaArts  www.deviantart.com/thebakaarts

N.A. *Cuvintele cu caractere îngroșate sunt titluri de povestiri scrise de Silviu Genescu.